Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: A fost aprobat bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pe 2023
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Actualitate

A fost aprobat bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pe 2023

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 16 decembrie 2022
Distribuie

Membrii comisiilor reunite de buget-finanţe din Parlament au aprobat, miercuri, proiectul de buget al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) pentru anul 2023, cu majoritate de voturi. Au fost depuse și admise 29 de amendamente.

Propunerea de buget pentru MMAP în 2023 este de 3,856 miliarde de lei credite bugetare, în creştere cu 72,48%, faţă de anul anterior, respectiv 22,957 de miliarde de lei credite de angajament, cu 30,71% mai mult față de 2022. Creșterea bugetului MMAP pe anul 2023 este datorată, în principal, implementării proiectelor cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență și proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă.

„Bugetul pe anul viitor al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor este unul de perspectivă: conform bugetului votat în Parlament, am grupat sumele de bani în 2023 în așa fel încât să putem continua programele pe care le-am început, dar am stabilit și obiective noi care nu au fost implementate de cel puțin 15 ani, în ciuda obligațiilor legale. Cel mai mare pas înainte în bugetul pe 2023 este plata despăgubirilor pentru restricțiile forestiere asupra ariilor protejate Natura 2000, ceea ce nu s-a făcut niciodată în țară până acum, în ciuda obligațiilor legale. Am inclus acest lucru sub forma creditelor de angajament, astfel încât plățile pot începe după luna iunie a anului viitor. Am prevăzut, de asemenea, finanțare pentru plata compensațiilor existente deja. Din acest buget, vom putea plăti toate compensațiile aferente anului 2022 și vom acoperi jumătate din 2023”, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

„După ce creșterea cailor din rasă lipițană a fost adăugată pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a UNESCO, am reușit să mărim sprijinul pentru creșterea cailor și hergheliile administrate de ROMSILVA. De asemenea, am alocat fonduri pentru investiții în domeniul apelor, pentru protecția împotriva inundațiilor, infrastructura de gestionare a deșeurilor, împăduriri și modernizarea infrastructurii de monitorizare meteorologică. Totodată, cele 17 instituții din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor au asigurate din bugetul pentru anul viitor fondurile necesare, astfel încât acestea să poată funcționa fără probleme, iar ministerul să își poată derula, mai eficient, programele prin intermediul Fondului de Mediu”, a mai declarat ministrul Tánczos Barna.

Comparând perioada 2019 – 2020 cu 2021 – 2022 se observă o creştere de aproape cinci ori a resurselor alocate pentru proprietarii de păduri care sunt impactaţi de deciziile la nivel central în ceea ce priveşte zonele protejate.

Ca urmare a inventarierii programelor derulate prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), sumele alocate acestora, vor fi majorate.

„Din bugetul rectificat al AFM avem deschise programele Rabla Clasic şi Rabla Plus, până la 31 ianuarie (2023, n.r.). Anul viitor vom creşte sumele alocate pentru maşinile electrice, vom deschide o sesiune pentru flote comerciale, vom deschide încă o sesiune de proiecte pentru fotovoltaice. Acolo mergem pe o descentralizare şi un buget de 3-4 miliarde de lei, astfel încât să trecem de la 45.000 de dosare la peste 100.000 de dosare şi să sprijinim cetăţenii. Căutăm surse de finanţare suplimentare din fondurile europene, astfel încât să putem suplimenta bugetul gestionat de AFM şi venim şi cu celelalte programe, care sunt deja clasice şi le păstrăm, cel puţin în cazul AFM”, a mai precizat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Investiții de peste 65 de mil. lei pentru Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” București
6 mai 2021
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Primul contract cu finanțare din PNRR – Componenta C6 Energie a fost semnat
Articolul următor IMM 100.000€ pentru digitalizarea companiei. Verifică gratuit dacă ești eligibil!
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Statele Unite afirmă că au doborât drone iraniene
Extern
Șansa României de a transforma finanțarea în capacitate industrială: apărarea ca motor economic
Finanțe și Bănci
CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR
Finanțe și Bănci

RSS Știri Financiare

  • Costul ascuns al șabloanelor web: De ce afacerile care scalează aleg site-uri web și platforme complet customizate
  • Turiștii străini au cheltuit peste 5 miliarde de euro în România anul trecut
  • Cifră de afaceri record pentru Olympus Foods în 2025, peste 1 miliard de lei
  • Clienții pot să devină acționari la Dristor Kebap. Compania vizează 5 milioane de euro
Actualitate

Premierul Bolojan: Unii directori de companii și-au mărit indemnizațiile cu 40-50%

3 minute
Actualitate

67% dintre români aleg magazinele online din care fac cumpărături în funcție de preț

6 minute
Actualitate

Reconfigurarea ofertei globale de îmbrăcăminte: cine va fabrica produsele ”Made in China” de mâine?

5 minute
Actualitate

Purtătorul de cuvânt al Tarom confirmă că s-a ajuns la un acord privind reluarea zborurilor: „Creșterile salariale ale piloților urmează să fie realizate în cadrul contractelor individuale de muncă”

2 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?