Studiu Forvis Mazars
Pe măsură ce România accelerează dezvoltarea proiectelor de energie regenerabilă și stocare, reziliența lanțurilor de aprovizionare și capacitatea de execuție devin factori esențiali pentru implementarea investițiilor.
Costurile materialelor și forței de muncă contribuie frecvent la creșterea bugetelor proiectelor energetice cu până la 20% față de estimările inițiale, potrivit studiului Forvis Mazars, Strengthening supply chains in energy. În același timp, doar 35% dintre executivii din energie și infrastructură se declară foarte încrezători în capacitatea organizațiilor lor de a gestiona impactul tarifelor comerciale asupra costurilor, comparativ cu o medie globală de 41%.
Concluziile vin într-un moment în care România accelerează dezvoltarea de noi capacități de producție și stocare, iar atenția se mută tot mai mult de la proiectele planificate către capacitatea efectivă de implementare. În februarie 2026, ANRE a aprobat autorizații de înființare pentru capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile totalizând 849,36 MW, alături de capacități de stocare de 596 MW.
România: de la dezvoltarea proiectelor la capacitatea de implementare
Amploarea noilor capacități autorizate indică dinamismul proiectelor aflate în dezvoltare, însă transformarea acestora în active operaționale presupune parcurgerea etapelor de finanțare, construcție, racordare și punere în funcțiune.
În acest context, evoluțiile recente ale cadrului de reglementare pun un accent mai mare pe angajamentul financiar și capacitatea efectivă de implementare a proiectelor. În mai 2026, ANRE a majorat de la 5% la 20% din valoarea fără TVA a tarifului de racordare garanția financiară pentru proiectele de peste 1 MW vizate de noile cerințe de racordare. Autoritatea a introdus, de asemenea, o garanție financiară de 30 EUR/kW pentru solicitanții autorizațiilor de înființare, valabilă până la recepția lucrărilor.
Potrivit ANRE, noile măsuri urmăresc creșterea gradului de responsabilizare a solicitanților, reducerea riscului de rezervare speculativă a capacității de racordare și utilizarea mai eficientă a rețelelor electrice. În februarie 2026, autoritatea a suspendat, în premieră, pentru trei luni autorizația de înființare aferentă unui proiect eolian, după ce dezvoltatorul nu a putut face dovada finanțării.
Aceste evoluții indică o schimbare de accent: pe măsură ce portofoliul proiectelor energetice se extinde, diferența dintre proiectele aflate în dezvoltare și capacitățile care ajung efectiv în operare va depinde tot mai mult de accesul la finanțare, rețea și echipamente, precum și de capacitatea de execuție.
„Pe măsură ce sectorul energetic intră într-o nouă etapă de dezvoltare, accentul se mută de la extinderea portofoliului către capacitatea companiilor de a transforma proiectele în active operaționale și de a gestiona volatilitatea. În acest context, succesul depinde tot mai mult de modul în care dezvoltatorii controlează costurile, gestionează furnizorii și implementează proiectele într-un mediu incert. Pentru proiectele de mari dimensiuni, disciplina de execuție poate fi la fel de importantă ca accesul la finanțare”, a menționat Vasile Andrian, Partner, Head of Audit & Financial Advisory, Forvis Mazars în România.
Lanțurile de aprovizionare devin un factor strategic pentru proiectele energetice
Provocările legate de implementare nu sunt specifice doar pieței locale. La nivel global, proiectele energetice sunt expuse unui mediu caracterizat de tensiuni geopolitice, perturbări comerciale, constrângeri ale rețelelor, întârzieri în autorizare și capacități industriale limitate. În același timp, tranziția energetică presupune proiecte cu perioade lungi de dezvoltare, dependente de echipamente specializate, materiale critice și lanțuri de aprovizionare transfrontaliere.
În pofida acestui context, apetitul pentru extindere internațională rămâne ridicat. Potrivit studiului, 82% dintre executivii din energie și infrastructură declară că organizațiile lor intenționează să se extindă internațional. Abordarea devine însă mai selectivă, pe fondul instabilității geopolitice, al riscurilor de execuție și al constrângerilor din lanțurile de aprovizionare.
Accesul la materiale critice, componente specializate, capacități industriale și furnizori de încredere influențează tot mai mult fezabilitatea, costul și calendarul proiectelor. Pentru tranziția energetică, aceste dependențe includ minerale critice, panouri solare, echipamente eoliene, convertoare, baterii și infrastructură de rețea. Concentrarea unor astfel de resurse și capacități într-un număr limitat de regiuni poate genera blocaje, volatilitate a costurilor și întârzieri.
În aceste condiții, lanțurile de aprovizionare nu mai reprezintă doar o funcție operațională de suport, ci devin un factor important în decizia de investiție. Fezabilitatea unui proiect depinde nu doar de finanțare și de soluția tehnică, ci și de posibilitatea de a asigura materialele, componentele, furnizorii și aprobările necesare în termene realiste.
Diversificarea surselor de aprovizionare, o mai bună vizibilitate asupra dependențelor critice și integrarea riscurilor de supply chain încă din etapa de proiectare și evaluare a investiției devin astfel elemente importante pentru creșterea rezilienței proiectelor energetice.
De la riscuri operaționale la implicații financiare
Pentru proiectele energetice, caracterizate de investiții semnificative și perioade extinse de dezvoltare, impactul întârzierilor și al creșterii costurilor depășește sfera operațională. Depășirile de buget, întârzierile în aprovizionare sau schimbarea condițiilor de piață pot modifica ipotezele care au stat la baza deciziei inițiale de investiție și pot influența rentabilitatea estimată, necesarul de finanțare și fluxurile de numerar anticipate.
Studiul evidențiază și implicațiile asupra guvernanței. Odată cu creșterea importanței lanțurilor de aprovizionare pentru succesul proiectelor, acestea necesită o vizibilitate mai mare la nivelul conducerii și o aliniere mai strânsă între deciziile de investiții și capacitatea efectivă de execuție.
Marius Pirpiliu, Director, Audit & Assurance, Forvis Mazars în România, a adăugat: „Pe măsură ce proiectele energetice devin mai complexe, inclusiv prin integrarea capacităților de stocare și evoluția modelelor de venit, crește și complexitatea informațiilor pe baza cărora sunt luate deciziile de investiții. În acest context, procesele de guvernanță, control intern și raportare au un rol esențial în asigurarea unei imagini corecte asupra performanței și riscurilor asociate proiectelor”.
De la capacitate planificată la proiecte operaționale
Pentru sectorul energetic, următoarea etapă a tranziției va fi definită tot mai mult de capacitatea companiilor de a transforma proiectele planificate în active operaționale. Într-un sector caracterizat de proiecte pe termen lung, care necesită investiții semnificative de capital și sunt expuse unor riscuri externe multiple, capacitatea de a livra rezultate în condiții de constrângere devine un factor determinant al succesului.
Pentru România, dezvoltarea noilor capacități de producție și stocare creează oportunități importante, dar aduce în prim-plan și provocarea implementării. Finanțarea, accesul la rețea, disponibilitatea echipamentelor și furnizorilor, controlul costurilor și reziliența operațională vor influența măsura în care proiectele aflate astăzi în dezvoltare se vor transforma în capacități efectiv operaționale.
În acest context, diferența nu va fi făcută doar de dimensiunea portofoliului de proiecte, ci de capacitatea companiilor de a transforma ambiția investițională în capacități operaționale, viabile și reziliente.
