DeLucru.ro îl pune acolo unde oamenii își caută de lucru suplimentar
Potrivit Eurostat, în România, ponderea celor care nu folosesc inteligența artificială pentru că nu știu cum sau nu știu că există, nu pentru că s-ar teme de ea, este de două ori mai mare decât media UE. În același timp, doar 0,6% dintre românii care lucrează au și un al doilea loc de muncă.
Inteligența artificială este prezentată de cele mai multe ori ca o amenințare pentru locurile de muncă. Datele oficiale europene arată însă că relația românilor cu AI-ul nu este una de respingere. Potrivit Eurostat, în 2025, 13,8% dintre românii cu vârste între 16 și 74 de ani nu au folosit instrumente de AI generativ pentru că nu au știut cum, iar alți 13,1% pentru că nu au știut că există. Împreună, cele două categorii reprezintă aproape 27% dintre românii din această grupă de vârstă, aproape dublu față de media Uniunii Europene (13,6%). În schimb, doar 1,9% dintre români invocă îngrijorări legate de confidențialitate sau siguranță, mai puțin de jumătate din media europeană (4,4%). Iar la muncă, AI-ul trece aproape neobservat: doar 5,2% dintre români l-au folosit în scop profesional, față de 15,1% în UE.
Cu alte cuvinte, românilor nu le lipsește deschiderea, ci un punct de pornire. Iar acest punct de pornire poate conta mult tocmai acum, când tot mai mulți au nevoie să se reinventeze și să țină pasul cu provocările economiei, dar și cu dinamica pieței muncii.
Al doilea venit, încă o excepție în România
Piața muncii din România funcționează încă după regula „program întreg sau nimic”. Reinventarea nu înseamnă neapărat o carieră nouă: de multe ori, înseamnă să pui în valoare ce știi deja, de la reparații și grădinărit la meditații sau ajutor la evenimente, în orele libere sau între două joburi.
De la avizier la asistentul AI: cum s-a schimbat căutarea unui loc de muncă în plus
Ani la rând, cine căuta de lucru suplimentar lipea un bilet la avizierul blocului, la magazinul din colț sau la primărie ori dădea un anunț la mica publicitate din ziar. Au urmat grupurile de Facebook și platformele de joburi, care au adus mai multă vizibilitate, dar și mai multă concurență: într-un flux plin de anunțuri, unul scris în grabă, fără detalii sau cu greșeli trece ușor neobservat. Un lucru nu s-a schimbat de-a lungul timpului: totul începe cu un text în care trebuie să spui clar ce poți face, unde și când. Pentru mulți, acesta este pasul la care se opresc, mai ales când vor să ofere ceva diferit de meseria de bază.
Acum, pentru prima dată, acest pas poate fi făcut cu ajutor, fără ca utilizatorul să trebuiască să știe ce este un instrument de AI sau cum se folosește. Pe DeLucru.ro, o funcție bazată pe inteligență artificială este integrată direct în formularul de publicare și îi ajută pe utilizatori să-și scrie anunțul corect și clar, pornind de la propriile cuvinte. Este exact răspunsul la obstacolul pe care îl arată datele Eurostat: un AI care vine la om, acolo unde își caută de lucru.
„Mulți dintre cei care vin pe platformă știu foarte bine să facă un lucru, dar nu știu cum să-l spună. Nu le-am cerut să învețe să folosească AI-ul, pentru că pe majoritatea îi sperie acest gând. Am pus asistentul exact acolo unde își scriu anunțul: spun cu cuvintele lor ce pot face, iar asistentul îi ajută să formuleze titlul și descrierea. Pentru mulți, acesta e primul contact util cu inteligența artificială, chiar în momentul în care își caută de lucru. A trecut doar o lună de la lansarea acestei funcții pe platforma noastră și avem cu peste 37% mai multe înregistrări. Dintre utilizatorii care caută de lucru suplimentar sub forma unor proiecte punctuale, mai bine de două treimi și-au găsit proiecte și revin pe platformă” – declara Gili Boruz, fondatorul DeLucru.ro.
Astfel, AI-ul nu ia locul omului, ci îl ajută să se prezinte. Cine a lucrat ani de zile într-o fabrică și se pricepe la instalații, cine are timp liber în weekend sau un pensionar activ cu o meserie de o viață poate publica un anunț clar în câteva minute, fără să se teamă de cum sună textul.
„Suntem de părere că reinventarea nu începe cu o recalificare de un an, ci cu un prim anunț. Dacă tehnologia face mai ușoară scrierea lui, atunci AI-ul devine o șansă în plus, nu o amenințare”, afirmă Gili Boruz, fondatorul platformei DeLucru.ro.
La ce îi folosește asistentul AI de pe DeLucru.ro celui care caută de lucru suplimentar
- Pornește de la cuvintele tale. Utilizatorul spune simplu ce poate face sau de ce are nevoie („Știu să montez gresie, am timp în weekend”), iar asistentul propune un titlu și o descriere clare, pe care le poate ajusta înainte de publicare.
- Te ajută să arăți și ce știi dincolo de meseria de bază. Cine vrea să ofere un serviciu diferit de jobul principal nu trebuie să știe cum se „vinde” o abilitate: asistentul o pune în cuvinte.
- Anunț corect, fără grija greșelilor. Textul public poate fi scris corect și clar, astfel încât să nu se piardă printre celelalte anunțuri. În acest fel, toți cei care pun anunțuri pornesc cu aceeași șansă.
- Nu e nevoie de CV și nici de cunoștințe de AI. Asistentul e integrat direct în formularul de publicare, astfel că utilizatorul nu trebuie să deschidă altă aplicație sau să învețe să scrie comenzi.
- De la anunț la discuție directă. Cei interesați iau legătura prin chatul platformei sau prin intermediul apelului telefonic, iar utilizatorul primește notificări în timp real când apar anunțuri potrivite în zona lui.
Asistentul este disponibil pe web și în aplicațiile mobile DeLucru.ro, în noua versiune a platformei, lansată în octombrie 2026, și poate fi folosit atât pentru lucrări punctuale și proiecte în timpul liber, cât și pentru joburi part-time sau full-time.