În cel mai recent număr (octombrie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, Mihai Caba aduce, sub titlul ”Perpessicius – pseudonimul inconfundabil din literatura română”, un binemeritat omagiu, la 135 de ani de la naștere, istoricului, criticului literar, folcloristului, eseistului și poetului român Perpessicius (pe numele real Dumitru S. Panaitescu).
Arătând, încă de la început, că ”datorită unei opere de mare anvergură dovedită, îndeosebi în lucrările sale de istorie și critică literară, în care și-a etalat cu prisosință profunzimea spiritului său critic inconfundabil”, Perpessicius a rămas în istoria culturii române ca o figură aparte, semnatarul eseului oferă cititorului numeroase date biografice și referințe critice, dar și originea (tristă) a supranumelui acestuia, ”perpessicius” însemnând, în latină, ”cel deprins cu suferința”. De altfel, viața particulară a marelui literat a fost plină de evenimente tragice.
”Inima lui Frédérich Chopin” este titlul sub care Nicolae Mareș evocă figura marelui compozitor polonez. De la talentul precoce până la afirmarea de mai târziu, de la viața sentimentală tumultuoasă până la sfârșitul tragic, jaloanele principale ale existenței și creației autorului ”Polonezelor” sunt redate inspirat cititorului.
Este adus în atenție și un episod, poate, mai puțin cunoscut, și anume cel care tratează controversele iscate în jurul morții marelui muzician, iar acesta este tratat cu meticulozitate și rigoare istorică.
Sub deja consacratul generic ”Jocul minții”, Doina Drăguț ne oferă versuri din volumul bilingv (română – engleză), în curs de apariție, ”Exerciții de iluminare”.
Ca de obicei, metafizicul și sensul ascuns al existenței umane sunt prezente din plin în creația poetei: ”Rădăcini sporesc celestul/și în vârfuri de teluric/se-adâncesc/Clipa o dezbrac de umbră” (Fluturi desprinși din gânduri”). De asemenea, timpul este văzut ca o veritabilă poartă către transcendent: ”Și într-un timp evanescent/pierderea duratei/într-o liniște subtilă/mă îndeamnă-ntr-un urcuș/ca-ntr-o curgere în adâncime/în lumină și în gând” (”Lumină și gând”).
Un eseu pe o temă foarte actuală ne vine de la Florentin Smarandache, sub titlul ”De ce nu mai știm clar ce este artă și ce nu?”. Subliniind că ”Timp de secole, estetica occidentală a funcționat pe baza unor opoziții clare: artă sau non-artă, frumos sau urât, sens sau nonsens, poezie sau anti-poezie”, semnatarul articolului arată că, în momentul de față, în lipsa a ceva care să decidă/delimiteze clar ce este artă și ce nu, granițele s-au estompat.
Autorul nu înfierează neapărat tot ce este artă contemporană (hiatusul, se pare, a pornit încă din 1917, de la controversata lucrare a artistului francez Marcel Duchamp), dar relevă că putem întâlni și ”texte absurde, poezii fără poezie, performance-uri care păreau accidente sau glume elaborate”.
Într-o epocă a contradicțiilor, trebuie să fim pregătiți să asimilăm și tendințele noi, dar în același timp să nu dăm girul oricărei producții care este prezentată drept artă.
Un mini-eseu filosofic pe o temă la fel de incitantă și de maxim interes în abordarea realităților și provocărilor lumii contemporane semnează Constantin Lupeanu: ”Fundamentul ordinii”.
Autorul ne oferă o chintesență a gândirii marelui filosof taoist Lao Zi, care, în cartea sa Tao de jing, Cartea despre tao și virtute, pornește de la principiul că universul este guvernat de principiul tao (sau calea vieții), prin care totul se naște, se dezvoltă și rezolvă asperitățile de la sine, în mod natural.
Pentru a dobândi liniștea și echilibrul, atât cel interior cât și cel din relația cu exteriorul, omul nu ar trebui decât să urmeze niște principii valoroase, dar simple în esență.
Dintre acestea, amintim: acțiunea trebuie să se desfășoare fără încrâncenare, fără împotrivire. Excesul, zgomotul și ambiția trebuie înlăturate, traiul trebuie să fie simplu, cumpătat, apropiat de natură. Flexibilitatea trebuie promovată în dauna rigidității. Conflictul, competiția și ambiția oarbă trebuie excluse. În tăcere se află adevărata înțelegere a lumii. Lumea este în permanentă schimbare, iar omul trebuie să trăiască în acord cu ciclurile lumii. Modestia este o forță cosmică, nu o slăbiciune.
Sunt aceste adevăruri, datând încă din anii 500 î.Hr., prea greu de înțeles și de aplicat?
În mod evident, nu.
Dar omul modern, în goana sa după înavuțire și mânat de ambiții deșarte, a transformat ceva accesibil și fezabil într-o țintă prea îndepărtată: noi nu putem trăi astfel.
Consecințele sunt vizibile și le suportăm cu toții.
Ediția este ilustrată cu reproduceri după lucrări ale pictorului român Andrei Mezei, căruia Filip Tudora îi consacră, la final, un medalion sub genericul ”Picătură de pictură”.
Mai semnează: Al. Florin Țene, Camelia Suruianu, Vasilica Grigoraș, Mircea Tutunaru, Gelu Dragoș, Ion Pachia-Tatomirescu, Ioan Gheorghiță, Mircea Dorin Istrate, Mădălina Virginia Antonescu, Livia Ciupercă, Marin I. Arcuș, Carmen Manea, Nicolae Dima, Simion Felix Marțian, Ana Maria Cristofir, Radu Moțoc, Jant Twardowski, Florin Lazăr, Ioan Voicu.
