Analiză RoEM-UBB FSEGA
România a înregistrat un progres economic și social semnificativ după evenimentele din decembrie 1989: între 1990 și 2025, PIB-ul real pe locuitor a crescut de aproximativ 2,5 ori, iar speranța de viață a urcat de la 69 de ani în 1997 la 76 de ani în 2023. Beneficiile dezvoltării nu au fost însă distribuite uniform. Între 1990 și 2024, venitul real mediu al celor mai bogați 1% dintre adulți a ajuns la un nivel de 6,3 ori mai mare decât cel inițial, în timp ce venitul jumătății cu cele mai mici venituri a crescut cu doar 39%. Astfel, deși sărăcia extremă s-a redus, o parte a populației continuă să se confrunte cu dificultăți materiale, arată analiza realizată de specialiștii Romanian Economic Monitor (RoEM), proiect de cercetare al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.
Analiza urmărește evoluția bunăstării economice din România în ultimele trei decenii și jumătate, prin prisma a patru paliere socio-economice: veniturile, starea de sănătate a populației, inegalitățile economice și sărăcia. Acestea oferă o imagine mai amplă asupra nivelului de trai: veniturile reflectă accesul la bunuri și servicii, starea de sănătate indică evoluția speranței de viață, distribuția veniturilor arată în ce măsură diferitele categorii ale populației beneficiază de creșterea economică, iar indicatorii de sărăcie evidențiază dificultățile în acoperirea nevoilor fundamentale. Datele arată un progres semnificativ al nivelului general de trai, dar și persistența unor vulnerabilități și diferențe importante între categoriile de populație.
„Dezbaterea publică despre criza costului vieții din România și din restul Europei, precum și protestele violente din Franța și Italia, au readus în prim-plan discuțiile despre calitatea vieții și inegalitățile economice. Cum putem măsura dacă trăim mai bine decât în trecut și în ce măsură progresul economic poate coexista cu dificultățile vieții de zi cu zi? Nu există un răspuns simplu la aceaste întrebări: calitatea vieții are atât componente obiective, precum sănătatea și condițiile materiale, cât și componente subiective, precum satisfacția și sentimentul de siguranță. Datele indică o creștere substanțială a veniturilor din România în ultimele trei decenii și jumătate, iar indicatorii de sănătate arată, de asemenea, o îmbunătățire semnificativă. Pe ansamblul perioadei însă, diferențele dintre veniturile mari și cele mici s-au adâncit, dar sărăcia extremă s-a redus semnificativ. Progresul economic înregistrat pe termen lung nu exclude perioadele de scădere a puterii de cumpărare și nici dificultățile materiale cu care se confruntă unele gospodării –mediile statistice la nivel național nu reflectă întotdeauna situația concretă a fiecărei persoane sau gospodării”, explică Markó Balázs, cercetator în cadrul echipei RoEM-UBB FSEGA.
Specialiștii RoEM-UBB FSEGA consideră că, în ultimele decenii, creșterea veniturilor a fost susținută de mai mulți factori, precum dezvoltarea instituțiilor, tranziția la economia de piață și integrarea României în Uniunea Europeană. Pentru continuarea creșterii economice și a bunăstării, sunt esențiale servicii publice de calitate, în special în sănătate și educație, stabilitatea finanțelor publice, precum și stimularea productivității, inovației și antreprenoriatului.
PIB-ul real pe locuitor a crescut de 2,5 ori după 1990
Creșterea producției și a productivității sunt esențiale pentru îmbunătățirea durabilă a nivelului de trai, deoarece susțin creșterea consumului și dezvoltarea serviciilor publice. Între 1990 și 2025, produsul intern brut (PIB) real pe locuitor al României, ajustat la paritatea puterii de cumpărare, a crescut de aproximativ 2,5 ori. Acest indicator elimină efectul modificării prețurilor și ține cont de diferențele de preț dintre țări, oferind o imagine comparabilă a nivelului de dezvoltare economică. PIB-ul pe locuitor măsoară valoarea bunurilor și serviciilor finale produse în economie, raportată la populație, nu venitul disponibil al fiecărei persoane. Măsurat astfel, ca valoare medie națională, nivelul de dezvoltare economică s-a apropiat semnificativ de cel din Europa de Vest. După Revoluție, pe fondul dificultăților tranziției, țara a trecut printr-o criză economică îndelungată, iar din anii 2000 creșterea s-a accelerat, deși evoluția ulterioară a fost marcată și de noi crize economice.
