Reforma educației nu iese din laptop

Într-un context de tatonare de la o zi la alta, sistemul educațional s-ar zice că e singurul domeniu economico-social care operează cu certitudini calendaristice și garanții sanitare pe luni de zile: la 2 iunie, elevii din clasele terminale de ciclu revin în școli, stau câte zece în clasă și nu mai mult de două-trei ore, fac pregătire pentru examenele naționale și le dau la termenele demult fixate (începerea evaluării naționale – 15 iunie, a bacalaureatului – 22 iunie), toți ceilalți elevi continuă activitatea la distanță și termină anul școlar la 12 iunie cu situația încheiată, iar materia rămasă se recuperează odată cu începerea anului școlar viitor, la 14 septembrie. Perspectiva ca școala să nu înceapă în septembrie e înțelesul tras dintr-o insistență pe lângă ministrul educației, care de fapt nu s-a exprimat în acest sens, ci preventiv. În același timp, avansează spre convingere ideea că de la actuala stare va începe reforma învățământului, din moment ce elevii vor fi dotați cu laptopuri, iar profesorii, cu ghiduri de utilizare.

A considera că reforma învățământului înseamnă să se facă în sfârșit ce trebuia făcut demult, adică investiție din partea statului în tehnică IT încât școala să se desfășoare de acum online, arată ignoranță periculoasă. Ignoranța e personală și scuză confuzia dintre părere și pricepere. Periculoasă e identificarea reformei în educație cu trecerea la școala făcută pe calculator, pe laptop și pe tabletă. Considerându-se astfel, rămân abandonate aspectele esențiale pentru procesul de educație și formare: profesorii și conținuturile. Calculatorul, ca și tableta și laptopul, este un instrument, de folos în măsura în care cineva „îl umple” cu ceva.

Nu accesul la tehnologie este marea lipsă a școlii noastre, ci profesorii deținători de cunoștințe în disciplinele lor și știutori în a le transmite încât să se prindă de cei cărora le sunt adresate. Or, din câte se vede, necesitățile sistemului nostru de educație s-au redus în acest moment la una singură: să-i asigure statul fiecărui școlar, preșcolar, student câte un calculator, laptop, tabletă cu conexiune solidă, ca să valorifice „oportunitatea” adusă de pandemia asta și să se apuce odată să învețe temeinic online, scopul fiind să obținem un scor bun la „Testul PISA”. Par uitate probleme a căror abordare începuse, cu scadență în anul școlar viitor: cifra de școlarizare – problemă cu încărcătură economică, greu de rezolvat în perspectiva care se deschide, apoi pilotarea unor planuri-cadru pentru degrevarea orarului, masteratul didactic, editarea manualelor, salubritatea unităților de învățământ, extinderea programului „Masa caldă” etc.

Ministerul Educației și Cercetării tocmai lansase „un amplu proces de revizuire a modului în care se organizează în România pregătirea personalului didactic”, anunțând că „prima acțiune a acestui proces este aceea de realizare a profilului de competențe ale cadrului didactic, iar în acest sens, Ministerul Educației și Cercetării a realizat un chestionar pentru opinia publică”. Peste chinul în a transmite simplu o informație simplă („proces… a acestui proces este aceea… în acest sens”) se poate trece prin exercițiul câtorva compuneri la clasa a III-a, cel târziu a IV-a. Vorba e ce s-o fi întâmplat cu derularea consultării publice, prevăzută pentru 19 martie-5 aprilie 2020. Pe marginea chestionarului sunt de formulat câteva observații. Este discutabil ca profilul de competențe al unui profesionist într-un domeniu să fie realizat prin consultare publică, să reprezinte o chestiune plebiscitară, și nu specializată. Cu atât mai mare e îndoiala în cazul de față, cu cât consultarea se produce în contextul unei justificate accentuări a pregătirii cadrelor didactice, printr-un întreg ciclu de studii – masterat didactic. Deși în discuție se află pregătirea cadrelor didactice (cum altfel decât superioară), dintre cei solicitați să se exprime prin chestionar sunt excluși tocmai universitarii sau, în orice caz, ei sunt trecuți la „și alții”, din moment ce adresarea este pentru „categoria de respondent din care faceți parte: cadru didactic în învățământul preșcolar/primar/gimnazial/liceal; elev de școală primară/de gimnaziu/de liceu; altă categorie”. După întrebările firești, de felul „Ce are nevoie să știe un profesor?”, „Ce are nevoie să știe să facă un profesor?” etc., chestionarul ajunge involuntar la alcătuirea unui profil al respondentului, din moment ce-i solicită să-și precizeze genul, starea civilă, etnia, religia, ba conține și o rubrică rătăcită dintr-un dosar de cadre din vremuri ce le credeam duse: „În ultimul an, ați fost plecat/ă în străinătate pentru:”.

Revenind la o întrebare din chestionar, pentru că este esențială și de actualitate în contextul recursului la tehnologie și al revenirii la școală, „Ce are nevoie să știe un profesor?”, răspunsul e că are nevoie să știe carte.