De cele mai multe ori, diagnosticarea unei afecţiuni loveşte ca un trăsnet. Din acel moment, viaţa unui pacient se schimbă complet, iar de această transformare sunt afectaţi şi cei din jur. Din păcate, pe lângă afecţiunea diagnosticată de medic, se instalează o alta, poate la fel de gravă: depresia. Medicii atrag atenţia că, neluată în seamă, aceasta poate duce şi la deces. Mulţi pacienţi refuză să recunoască depresia pentru că o consideră o slăbiciune.
Bolile cronice se dezvoltă lent şi au o progresie pe termen lung. Acestea durează câteva luni sau toată viaţa şi aduc daune grave organismului. Aceste boli nu se vindecă, doar se ţin sub control prin tratament medicamentos şi un stil de viaţă adecvat. Diabetul, artrita, hepatita C, cancerul, tuberculoza, astmul, bolile de inimă sau cele de rinichi sunt câteva dintre afecţiunile cronice.
Din păcate, în multe situaţii, diagnosticarea bolilor cronice vine la pachet cu depresia. „Depresia bolnavului este depresia omului care trece de la starea de sănătate, de normalitate, la cea de boală. Impactul pe care această trecere îl are asupra omului ţine de mai mulţi factori. Este vorba de gravitatea diagnosticului pe care pacientul îl primeşte, de tratamentul pe care este nevoit să îl parcurgă, de personalitatea acestuia, dar şi de experienţele lui anterioare cu medicii. În funcţie de aceste lucruri, pacientul respectiv poate duce cu bine un diagnostic şi să aibă resurse pe care se poate baza. Instalarea sau nu a depresiei depinde de viaţa pe care pacientul a dus-o înainte de aflarea diagnosticului. Dacă pacientul a dus o viaţă profesională activă, dacă este un tânăr nevoit să renunţe la proiectul de viaţă pe care îl avea, sunt şanse mai mari să apară şi o a doua boală: depresia“, a spus Gabriela Mirela Ancuţa, psiholog clinician specialist, psihoterapeut de familie şi cuplu.
Care sunt simptomele depresiei la bolnavi?
Personalitatea pacientului respectiv, felul în care este construit, susţinerea familiei, toate acestea influenţează modul în care el va reacţiona la aflarea unui diagnostic.
„De obicei, prima reacţie a omului sănătos care se confruntă cu un diagnostic este aceea de disperare, de negare, apoi urmează furia, depresia, negocierea. E vorba de negocierea cu divinitatea. Spre exemplu, pacienţii care suferă de cancer pulmonar spun că, dacă reuşesc să se vindece, nu vor mai fuma. Omul poate să fie compliant la tratament în oricare dintre aceste faze“, a adăugat Gabriela Mirela Ancuţa.
Depresia se poate instala încet, dar sigur, iar medicii avertizează că simptomele ei nu trebuie ignorate. „Dacă pacientul nu este receptiv la recomandările medicului, dacă refuză să îşi ia tratamentul, dacă apar semnele renunţării la luptă, dacă refuză alimentaţia, toate acestea sunt semne de alarmă. Acestora li se adaugă insomniile, însingurarea, lipsa comunicării. Depresia înrăutăţeşte foarte mult situaţia pacientului respectiv.
Pot exista cazuri în care pacientul să se izoleze, să nu mai urmeze tratamentul şi se poate ajunge chiar şi la sinucidere“, avertizează psihologul Gabriela Mirela Ancuţa.
Care sunt categoriile cele mai expuse
Bătrânii şi cei care nu au suportul familiei sunt categorii predispuse la depresie, spun medicii. De asemenea, aceasta este frecventă şi în cazul persoanelor la care boala survine într-un scenariu de viaţă destul de neplăcut.
„Dacă o persoană a trecut prin mai multe crize de-a lungul vieţii, prin mai multe supărări, boala este picătura care umple paharul. Este extrem de importantă consilierea pacientului, a familiei, dar şi a personalului medical, care este însoţitorul pacientului uneori pentru perioade lungi de timp. La noi în ţară există destul de puţini psihologi în spitale. Ar fi foarte importantă prezenţa lor pentru că un psiholog reuşeşte să integreze contextul de viaţă al omului respectiv. Este foarte important ce a fost acel om şi cum primeşte în momentul X al vieţii lui vestea bolii“, a mai spus Gabriela Mirela Ancuţa.
Cum trebuie să se poarte familia cu pacientul respectiv?
Potrivit medicilor, familia ar trebui să fie acel mediu cald, empatic, în care pacientul să se simtă respectat, fără a i se impune anumite reacţii.
De obicei, familiile iubitoare au tendinţa de a pune presiune pe bolnav. „Deseori i se spune: trebuie să lupţi, să fii bine, să nu gândeşti aşa! Atunci, el se simte neînţeles. Atitudinea aceasta binevoitoare a familiei, dusă în extrem, îl afectează şi îl face să se simtă singur cu boala lui. Implicarea excesivă este la fel de nocivă ca lipsa de implicare. Dacă familia intervine prea mult, pacientul poate avea senzaţia că îşi pierde identitatea. Oricare dintre extreme este dăunătoare. Cel mai bine ar fi să ne păstrăm echilibrul şi contactul cu realitatea“, a mai spus Gabriela Mirela Ancuţa.
„Cu educaţie şi conştiinţă, putem depăşi obstacolele“
Speranţa este forţa mobilizatoare care ne ajută să luptăm şi să depăşim situaţia neagră sau gri care ne înconjoară. Psihologul clinician Gabriela Mirela Ancuţa spune că trebuie să avem speranţa că există o forţă care poate schimba lucrurile.
„Să ne păstrăm starea de bine este un exerciţiu. Resursele le putem lua din lucrurile care pe noi ne ajută, fie că vorbim despre prieteni, despre o muzică bună, despre o plimbare. Cu educaţie şi conştiinţă, putem depăşi obstacolele. Se întâmplă, în unele situaţii, ca boala pe care pacientul a avut-o la un moment dat să se vindece, dar acesta să rămână cu depresia. Din acest motiv, este nevoie de consiliere, uneori şi de tratament psihiatric. Din acest motiv, este foarte important să avem în atenţia noastră sănătatea psihică“, a adăugat Gabriela Mirela Ancuţa, psiholog clinician specialist, psihoterapeut de familie şi cuplu.
