Aşa cum citim în cele mai populare surse ştiinţifice de domeniu (Smithsonian Timelines of the Ancient World, by Chris Scarre, Smithsonian Institution, New York, 1993), acum 4.600.000.000 de ani, când s-a format Pământul, atmosfera conţinea gaze vulcanice cu foarte puţin oxigen, fiind astfel ostilă oricărei forme de viaţă.
Cu 3.500.000.000 de ani în urmă, nivelul de oxigen începe să crească gradat datorită elementelor chimice care se combină şi replică continuu, creând astfel condiţii favorabile vieţii. In această perioadă, predomină organisme simple, asemănătoare algelor.
Acum 500.000.000 de ani apar primele vertebrate iar acum 200.000.000 de ani apar dinozaurii care, însă, vor dispare brusc acum 65.000.000 de ani. Există o teorie care sugerează apariţia unui gigantic meteor ce a lovit Pământul, probabil în zona Golfului Mexic de astăzi. Acest meteor, la contactul cu Terra, a produs în aer o pâclă de praf de nerespirat, care ar fi cauzat moartea acestor creaturi – dinozaurii – care, dacă ar fi continuat să existe, ar fi făcut poate imposibilă apariţia şi ulterior dezvoltarea rasei umane.
Tot cu 65.000.000 de ani în urmă, se termină formarea Munţilor Carpaţi şi a Bazinului Transilvănean.
Acum 50.000.000 de ani apare o mare varietate de mamifere, incluzând strămoşi ai unor animale moderne, cum ar fi: maimuţele, elefanţii, felinele, caii.
Acum 40.000.000 de ani Marea Neagră se desparte de Marea Caspică şi de Lacul Aral.
Acum 25.000.000 de ani în pădurile din estul Africii apare “proconsulul”, o formă timpurie de maimuţă.
Acum 4.000.000 de ani legătura dintre humanoizi şi maimuţe se rupe.
Acum 2.000.000 de ani – în terţiar – găsim o faună bogată, ca în zona Bugiuleşti. Săpăturile arheologice întreprinse în punctul “Valea lui Graunceanu”, sub conducerea regretatului C.S. Nicolăescu-Plopşor, între 1960-1969, şi reluate în 1975, au descoperit aici cel mai bogat şi mai variat depozit de resturi fosile. S-a găsit un mare număr de schelete de girafe, rinoceri ca şi singurul ghiboscidian (acesta indicând un mediu deschis, bogat în ierburi), numeroase resturi de primate cercopithace. Prezenţa castorilor sugerează că zona nu era lipsită de arbuşti şi chiar arbori. Carnivorele, ca ursul erectus, erau şi ele prezente alături de alte specii de mamifere. In plus s-a găsit şi restul unei maimuţe catarrthilienetestre. Dardu Niculescu Plopşor a descoperit şi o diafiză femurală şi o tibie caracteristice hominizilor de tip Australopithecus. Descoperirile de la Bugiuleşti au pus pentru prima dată problema existenţei unor hominizi, primii strămoşi îndepărtaţi ai omului în această zonă.
Acum 1.700.000 de ani găsim în Africa homo erectus, al cărui creier este şi mai mare, fapt datorat probabil şi alimentaţiei mai bogate în proteine, crucial fiind faptul că era… carnivor. Fosile de Homo Erectus au fost descoperite şi în Java, la Mojokerto, aceasta fiind o dovadă a expansiunii humanoizilor.
Acum 1.000.000 de ani a început perioada quaternară (perioada în care ne aflăm şi astăzi), din care fac parte: paleoliticul, mezoliticul şi neoliticul.
Să vedem ce surprize a adus fiecare din ele pe scara dezvoltării:
paleoliticul (perioada pietrei cioplite) – împărţit în:
– inferior (1.000.000 – 100.000 î.d.H.) – perioada în care apar uneltele de piatră;
– mijlociu (100.000 – 40.000 î.d.H.) – perioada în care apare omul de neanderthal în spaţiul Carpato-Dunărean;
– superior (40.000 – 10.000 î.d.H.) – în această perioadă apare omul de cro-magnon (homo sapiens) de la care ne-au rămas picturile rupestre de la Căciulaţi, Pescari (peştera Gura Chindiei), asemănătoare cu cele din Spania şi Franţa, acestea fiind primele indicaţii arheologice privind universul religios al vânătorului paleolitic.
