Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Pactic, parte din Sameday Group, achiziționează QeOPS și își extinde operațiunile logistice în România
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Companii

Pactic, parte din Sameday Group, achiziționează QeOPS și își extinde operațiunile logistice în România

Curierul Național
Autor Curierul Național
Publicat 4 noiembrie 2026
Distribuie

Accentul va fi pus pe serviciile de fulfillment și livrările cross-border

  • Prin integrarea companiei QeOPS în Grupul Pactic, furnizorul european de servicii logistice își mărește capacitatea de depozitare cu 18.000 m² și își consolidează operațiunile de fulfillment, care deservesc 40 de companii românești, printre care Flanco, iSTYLE, OPPO, LEGO, Educlass și Adinish.

Pactic, furnizor european de servicii logistice specializat în livrarea cross-border a coletelor, fulfillment și gestionarea retururilor, parte din Grupul Sameday din 2024, își consolidează poziția în România și își extinde serviciile dedicate companiilor din retail și e-commerce. Odată cu achiziționarea QeOPS, companie românească specializată în fulfillment, Grupul Pactic integrează operațiuni consacrate de depozitare și distribuție cu rețeaua sa europeană de livrare.

Pactic ajută companiile să gestioneze livrările pe piețele europene printr-o rețea de peste 40 de parteneri de curierat. Serviciile sale includ livrarea cross-border a coletelor, fulfillment, soluții de ramburs și gestionarea retururilor, oferind clienților acces la mai multe servicii logistice printr-un singur partener.

După gestionarea a milioane de expedieri, Pactic a acumulat o experiență vastă în logistica transfrontalieră, în special în Europa Centrală și de Est. Compania își valorifică acum această experiență prin consolidarea capacităților de fulfillment și distribuție, cu scopul de a sprijini companiile în ceea ce privește o componentă mai amplă a operațiunilor lor logistice.

Extinderea în România reprezintă un pas important în această strategie. QeOPS, deținută anterior de Cargus, se alătură Pactic în urma achiziției Cargus de către Sameday. Sameday este, de asemenea, acționarul majoritar al Pactic.

Operațiunea de fulfillment din România aduce în plus o capacitate de depozitare de 18.000 m², 40 de clienți de business din România și expertiză consacrată atât în distribuția pentru retail, cât și în serviciile de fulfillment pentru e-commerce.

În 2025, QeOPS a procesat aproximativ 6 milioane de articole individuale și a gestionat peste 650.000 de colete, menținând o acuratețe a inventarului de 99,99%.

Prin combinarea acestei infrastructuri și a experienței operaționale cu rețeaua europeană de livrare deja existentă a Pactic, grupul își consolidează capacitatea de a oferi companiilor o gamă mai largă de servicii logistice, de la depozitare și gestionarea stocurilor până la procesarea comenzilor, livrare și retururi.

De la livrări cross-border la o ofertă logistică mai complexă

Pactic și-a construit activitatea ajutând retailerii online să ajungă la clienți din diferite piețe europene fără a fi nevoiți să gestioneze relația cu mai mulți curieri.

Pe măsură ce nevoile companiilor din retail și e-commerce evoluează constant, compania își extinde serviciile pentru a acoperi și mai multe etape ale procesului logistic. Depozitarea, gestionarea stocurilor, pregătirea comenzilor și distribuția devin tot mai importante, alături de serviciile consacrate de livrare cross-border.

Integrarea QeOPS consolidează aceste capacități în România, aducând experiență atât ceea ce privește îndeplinirea nevoilor companiilor din retailul tradițional, cât și a celor din e-commerce.

- Publicitate -

Operațiunile de fulfillment din România gestionează în prezent 40 de clienți locali, printre care Flanco, iSTYLE, OPPO, LEGO, Educlass și Adinish, acoperind diverse categorii de produse și cerințe distincte de distribuție.

Operațiunile companiei depășesc sfera fulfillmentului tradițional specific e-commerce. În 2025, aproximativ 80% dintre articolele individuale procesate au fost asociate operațiunilor de retail, în timp ce 20% au provenit din activități de e-commerce.

Experiența în ambele sectoare consolidează capacitatea Pactic de a sprijini companii cu cerințe logistice diferite, de la distribuția unor volume mari pentru retail, până la pregătirea și livrarea comenzilor online individuale.

„Pactic și-a construit activitatea ajutând companiile să se extindă peste granițe, însă ambițiile noastre depășesc ideea de livrare a coletelor. Ne dorim să ne sprijinim clienții pe parcursul întregului proces logistic, de la depozitare și pregătirea comenzilor până la livrare și retururi”, a spus Colin Snead, CEO al Pactic.

„Integrarea QeOPS în Grupul Pactic reprezintă un pas important în această direcție. Combinăm expertiza consacrată în fulfillment din România cu rețeaua noastră europeană de livrare, ceea ce ne permite să oferim o gamă mai largă de servicii sub brandul Pactic. România este o piață-cheie pentru noi, iar această dezvoltare ne oferă o bază mai solidă pentru a sprijini atât companiile locale, cât și brandurile internaționale în procesul lor de creștere.”

Consolidarea prezenței Pactic în România

România joacă un rol important în strategia de dezvoltare regională a Pactic, atât ca piață pentru serviciile destinate retailului și e-commerce-ului, cât și ca bază logistică pentru deservirea clienților din Europa Centrală și de Est.

Integrarea QeOPS reprezintă un nou pas în dezvoltarea operațiunilor Pactic și în consolidarea prezenței sale sub brandul Pactic.

Compania își propune să valorifice relațiile, infrastructura și expertiza locală existente, conectând în același timp aceste capacități la rețeaua sa logistică europeană extinsă.

