Şcoli spre care la anul vor veni bani nu numai de la bugetul de stat, ci şi din multe alte surse, aducând cu ei inclusiv „corn, lapte, miere, fructe”, o veste proastă arătată drept „Veste bună pentru elevii care aşteptau această decizie!” (e o decizie guvernamentală), iar la nivel de învăţământ superior, o ţinere-n loc salvatoare – cu astfel de amăgeli sistemul nostru educaţional trece dintr-un an în altul.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării informează că „proiectul de Buget de stat pentru anul 2020 prevede o alocare de 3,4%, din PIB pentru învățământ. Bugetul alocat învățământului pentru anul 2020 este de 38.417,6 milioane lei, în creștere față de anul trecut, când a fost prevăzută suma de 36.909,9 milioane lei”. Argumentaţia alocării, dincolo de nota polemică faţă de calculele potrivit cărora alocarea reală e de 2,7%, sugerează o veritabilă aglomeraţie de susţinători financiari ai educaţiei naţionale: „bugetele alocate altor ministere care au activități de învățământ”, „sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor (…), comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi Municipiului Bucureşti”, sunt puse la socoteală şi „plata stimulentelor pentru copiii din familii vulnerabile”, „drepturile copiilor CES” (sic!), „cheltuieli susținute direct de unitățile administrativ-teritoriale” etc. Pescuirea unor sume şi procente prin trimitere la categorii de costuri şi de beneficiari particularizaţi numai ca bugetul educaţiei să arate cât mai mare se petrece de bine ce la nivelul învăţăturii de carte largi s-a constatat prin evaluare internaţională persistenţa rezultatelor proaste.
Sigur că fiecare minister, administraţie locală etc. are tangenţă cu nevoi ale unor copii şi tineri, însă de bază e normal să rămână alocarea pentru nevoia principală a copiilor şi tinerilor, care este învăţătura de carte, de care Ministerul Educaţiei şi Cercetării este responsabil. Or, bugetul acestui minister rămâne departe nu numai de nivelul prevăzut în Legea educaţiei naţionale (6% din PIB), ci şi de promisiunea actualei guvernări la preluarea mandatului (spre 5%).
În aceste condiţii (de înţeles, în felul lor), este de remarcat apelul ministrului educației și cercetării, Monica Cristina Anisie, către susţinătorii colaterali (de fapt, responsabili în toată regula) ai educaţiei: „Le cer autorităților responsabile să cântărească bine fiecare resursă financiară pe care o au la dispoziție și, înainte de a lua o decizie privind organizarea unor evenimente, să aibă în vedere că satul, comuna sau orașul pe care le coordonează au nevoie de o infrastructură decentă și modernă pentru unitățile de învățământ. Într-un stat în care normalitatea trebuie să primeze, educația este soluția”.
Tot departe de cum este în realitate apare prezentată şi „prorogarea unor termene și condiții privind desfășurarea unor examene (evaluarea națională și bacalaureat) și a admiterii la liceu”. Ba e prezentată de-a dreptul pe dos, drept „Veste bună pentru elevii care aşteptau această decizie!”, cum zice ministrul educației și cercetării. De fapt, e veste proastă, de asemenea în contextul rezultatelor slabe determinate la nivelul învăţământului de bază. Nu are cum să fie bună vestea că şcoala nu formează absolvenţi care să poată susţine examene banale, generale, cu probe similare unor situaţii reale, în care să combine, să aplice, să adapteze etc. ce au învăţat la şcoală. Organizarea astfel a examenelor naţionale face obiectul prorogării. Şi mai rău este că prorogarea actuală înseamnă o a doua amânare, deoarece Legea educaţiei naţionale a prevăzut aplicarea examinării în discuţie nu de la intrarea ei în vigoare, din 2011, ci „începând cu generaţia de elevi care începe clasa a V-a în anul şcolar 2017-2018”, adică din 2021. În 2018 se şi porniseră pregătirile pentru aplicarea a ceea ce acum se amână iar.
O amânare, deci tot o nereuşită, arătată drept reuşită „în sprijinul universităţilor din România!”, este şi deblocarea funcţionării şcolilor doctorale. Deblocarea înseamnă lăsarea şcolilor doctorale aşa cum sunt, fără evaluarea şi dorita selecţie. E drept, în acest caz amânarea e salvatoare, pentru că scadenţa aplicării unei metodologii noi de evalare venise, evaluarea nu există, aşa că universităţile erau gata să rămână fără drept de a organiza doctorat. Deblocarea şcolilor doctorale a mai fost anunţată şi anul trecut pe vremea asta, numai că metodologia făcută atunci a tot fost dezbătută şi refăcută. Noul termen de aprobare a metodologiei este „până la finalul anului 2019”.
