– Etapa a II-a – Judeţele Timiș și Arad –
În perioada 7–11 octombrie 2019, Departamentul pentru Relații Interetnice (DRI) al Guvernului României a organizat Programul „Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media. Schimb de experiență și bune practici cu parteneri de proiecte din regiunea Dunării. Turismul cultural – o șansă pentru dezvoltare locală”, etapa a doua din anul 2019.
Banatul
Provincie din sud-vestul României, Banatul este o zonă extrem de bogată şi de fertilă, cu relief variat și climă blândă, mărginită de Dunăre, de râurile Mureș și Tisa și de masivele muntoase Poiana-Ruscă și Retezat. Banatul istoric a fost împărțit în 1919 între trei ţări: România (aprox. 2/3 din total), Serbia (Banatul Sârbesc aprox. 1/3 din total) și Ungaria (o foarte mică parte, aprox. 1%). Banatul românesc e împărţit teritorial în Judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi și Arad. Capitala oficială sau inima regiunii istorice Banat este Municipiul Timișoara de pe râul Bega, reședința Județului Timiș, al treilea oraș ca populație din România.
Cu o istorie ce traversează secole și imperii, Timişoara de astăzi e un elegant oraș rezidenţial, cu arhitectură în stil baroc și neo-românesc, împărţit în cartiere, fiecare cu specificul său etnic, cu frumuseţea și istoria lui. Aşezare neolitică și apoi geto-dacă, castru roman, cetate avară, angevină, huniadă, otomană și habsburgică, amplasată într-o zonă strategică din bazinul Timiş-Bega, protejată de terenul mlăştinos înconjurător și de Bega ca un canal de apărare, pe bună dreptate numele său se traduce prin Cetatea Timișului (Temesvar, în maghiară vár = cetate).
Zona centrală se întinde chiar pe locul fostei Cetăți de tip Pagan, din care au mai rămas doar câteva resturi de fortificaţii, impresionantul Bastion Theresia și Castelul Huniade ridicat în 1443 de Iancu de Hunedoara pe locul castelului lui Carol Robert de Anjou, refăcut în 1856 – azi Muzeul Banatului. Cartierul Cetate, modernizat în perioada Belle Époque, în cele trei decenii în care la conducerea orașului s-a aflat primarul Carol Telbis, e remarcabil și prin tripticul Pieţelor sale centrale.
Piaţa Libertăţii, fosta Piaţă de Paradă sau Piaţa Prinţul Eugen, se găseşte în zona centrală, de unde a început dezvoltarea oraşului. E marginită de clădiri baroce de sec. 18 între care Primăria veche şi Cazinoul Militar, Palatul Makri-Stoicovici sau Casa cu Atlanţi. Amplasat în mijlocul pieţei, monumentul închinat Fecioarei Maria și Sf. Ioan Nepomuk este opera a doi sculptori vienezi, Blim și Wasswerburger.
Piața Unirii, cea mai mare ca suprafaţă din Timișoara, s-a mai numit Piața Principală, Piața Domului și Piața Losonczy. În centrul ei, Monumentul Sfintei Treimi sau Statuia Ciumei din faţa Domului romano-catolic amintește de încetarea epidemiei de ciumă care a devastat Banatul în sec. al 18-lea. Alte obiective sunt Catedrala și Palatul Episcopiei Ortodoxe Sârbe, Palatul Baroc ce găzduieşte Muzeul de Artă, fântâna cu apă minerală, Casa cu Lei și încă multe altele ce aparţin de asemenea barocului vienez.
Zona dintre Operă și Catedrala Mitropolitană e Piața Victoriei, fostă Piața Operei, locul momentelor dramatice de început ale Revoluţiei din 1989, când Timişoara a devenit oraş martir. Clădirea veche a Hotelului Timişoara, Palatele Weiss, Lloyd, Dauerbach, Szechenyi, Merbl de pe promenada Corso, Palatul Löffler și cel al Camerei de Comerţ de pe promenada Surogat se înșiră de o parte și de cealaltă a spaţiului verde central unde, nu departe de Fântâna cu Pești, se înalţă Statuia Lupoaicei, o copie a Lupei Capitoline, Darul Romei primit în 1926.
Pe vremea când Banatul era Paşalâc turcesc, în zona Cetate din Timişoara existau opt moschei care au fost demolate de austrieci.
În Cartierul Fabric mai funcţionează încă Fabrica de Bere Timişoreana. În rest, se pot vedea, și aici, ruinele industriei româneşti. La margine de oraş, prin miriştea aurie de toamnă, am zărit cu durere ruinele fostului combinat Comtim, cel mai mare complex de porcine din lume la data inaugurării sale, care hrănea România și nu numai. Şi dacă industria nu mai poate fi resuscitată, măcar vechile și frumoasele cladiri industriale dezafectate ar merita sa fie restaurate și folosite.
Zona Iosefin era suburbia germană, Cartierul Mehala – suburbia rasciană, legată de istoria sârbilor. Piaţa Maria din Iosefin e locul unde legenda spune că a fost executat Gheorghe Doja. Aici se află Biserica Reformată a pastorului Laszlo Tökes, de unde, în decembrie 1989, a început Revoluţia.
Alte repere Timişorene sunt Cartierul universitar cu vestita Politehnica, Shopping city cu două mari complexuri comerciale, râul Bega pe care se face transport de călători și agrement, parcurile de pe malul apei, printre care Parcul A. Scudier, recent redeschis, cu busturile personalităţilor ardelene de toate etniile, primari și prefecţi, pictori și compozitori, profesori și regizori.
Din cauza pânzei freatice pe vremuri foarte sus, lucrările executate în această zonă din lunca râului Bega au fost deosebit de dificile. Numeroase imobile timişorene au fundaţiile pe piloni de lemn. Una dintre acestea este Catedrala din Timişoara, a cărei construcţie a început în 1935, cea mai înaltă clădire din România (peste 90m), sfinţită de Regele Mihai în 1947. Dificile au fost și lucrările recente de restaurare și reconsolidare a Catedralei, cu care ocazie s-au schimbat treptele pe care a curs sângele martirilor Timişoarei. Oraşul însă, și România, nu le va uita niciodată jertfa!
Oraş cosmopolit, multietnic și pluriconfesional, aşa cum e întreg Banatul, Timişoara are vocaţia bunei vecinătăţi, a seriozităţii, a vieţii aşezate și îndestulate, a cooperării constructive. E o Europă în miniatură, unde toate neamurile au trăit în înţelegere și au învins greutăţi de tot felul, păstrându-și identitatea și tradiţiile. Un model.