Pentru retailerii și companiile de e-commerce din România, acest lucru creează oportunitatea de a gestiona o parte mai mare a activităților logistice printr-un singur partener, combinând depozitarea și fulfillmentul local cu accesul la soluții de livrare pe piețele europene.

Pentru brandurile internaționale, operațiunile extinse ale Pactic în România pot oferi o bază logistică locală, susținută de expertiza în livrări cross-border și de cunoașterea pieței regionale.

Obiectivul este simplificarea gestionării logisticii pentru companii și oferirea unui partener capabil să sprijine atât operațiunile interne, cât și evoluția internațională.

- Publicitate -

Consolidarea leadership-ului operațional: Paul Copil va deveni COO al Pactic

Ca parte a acestei dezvoltări, Paul Copil, în prezent CEO al QeOPS, va prelua rolul de Chief Operating Officer (COO) al Pactic, aducând în echipa de leadership a grupului experiența sa în fulfillment, distribuție pentru retail și operațiuni de depozitare.

Numirea sa reflectă preocuparea Pactic pentru consolidarea capacităților operaționale pe măsură ce compania își extinde serviciile.

„Pactic dispune deja de o rețea europeană de livrare bine dezvoltată și de o experiență vastă în logistica transfrontalieră. Ceea ce aducem în grup este expertiza operațională suplimentară și infrastructura necesară pentru a susține o gamă mai largă de servicii logistice”, a declarat Paul Copil, CEO al QeOPS și viitor COO al Pactic.

„Am construit relații solide cu business-urile românești prin faptul că le-am înțeles cerințele operaționale de zi cu zi. Acum avem ocazia să combinăm această experiență locală cu capacitățile internaționale ale Pactic și să dezvoltăm servicii care să sprijine clienții pe mai multe piețe și în mai multe etape ale lanțului lor de aprovizionare.”

Combinarea expertizei Pactic în livrări cross-border cu experiența echipei din România în fulfillment și distribuția pentru retail va sprijini dezvoltarea în continuare a operațiunilor logistice ale grupului.

Sprijinirea companiilor românești în procesul de extindere internațională

Extinderea pe noi piețe europene creează oportunități pentru retailerii și companiile de e-commerce din România, dar aduce și provocări operaționale suplimentare.

Gestionarea inventarului, pregătirea comenzilor, coordonarea livrărilor și procesarea retururilor în mai multe țări pot necesita resurse considerabile, mai ales atunci când companiile colaborează cu mai mulți furnizori de servicii logistice.

Strategia Pactic este aceea de a integra mai bine aceste servicii, astfel încât companiile să-și gestioneze logistica printr-o abordare integrată.

Rețeaua europeană de curierat a companiei oferă acces la opțiuni locale de livrare pe mai multe piețe, în timp ce capacitățile sale de fulfillment în continuă extindere susțin depozitarea, manipularea și pregătirea mărfurilor înainte de expediere.

Prin creșterea capacității de depozitare și consolidarea expertizei operaționale din România, Pactic își îmbunătățește capacitatea de a sprijini dezvoltarea e-commerce-ului cross-border.

Pentru clienții existenți ai QeOPS, această evoluție creează oportunități de acces la capacitățile internaționale de livrare ale Pactic. În același timp, clienții existenți ai Pactic pot beneficia de o gamă extinsă de servicii de fulfillment și distribuție.

Un singur brand, o gamă mai largă de servicii logistice

Integrarea QeOPS face parte din strategia pe termen lung a Pactic de a dezvolta o ofertă logistică mai cuprinzătoare pentru companiile europene.

Deși livrarea cross-border a coletelor rămâne un serviciu de bază, compania își consolidează capacitățile de depozitare, fulfillment și distribuție pentru a-și sprijini clienții pe parcursul întregului proces logistic.

Aceste servicii vor fi dezvoltate sub brandul Pactic, reunind expertiza operațională, soluțiile tehnologice și rețeaua logistică europeană consacrată a companiei.

Prin extinderea prezenței operaționale în România, diversificarea portofoliului de servicii și consolidarea expertizei echipei de conducere, Pactic urmărește să își întărească poziția de partener logistic pentru retailerii români, companiile de e-commerce și brandurile internaționale care activează în Europa Centrală și de Est.

Urmăriți Curierul Național pe Google News G Adăugați Curierul Național ca sursă preferată în Google
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Înainte de Bruxelles, testul băncii: ce le cere integrarea europeană companiilor din Moldova
Articolul următor Autovehiculele second hand domină piața auto
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

- Publicitate -

Ultimele articole

1 din 5 români cred că angajatorii acordă puțină valoare sau chiar deloc abilităților dobândite în afara jobului
HR
Majoritatea tinerilor consideră că prezența militară franceză contribuie la securitatea României, dar știu prea puțin despre ea
Actualitate
Românii au comandat cu aproape 30% mai multe produse în weekend-ul de Halloween față de anul trecut
Actualitate Companii

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • eMAG estimează vânzări de 1,04 miliarde lei de Black Friday 2026, în creștere cu 5% față de anul trecut
  • STC Partners a vândut peste 70% din proiectul rezidențial Quartier Ferdinand
  • Gigantul grec PPC cumpără rețeaua Flanco la o evaluare de 35 milioane de euro
Companii

Ce obligații trebuie să respecte comercianții pentru vânzarea produselor și serviciilor pe piața din România?

3 minute
ceo
Companii

Minerii revin la lucru

2 minute
Companii

METRO Cash & Carry, recunoscut ca Top Employer 2021 în România

4 minute
FORUM CONFINDUSTRIA
Companii

Confindustria Romania își face oficial intrarea pe platforma Metaverse

5 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?