După ce v-am purtat cu imaginaţia peste Europa preistorică, povestindu-vă despre strămoşii noştri îndepărtaţi, pelasgii (traci, geţi, sciţi, daci – numiţi astfel, nu după limba vorbită, care era aceeaşi – pelasgica sau incorect numită latina barbară, ci după localizarea lor geografică, cum şi azi, noi românii, mai suntem numiţi: moldoveni, regăţeni, vlahi, bănăţeni, dobrogeni ori macedoneni), voi începe să vi-i descriu pe unii din aceia care au avut atunci un impact asupra viitorului nostru de azi: voi începe cu Burebista, cel mai mare dintre Regii Traciei, care s-a născut cam pe la începutul secolului I î. d. Hr., la mai mult de 2000-3000 de ani de la prăbuşirea Marelui Imperiu Pelasgic, atunci când lumea antică era dominată de Imperiul Roman. Burebista îşi propune şi realizează reunificarea populaţiei tracice; în procesul de reunificare limba şi religia au fost elemente fundamentale. Rolul limbii şi religiei comune păgâne au constituit un mijloc puternic de neîntreruptă legătură a unităţii şi frăţiei între toate pâlcurile neamului nostru, fărâmiţat până la el; Burebista a unit neamurile într-o împărăţie respectată aici în Centrul şi Răsăritul Europei, întinzându-şi hotarele de la pădurea Hercinică (Moravia de azi) până la Bug, şi din Carpaţii Nordici până la Sud de Balcic (Dionysopolis).
Numele adevărat al lui Burebista s-a pierdut undeva prin veacuri, dar inteligenţa, puterea şi vitejia lui în luptă aveau să-i aducă meritatul nume de Bu-ere-bu-ist-as (Care-era-care-este-nu), ceea ce înseamnă “Nemaipomenitul”, “Cum nu a mai fost şi nu mai este”.[i]
Monede descoperite din vremea lui, în Transilvania, ni-l înfăţişează pe acest rege al regilor cu două capete, simbolizând trecutul şi prezentul. Unele inscripţii de pe monede sunt în limba tracică, “latina vulgară”, şi-l numesc pe Burebista Sarmis Vasil, Cel Mai Mare Rege. Alt nume al lui, cu înţelesul de stăpân absolut al tracilor este “Pavel-ter”.
Numele soţiei lui Zina, împărăteasa şi marea preoteasă a tracilor s-a găsit tot pe două monede din Transilvania.[ii]
Sfătuitorul lui, Marele Preot Deceneu i-a instruit pe traci să trăiască potrivit cu legile naturii cunoscute până azi ca “Legile Belagine”.[iii] Se pare că în timpul lui Burebista s-a decis ca anul I să fie anul când s-au născut cei doi Zalmolxis, 666 î. d. Hr.; trebuie notat că anul reformelor politico-religioase 666 apare pe tot felul de inscripţii de pe tot teritoriul pelasgic, ca „SSS” (6,6,6) sau „CCC” (C-grecesc) ori „VIVIVI” (6-latin).[iv]
Este interesant de observat cum această cifră apare în rugăciunea unei femei gete, Zalmolxiene, găsită pe o placă de marmoră la Tomis, conţinând şi un … acrostih… dovedind încă o dată marele refinament atins de geto-daci.