Mezoliticul (10.000 – 5.000 î.d.H.) – perioada în care vremea s-a încălzit, gheţarii s-au topit (apărând astfel povestirile despre “potop” şi supravieţuitorii lui, cea mai veche istorie de acest fel aparţinând culturii Vedice), Marea Britanie devine insulă, iar Marea Neagră capătă conturul ei actual.
In zona Porţilor de Fier s-au găsit urme ale culturii “Schela Cladovei”, cuptorul de piatră, vasul cu picior cu decor pictat, etc. In cultura “Carcea” îşi face apariţia pe o cupă de ceramică “spirala” carpato-dunărenilor, de culoare albă pe un fond roşu.
Neoliticul – (începe cu 5.000 de ani î.d.H.) Pe teritoriul României s-au descoperit urmele a numeroase civilizaţii între 7.500 – 3.500 î.d.H.
Cultura Pre-Cucuteni este considerată de specialista americană Marija Gimbutas ca fiind cea mai veche cultură europeană, cu populaţia pre-indoeuropeană care cunoaşte apogeul dezvoltării între 5.000 – 4.000 î.d.H. (Marija Gimbutas, The Goddesses and Gods of Old Europe: Myths and Cult Images, new and updated edition, Univ. of California Press, Berkeley, LA, 1996, p. 21).
Cultura Boian (4.000 – 3.800 î.d.H.) ne lasă primul sanctuar creat din lut, iar cultura Hamangia prima statuetă lucrată în marmură din istoria lumii, cât şi statuetele de lut antropomorfe “Gânditorul şi femeia sa”.
Cultura Vădeasa conţine ceramică decorată cu forme antropomorfe ce precede pe cea Troiană. Din cadrul culturii Vincea, Nicolae Vlasa descoperă în 1961 la Tărtăria pe Mureş (Transilvania) nişte tăbliţe de lut datate 4.800 – 4.500 î.d.H. (5200 î.d.H. după aceeaşi Gimbutas, Marija Gimbutas, The Language of the Goddess, Harper, San Francisco, 1991, p. 234) şi considerate ca fiind primul mesaj scris din istoria omenirii, cu mult înaintea tăbliţelor sumeriene provenind şi ele, posibil, tot de la Dunăre. Paul Lazăr Tonciulescu, De la Tăstăria la Ţara Luanei, Ed. Micacol bucureşti, 1996, p. 9.
In cultura Cernavodă I (4.400 – 3.500 î.d.H.) triburile de păstori folosesc caii şi arme perfecţionate; purtătorii acestei culturi vor cobori spre sud, spre Anatolia, puntea de pământ ce lega peninsula Balcanică de Asia Mică şi care în 4.000 î.d.H. se va scufunda în Marea Mediterană, lăsând în locul ei o puzderie de insule şi o nouă mare, Marea Tracică (Egee).
Urmele culturii noastre carpato-dunărene se mai păstrează şi astăzi pe unele din aceste insule (foste piscuri muntoase), uimind cercetătorii care nu-şi pot închipui cum culturi ca cele miceniene au putut apărea pe nişte insule izolate, ei “nevăzând pădurea din cauza unui copac”…
Aceasta, cultura Cernavodă I, a dat naştere la Troia I. Acei carpato-dunăreni (“arieni” cum îi mai numesc alţii) au dat naştere la cultura lumii, ea răspândindu-se nu numai peste întreaga Europă şi spre nordul Egiptului şi Mesopotamiei, ci până în îndepărtata Indie, unde cultura “Vedică” a “inspirat” (şi mai inspiră şi azi) vechile culturi – caldeană, egipteană, etc. (V. Gordon Childe, The Aryans, Barnes and Noble Books, New York, 1993, pp. 176-177, maps; Gabriel Gheorghe, “In vechime Franţa a fost românească”, în Getica, Nr. 1-2, 1992, p. 25.) Hinduismul şi creştinismul nu au făcut altceva decât s-o copieze, adaptând-o la condiţiile lor locale…