ÎPS Pimen, răpus de coronavirus

Înaltul Preasfințitul Pimen, arhiepicopul Sucevei și Rădăuților, a trecut la cele veşnice, după o cumplită luptă cu noul coronavirus.

Arhiepiscopul Pimen a încetat din viață miercuri, 20 mai 2020, în jurul orei 0:50 la Institutul „Matei Balș” din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord, anunță basilica.ro.

Din cauza infectării cu noul coronavirus, ierarhul fusese transportat de la Suceava la București cu un elicopter SMURD pe data de 20 aprilie. În urma complicațiilor pulmonare apărute, părintele arhiepiscop în vârstă de 90 de ani fost intubat.

Viaţa monahală a ÎPS Pimen

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen s-a născut în 25 august 1929, în localitatea Greabănu, jud. Buzău, la botez primind numele Vasile.

A fost de la frate de mănăstire și monah la profesor, pedagog, apoi stareț, paroh, muzeograf, dar și reprezentant al Patriarhiei Române la Ierusalim, exarh, Episcop vicar, apoi Arhiepiscop.

După cursurile medii urmate la Liceul din Râmnicu Sărat, între 1948 şi 1951 a studiat la Semi­narul monahal de la mănăstirea Neamţ, fiind în acea perioadă frate de mănăstire. În data de 10 martie 1951 a fost tuns în monahism, pri­mind numele Pimen, iar la 29 iunie acelaşi an a fost hirotonit ierodiacon.

În anul şco­lar 1951-1952, a fost numit profesor pen­tru ciclul al ll-lea în cadrul Şcolilor mănăs­tireşti de la Neamţ şi Secu, apoi, pedagog la Seminarul Teologic de la mănăstirea Neamţ (1952-1953); între 1953 şi 1957 a urmat Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, unde a obţinut licenţa cu lucra­rea: „Personalitatea Fericitului Augustin oglindită în confesiunile sale”.

Hirotonit ieromonah

A fost hirotonit ieromonah în anul 1957. În perioada 10 octombrie 1976 – 1 ianuarie 1977 a urmat cursurile de limba germană la Universita­tea din Köln. Bun slujitor şi gospodar, a fost numit iconom şi apoi stareţ al mănăstirii Putna (1957-1961).

Apoi, a împlinit diferite ascultări: preot duhovnic la mănăstirea Văratec (1961-1962), preot la mănăstirea Durău (1962-1964), muzeograf la mănăs­tirea Putna (1964-1974); între timp a fost hirotesit protosinghel (1966) şi arhiman­drit (1975); între 1974 şi 1978 a fost stareţ la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

De la 1 februarie 1978 a slujit la Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim. Între anii 1979 şi 1982 a fost exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor din 1982

La recomandarea Arhiepiscopului şi Mitropo­litului Moldovei, Teoctist Arăpaşu, pe 10 ianuarie 1982 a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu titlul de Sucevea­nul şi hirotonit în 24 iunie 1982.

În urma reînfiinţării Arhiepiscopiei Sucevei, în 24 ianuarie 1991 a fost ales Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor şi întronizat la Suceava în data de 3 martie 1991.

Pe lângă fructuoasa activitate misionară, pastorală şi administrativă a publicat diverse studii, îndeosebi cu privire la iconogra­fia bisericească, dar şi articole, cronici, recenzii în revistele „Mitropolia Moldovei şi Sucevei” sau „Candela” (de la Suceava).

La împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani, ierarhul a primit numeroase mesaje de felicitări și aprecieri, dar și privilegiul ca o stradă din Suceava să îi poarte numele.