Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigiu, a avut, în 26 și 27 octombrie, întâlniri de lucru cu reprezentanții ministerelor responsabile de implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în pregătirea discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene, care vor avea loc la Bruxelles.
Întâlnirile au vizat analiza țintelor și jaloanelor aferente ultimelor două cereri de plată din PNRR, pentru care Comisia Europeană a solicitat clarificări, precum și stabilirea măsurilor necesare pentru transmiterea documentelor și informațiilor solicitate.
Termenul pentru transmiterea către Comisia Europeană a răspunsurilor și documentelor necesare este 6 noiembrie 2026.
„6 noiembrie este ultima zi în care putem transmite Comisiei Europene documentele necesare pentru a răspunde solicitărilor de clarificare și pentru a demonstra îndeplinirea țintelor și jaloanelor. Trebuie să ne asigurăm că atragem cât mai mulți bani europeni în acest an. Dacă pentru atingerea acestui obiectiv este nevoie de resurse suplimentare, vă rog să le mobilizăm”, a transmis ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
În cadrul reuniunilor au fost analizate măsurile și investițiile din domenii precum dezvoltarea locală, educația, sănătatea, energia din surse regenerabile, capacitățile de stocare și eficiența energetică, infrastructura de apă și canalizare, gestionarea deșeurilor și împăduririle.
La întâlnirile de lucru au participat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Alexandru Stoica, ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, ministrul delegat pentru Învățământ Preuniversitar, Sorin Gabriel Ionescu, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia-Elena Intotero, alături de echipele tehnice ale ministerelor.
În urma discuțiilor au fost stabiliți pașii următori pentru a răspunde Comisiei Europene, în vederea decontării investițiilor finanțate din PNRR.
Atragerea fondurilor europene și valorificarea acestora prin investiții cu impact concret pentru cetățeni și comunități reprezintă o prioritate pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.