„Această creștere a fost susținută de mai mulți factori. Concurența și inițiativa privată au contribuit la utilizarea mai eficientă a forței de muncă și a capitalului, stimulând totodată inovarea. Un rol important l-a avut și integrarea europeană. Potrivit estimărilor lui Basile Grassi, profesor de economie la Universitatea Bocconi din Milano, aderarea la Uniunea Europeană a generat, în decurs de 15 ani, o creștere de peste 30% a PIB-ului real pe locuitor în statele din Europa Centrală și de Est care au aderat în 2004. Deși România a devenit membră a UE câțiva ani mai târziu, evoluția sa economică a urmat o traiectorie similară. O parte a acestui efect s-a datorat transferului de tehnologie și de cunoștințe către sectorul privat, favorizat de creșterea relațiilor economice și a schimburilor comerciale cu Europa de Vest”, spune Markó Balázs.
Speranța de viață a crescut cu șapte ani, dar rămâne sub media vest-europeană
Veniturile mai mari pot contribui la îmbunătățirea nivelul de trai, mai ales prin posibilitatea de a aloca mai multe resurse pentru sănătate și de a beneficia de condiții de viață mai bune. Potrivit analizei RoEM-UBB FSEGA, starea de sănătate a populației poate fi evaluată prin mai mulți indicatori, unul dintre aceștia fiind speranța de viață la naștere, adică numărul mediu de ani pe care i-ar trăi un nou-născut dacă ratele de mortalitate specifice fiecărei vârste, înregistrate într-un anumit an, s-ar menține pe tot parcursul vieții. Indicatorul nu măsoară însă direct câți dintre acești ani sunt trăiți în stare bună de sănătate.
Potrivit datelor Organizației Națiunilor Unite (ONU), după aproape două decenii de stagnare, în anii 1980 și în prima jumătate a anilor 1990, speranța de viață la naștere în România a crescut rapid, de la 69 de ani în 1997 la 76 de ani în 2023. Această evoluție reflectă o îmbunătățire semnificativă a stării de sănătate a populației, deși România continuă să se situeze sub nivelurile înregistrate în țări precum Italia, unde speranța de viață ajunge la 83,7 ani, și Franța, cu 83,3 ani. Unul dintre factorii care au constribuit la această creștere a speranței de viață este scăderea mortalității infantile după 1990. Conform datelor ONU, dacă în 1990 aproximativ 24 din 1.000 de copii născuți vii mureau în primul an de viață, în 2024 numărul acestora a scăzut la 6 din 1.000.
„Progresele în îngrijirea medicală, prevenție și condițiile de viață mai bune au contribuit la această evoluție, care nu poate fi atribuită exclusiv sistemului de sănătate. România are în continuare un decalaj important față de alte state europene: în 2024, rata mortalității infantile era de 2,3 la 1.000 în Italia, 3,4 în Franța și 3,6 în Polonia. Mai mult, în România, după ce a coborât la 5,3 la 1.000 din 2021, indicatorul a crescut la 6 la 1 000 în 2024. Prin urmare, deși progresul pe termen lung este substanțial, el nu este ireversibil și trebuie susținut în continuare”, spune Markó Balázs.
Creșterea veniturilor a accentuat inegalitățile
Creșterea veniturilor și îmbunătățirea stării de sănătate se pot produce inegal, astfel că media națională nu prezintă o imagine completă a calității vieții, apreciază specialiștii RoEM-UBB FSEGA. Înainte de 1989, statul comunist garanta majorității populației – cu excepția importantă a disidenților politici – un loc de muncă și, cel puțin formal, un coș minim de consum. În același timp, în anii 1980, penuria de alimente și lipsa căldurii afectau viața de zi cu zi. Percepția unei mai mari siguranțe sociale în acea perioadă poate explica, în parte, nostalgia față de regimul comunist. Un sondaj INSCOP realizat din iulie 2025 arată că peste două treimi dintre respondenți considerau că „statul avea mai multă grijă de cetățean înainte de 1989, comparativ cu situația din prezent”, chiar dacă nivelul general de trai s-a îmbunătățit semnificativ față de perioada comunistă.
