Autori: Claudia Sofianu, Partener, People Advisory Services, EY România
Cătălina Butan, Senior Manager, People Advisory Services, EY România
Vindem ce nu mai folosim sau desfășurăm o activitate economică? Vânzarea hainelor, accesoriilor, obiectelor pentru casă sau a altor bunuri personale a devenit mult mai accesibilă odată cu dezvoltarea platformelor digitale, dar apare și întrebarea dacă și când acest demers poate căpăta o dimensiune de business.
Din perspectivă fiscală, contează dacă vorbim despre vânzarea unor bunuri din patrimoniul personal sau despre o activitate cu caracter economic. Codul fiscal prevede neimpozitarea anumitor venituri obținute din vânzarea bunurilor din patrimoniul personal, fără a detalia însă condițiile în care această regulă se aplică.
De exemplu, vânzarea ocazională a hainelor, mobilierului sau a altor obiecte personale pe care nu le mai utilizăm este diferită de realizarea unor tranzacții cu regularitate și continuitate, pentru obținerea de venituri. Atunci când activitatea are aceste din urmă caracteristici, veniturile pot intra în sfera celor obținute din activități independente, cu implicații atât din perspectiva impozitului pe venit, cât și a contribuțiilor sociale. Totodată, lipsa continuității nu înseamnă neapărat că veniturile obținute sunt neimpozabile. În anumite cazuri, acestea pot fi încadrate fiscal și în categoria veniturilor din alte surse.
În practică, această distincție nu este întotdeauna evidentă. Legislația privind impozitul pe veniturile persoanelor fizice nu conține reguli specifice pentru veniturile obținute din vânzarea bunurilor second-hand, astfel că faptul că un bun este second-hand sau că este vândut pe o platformă digitală nu stabilește, singur, tratamentul fiscal. Contează circumstanțele concrete ale fiecărui caz.
Dincolo de tratamentul fiscal, contează și ce informații despre aceste tranzacții ajung la autorități. Regulile europene privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, cunoscute sub denumirea DAC7, stabilesc anumite obligații de raportare pentru operatorii platformelor digitale. DAC7 nu introduce, în sine, noi impozite, taxe sau contribuții obligatorii, ci permite autorităților fiscale să primească informații privind anumite tranzacții realizate pe aceste platforme. Faptul că o tranzacție este raportată nu stabilește însă tratamentul fiscal al veniturilor obținute de o persoană fizică.
Pentru vânzarea de bunuri, excluderea de la raportarea DAC7 presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții: mai puțin de 30 de tranzacții și o contraprestație totală de cel mult 2.000 de euro, într-un an calendaristic, prin platforma respectivă. Așadar, 30 sau mai multe tranzacții ori depășirea sumei de 2.000 de euro înlătură această excludere. Aceste praguri privesc raportarea, nu neimpozitarea veniturilor.
Datele raportate pot ajuta autoritățile fiscale să identifice tranzacțiile care necesită o verificare mai atentă.
Pentru un context mai larg, datele ANAF privind verificările asupra veniturilor persoanelor fizice arată că, în primul semestru al anului 2026, autoritățile fiscale au analizat elementele patrimoniale pentru 1.214 persoane fizice cu risc de neconformare, fiind identificate 104 cazuri care necesitau investigații suplimentare. În aceeași perioadă, au fost finalizate 180 de verificări ale situației fiscale personale și 475 de verificări documentare, în urma cărora au fost constatate suplimentar aproximativ 255 de milioane de lei. Aceste date nu privesc în mod specific vânzarea bunurilor din patrimoniul personal, dar oferă o imagine mai largă asupra activității autorităților fiscale în zona persoanelor fizice.
Aceeași dilemă apare și în alte state europene, dar răspunsurile fiscale nu sunt identice. În Franța, vânzarea bunurilor personale pe care proprietarul nu mai dorește să le păstreze este, în principiu, neimpozabilă, cu excepții pentru anumite categorii de bunuri și tranzacții de valoare. Germania exclude bunurile de uz cotidian din regimul anumitor vânzări private; pentru alte bunuri, o vânzare în interval de cel mult un an de la achiziție poate avea consecințe fiscale. În Țările de Jos, administrația fiscală distinge între vânzările din sfera privată, de regulă neimpozabile, și achizițiile pentru revânzare cu profit, care pot genera venituri impozabile. Raportarea urmează un cadru european comun; impozitarea trebuie analizată potrivit regulilor naționale.
Pentru cei care vând astfel de bunuri, este util să verifice ce obligații fiscale li se aplică și să păstreze documentele și informațiile relevante privind bunurile vândute, tranzacțiile efectuate și prețurile de vânzare. Aceste informații pot fi utile dacă autoritățile fiscale solicită clarificări.
Întrebarea nu este doar unde vindem, ci și ce vindem și cum desfășurăm activitatea.