Ayrelia | stralucitoare
Beneria | curata
Sym foro | mareata doamna
Syn dio | sunt credincioasa
Syn ze sase tri | sunt cu trei de sase
Kai tethi gatri |dar atat te rog
Ayris nonam | candva sa ma ajuti
Niascharian | sa renasc
Citind doar primele litere în acrostih avem formaţia “abt sss kan”: “Cu 666, de ani” acesta fiind semnul la care se închinau cei întorşi la adevărata religie, semn ce se purta pe mâna dreaptă sau pe frunte.[v]
Reşedinţa iniţială a regelui (Argedava sau Sargedava) este localizată pe undeva pe la Costeşti (dealurile Orăştiei). Principalul ajutor al regelui trac de atunci era Deceneu, marele preot care, după ce a fost pentru o perioadă de timp în Egipt, iniţiindu-i pe preoţii egipteni în tainele sacerdotale pelasgice, revine în Geţia (Goţia-după povestirea istoricului ostrogot Iordanes), devenind şeful suprem al spiritualităţii tracice, reuşind împreună cu Burebista să-i unească pe traci atât militar, cât şi spiritual. Burebista îşi îndeamnă supuşii la “abstinenţă, sobrietate şi ascultare de porunci”, noul mod de viaţă fiind propagat dintr-un centru spiritual, numit de Straborn “Muntele Sfânt”, legendarul Kagaion care, după Adrian Bucurescu, ar fi undeva în munţii Bucegi, lângă “Sfinxul Românesc”, deoarece Kog-a-ion însemna şi “Capul Magnificului”; cu toate astea, azi, mulţi arheologi localizează legendarul Kagaion undeva pe Dealul Grădiştei (1200m altitudine) în Masivul Sureanu, la Sarmizegetusa Regia (Grădiştea Muscelului) aflându-se şi unul din sanctuarele patrulatere. Să fie oare acesta locaşul unde preoţii lui Zalmolxis, Zeul sub-pământean, ofereau credincioşilor acea nemurire completă, atât a sufletului, cât şi a trupului, unde ucenicii (“recruţii”) cântau: “Sfânt e Domnul Nopţii”?[vi]
La sudul Dunării proconsulul provinciei Macedonia, generalul Varro Lucullus, în cadrul celui de-al doilea “război Mithridatic” (74-72 î. d. Hr.), ocupă oraşele greceşti vest-pontice, de la Apollonia până la Delta Dunării, încheind un tratat între romani şi alte cetăţi vecine, cu avantaje şi obligaţii pentru ambele părţi. Această tutelă mascată îi nemulţumeşte pe locuitorii oraşelor greceşti, care trimit o solie la Burebista să-i ajute. Oastea proconsulului Macedoniei, a generalului Antonius Hybrida este învinsă lângă Histria; Burebista supune pe cale paşnică oraşele: Tomis (Constanţa de azi), Calatis (Mangalia), Dionysopolis (Balcic) şi Apollonia. Pe calea războiului sunt integrate cetăţile: Aliobrix (Cartal, sudul Basarabiei, ocupat azi de ruşi, sub numele de Orlovka), Tyras, Odessas (Odesa, azi oraş ucrainian ce are in centrul lui cel mai romantic cartier, cartierul… “Moldoveanca”!).[vii]
Burebista îşi începe organizarea puterii monarhice cu caracter militar prin activităţi administrative cum ar fi: recrutarea de oameni însărcinaţi cu administrarea agriculturii, strângerea dărilor, supravegherea muncilor obşteşti obligatorii, făcând posibilă realizarea sistemului de fortificaţii în Dacia (nucleul din Munţii Sureanu întins pe o suprafaţă de 200 km pătraţi). Incinta militară din centrul religios are o suprafaţă de 3 hectare, cu ziduri de piatră ecarisată (blocuri de calcar fasonate) care fac din Sarmisegetusa dacică un unicat în Europa; Zidul Dacic (Murus Dacicus) este format din cetăţi construite din blocuri de calcar; a construit şi cetăţi de piatră nefasonate, legate cu lut, ca cele de la Piatra Neamţ (Piscul Bâtca Doamnei şi colina Cozla), Cetăţeni (Jud. Argeş), Covasna-Valea Zânelor sau Sighişoara. Armata lui număra, la vreme de război, mai mult de 200.000 de oameni, făcându-l de temut.