După Revoluție, creșterea veniturilor a fost distribuită inegal între diferitele categorii ale populației. Conform datelor World Inequality Database (WID), între 1990 și 2024, venitul real mediu al celor mai bogați 1% dintre adulți a crescut cu aproximativ 5,5% pe an, în medie, în timp ce venitul real mediu al jumătății cu cele mai mici venituri a crescut în medie cu doar aproximativ 1% anual. La finalul perioadei, venitul primei categorii ajunsese la un nivel de circa 6,3 ori mai mare decât cel din 1990, în timp ce venitul celei de-a doua categorii crescuse cu 39%. Indicatorul WID măsoară venitul național după impozitare, distribuit la nivelul populației adulte, și include și valoarea atribuită unor servicii publice. Prin urmare, acesta nu trebuie confundat cu salariul net, precizează specialiștii RoEM-UBB FSEGA.
„Aceste evoluții arată că veniturile pot crește inclusiv în rândul categoriilor mai puțin avantajate, în timp ce diferența față de veniturile celor mai bogați se adâncește. Un astfel de decalaj contribuie la accentuarea inegalităților economice și sociale. Pe de altă parte, analizele Băncii Mondiale pentru perioada 2015-2023 arată o reducere a inegalității veniturilor. Cele două rezultate nu se contrazic în mod necesar, deoarece se referă la intervale de timp și indicatori diferiți: datele WID surprind evoluția pe termen lung, între 1990 și 2024, în timp ce analiza Băncii Mondiale vizează o perioadă mai recentă”, explică Markó Balázs.
Sărăcia extremă a scăzut, dar riscul excluziunii sociale persistă
Datele Eurostat indică o îmbunătățire semnificativă a condițiilor de locuire în România: ponderea populației care nu își putea încălzi locuința corespunzător a scăzut de la 33,3% în 2007 la 11,9% în 2025. Evoluția nu a fost constantă. În 2024, proporția era de 10,8%, ceea ce înseamnă că ultimul an a adus o deteriorare, chiar dacă situația este în continuare mai bună decât în 2007.
În paralel, rata sărăciei extreme s-a redus de la 11,1% în 2006 la 0,7% în 2023, potrivit Băncii Mondiale. Indicatorul este calculat pe baza pragului de 3 dolari pe persoană pe zi, la prețurile și paritatea puterii de cumpărare din 2021. Specialiștii RoEM-UBB FSEGA spun însă că este important de precizat că acest prag, utilizat la nivel global, este unul foarte scăzut, iar faptul că o persoană se situează deasupra lui nu garantează automat un nivel de trai adecvat în România.
Alți indicatori Eurostat arată că vulnerabilitățile materiale persistă pentru o parte importantă a populației. În 2025, 16,8% dintre români se confruntau cu lipsuri materiale și sociale severe, ceea ce înseamnă că nu își permiteau cel puțin șapte dintre cele 13 bunuri, cheltuieli sau activități considerate necesare pentru un trai adecvat. Totodată, rata riscului de sărăcie sau excluziune socială (indicatorul AROPE) era de 27,4% în 2025. Indicatorul include persoanele care se află în cel puțin una dintre următoarele trei situații: trăiesc într-o gospodărie cu venituri sub 60% din mediana națională, se confruntă cu deprivare materială și socială severă sau, având până la 64 de ani, locuiesc într-o gospodărie în care adulții au lucrat mai puțin de 20% din potențialul lor de muncă.
Specialiștii RoEM-UBB FSEGA consideră că, deși ambii indicatori au scăzut în ultimul deceniu, valorile lor arată că o parte semnificativă a populației continuă să se confrunte cu dificultăți materiale și sociale. Reducerea sărăciei extreme nu înseamnă, așadar, dispariția problemelor cotidiene și nici eliminarea riscului ca situația unor gospodării să se înrăutățească.
Ce susține bunăstarea pe termen lung?
Datele analizate arată că, în ultimele trei decenii și jumătate, veniturile medii au crescut, iar starea de sănătate a populației s-a îmbunătățit. Sărăcia extremă s-a redus, dar beneficiile dezvoltării economice au fost distribuite inegal, iar progresul înregistrat pe termen lung nu a eliminat dificultățile cu care se confruntă o parte a populației. În acest context, apar două întrebări importante: care sunt condițiile necesare pentru continuarea dezvoltării economice și cum poate contribui statul la distribuirea mai echitabilă a beneficiilor acesteia?
Potrivit specialiștilor RoEM-UBB FSEGA, pe termen scurt și mediu, este esențial accesul la finanțare pentru producție și investiții. Investițiile străine directe pot aduce nu doar capital, ci și tehnologie, cunoștințe și acces la piețe noi. Dacă investitorii își pierd încrederea în finanțele publice, costurile de finanțare pentru stat și companii pot crește, iar accesul la finanțare poate să scadă, afectând investițiile și ocuparea forței de muncă. De aceea, reducerea deficitului bugetar pe o traiectorie credibilă este importantă atât pentru limitarea unei crize a datoriei, cât și pentru menținerea încrederii investitorilor.
„O astfel de ajustare poate contribui la îmbunătățirea condițiilor de finanțare, dar nu garantează automat creșterea investițiilor private. Pe termen scurt, majorarea taxelor sau reducerea cheltuielilor publice pot frâna cererea și activitatea economică. Prin urmare, contează nu doar reducerea deficitului, ci și modul în care este realizată. Este important să fie protejate investițiile publice utile și gospodăriile vulnerabile, care cheltuie o parte semnificativă a veniturilor lor, având astfel un impact important asupra cererii din economie”, explică Markó Balázs.
Potrivit specialiștilor RoEM-UBB FSEGA, pe termen lung, statul trebuie să susțină creșterea productivității, astfel încât economia să poată genera mai multă valoare folosind aceleași resurse. În primul rând, este nevoie de o educație de calitate, care contribuie la dezvoltarea cunoștințelor și competențelor, stimulează inovarea și facilitează adoptarea tehnologiilor avansate. În plus, o populație mai educată și mai calificată se poate adapta mai ușor la provocările și oportunitățile viitorului, inclusiv la cele generate de inteligența artificială.
În al doilea rând, sunt necesare îmbunătățirea serviciilor publice și asigurarea unui acces mai echitabil la educație, sănătate și oportunități de angajare. Un sistem de impozitare și transferuri sociale care protejează mai eficient persoanele cu venituri mici poate contribui, de asemenea, la distribuirea mai largă a beneficiilor dezvoltării.
„Printre opțiunile posibile se numără impozitarea progresivă, prin care ponderea impozitului în venit crește odată cu nivelul acestuia. Efectele unei astfel de măsuri depind însă de modul în care este concepută și aplicată, precum și de felul în care sunt utilizate veniturile colectate. În același timp, sprijinirea persoanelor afectate de schimbările economice și tehnologice presupune atât protejarea veniturilor, cât și facilitarea accesului la programe de formare și la noi oportunități de angajare”, spune Markó Balázs.
În al treilea rând, integrarea în piața unică europeană și cooperarea economică cu parteneri precum Statele Unite pot favoriza investițiile și transferul de tehnologie. Apartenența la Uniunea Europeană oferă României un cadru de reguli și instituții, în timp ce apartenența la NATO contribuie la securitatea națională. Pentru ca aceste avantaje să se reflecte în dezvoltarea economică, sunt necesare politici interne previzibile și instituții funcționale. Îmbunătățirea durabilă a calității vieții presupune atât o economie mai productivă, cât și servicii publice accesibile și mai multă siguranță în viața de zi cu zi.