Burebista ducea şi o politică externă activă, intervenind chiar şi în cadrul conflictului deschis dintre cei doi rivali ai Romei (respectiv Cezar şi Pompei) în anul 48 î. d. Hr. In legătură cu aceasta, o inscripţie recent descoperită la Balcic (anticul Dyonisopolis) citează numele lui Acronion, un mesager personal trimis de Burebista la generalul Pompei pentru a-i sugera ipoteza unei alianţe cu ultimul. Vor mai trece cam 3-4 ani până când Cezar, după ce-l va învinge decisiv pe Pompei lângă Farsalla, pentru a se răzbuna pe fostul aliat al inamicului său va trimite numeroase legiuni cu “misiuni de pedepsire” către graniţele regelui geto-dacilor. Oricum, la scurt timp înainte de a începe lupta decisivă cu regele trac, pe 15 martie 44 î. d. Hr., Cezar a fost asasinat în senat de noii săi adversari politici secreţi şi la scurt timp şi Burebista va muri în circumstanţe asemănătoare. Doi dintre cei mai străluciţi militari ai lumii antice au dispărut astfel, aproape simultan, istoria conferindu-le astfel destine similare.
Marele preot Deceneu a fost ulterior numit succesor al regelui defunct. Azi e dificil să apreciem în întregime cunoştinţele sale ştiinţifice extrem de vaste. Numeroase inscripţii în piatră sugerează noţiuni de matematică cum ar fi triunghiul lui Pitagora, aşa-numitul “număr perfect” 6 sau “numărul cosmic” 36; informaţii de astronomie despre “pentagonul planetar” (acesta fiind: Saturn, Jupiter, Marte, Venus şi Mercur); poziţia soarelui la echinocţii şi solstiţii; poziţia lunii la cele patru faze ale sale şi calendarul dacic (unde un an de 360 de zile alterna cu unul de 365 de zile). Ultimul este confirmat de scena pictată pe o cupă de fructe descoperită la Bâtca Doamnei, ca şi pe o lampă de lut ars găsită pe lângă Bărboşi-Galaţi. O tabletă descoperită la Dumbrava (judeţul Iaşi) confirmă înţelegerea de către Marele Preot a celor 4 anotimpuri şi 12 semne zodiacale într-o manieră ce aminteşte de zodiacele vechi chinezeşti sau maiaşe.
In contextul celor prezentate, cum putem crede că aşa o societate evoluată şi puternică şi-ar fi putut uita limba naţională, costumele tradiţionale şi obiceiurile adânc înrădăcinate în mai puţin de două secole de asuprire romană, aşa cum unii “istorici” (sunt ei oare ai noştri?) caută să ne înveţe?! Cum este posibil ca, în timp ce doar 14% din teritoriul dacic fiind cucerit şi ocupat de nesătulul imperiu Roman, adică de trupe de mercenari analfabeţi, care de-abia puteau închega două vorbe în latină, aceştia să ne înveţe pe noi o limbă pe care ei înşişi nu o vorbeau cum trebuie? Oricum, se argumentează că ei ne-au învăţat latina şi mai mult, ne-au făcut să ne uităm dialectul nostru matern până la limita la care doar vreo 7-8 cuvinte au mai rămas în limba noastră română contemporană!
Tracii ar fi putut fi, în ceea ce ne priveşte, oameni inteligenţi, dar este absurd să gândim că strămoşii noştri, trăind liberi şi fericiţi pe restul de 86% din teritoriile trace, să înceapă subit un maraton prin văi şi defilee, păduri şi mlaştini către teritoriile (mult mai mici) dominate de opresori, hotărâţi să înveţe o limbă mai la modă! Insuşi gândul este absurd.
[i]. Adrian Bucurescu, Dacia Secretã, Ed. Arhetip, Bucureºti, 1998, p. 166.
[ii]. Ibidem.
[iii]. Alexandru Pele, “Vidul demografic” ºi matematica, Ed. Abaddaba, Oradea, 1998, p. 113.
[iv]. A. Bucurescu op. cit., p. 170.
[v]. Ibidem, pp. 170-171.
[vi]. Ibidem, p. 15.
[vii]. Marcela Nica, Istoria Românilor, Ed. Mondan, Bucureºti, 1994, pp. 9-11.
