Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: OTP Bank România anunță rezultatele financiare pentru primele trei trimestre din 2020
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Finanțe și Bănci

OTP Bank România anunță rezultatele financiare pentru primele trei trimestre din 2020

Curierul Național
Autor Curierul Național
Publicat 6 noiembrie 2020
Distribuie
foto: otpbank.ro

  • OTP Bank raportează un profit net de 39 milioane lei;
  • Volumul creditelor a crescut cu 14% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut;
  • Volumul depozitelor a înregistrat o creștere de 19% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

OTP Group anunță rezultatele financiare pentru primele trei trimestre ale anului 2020. Activitatea acestui an este transformată și influențată puternic de efectele pandemiei Covid-19, iar industria bancară este una dintre primele care au răspuns pentru susținerea și finanțarea economiei locale. OTP Bank consemnează rezultate operaționale pozitive, creștere pe segmentele de creditare și economisire și o profitabilitate sănătoasă pentru contextul actual.

Conform raportului publicat la Budapesta, în care rezultatele băncii sunt prezentate consolidat, ajustate în conformitate cu standardele de raportare ale Grupului, OTP Bank România a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit consolidat după impozitare de 39 milioane lei, mai mic față de rezultatul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, ca urmare a creșterii costurilor de risc preconizate în contextul pandemiei Covid-19. Cea mai mare parte a provizioanelor pentru acoperirea acestor riscuri au fost constituite încă din primul trimestru al anului.

„Ținând cont de situația pandemică, am ales la finalul primului trimestru să mergem mai departe cu ceea ce am început în 2019, strategia de dezvoltare organică Apollo. Continuăm să investim, am angajat 200 de colegi noi anul acesta, am dezvoltat servicii noi, cum ar fi deschiderea conturilor 100% online pentru clienți noi, dar luăm în considerare și riscurile actuale. Prin urmare, am alocat resurse pentru acoperirea riscului potențial, lucru care se va reflecta în final în profitabilitate, pentru a putea fi performanți în piață și a finanța economia locală”, a declarat Gyula Fatér, director General OTP Bank România.

Profitul operațional aferent primelor nouă luni ale anului a fost de 136 milioane lei, ca rezultat al creșterii cu 11% a veniturilor totale, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut; în același timp, cheltuielile operaționale au urcat cu 19% y-o-y pe fondul creșterii cheltuielilor IT, ca urmare a eforturilor concentrate pentru digitalizarea serviciilor, precum și a creșterii cheltuielilor de personal; cele din urmă au fost cauzate de ajustarea la inflație a salariilor, precum și de o creștere anuală de 16% a numărului mediu de angajați.

Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 12%, la 337 milioane lei, în perioada ianuarie – septembrie, fiind susținute de un avans solid al portofoliului de credite performante.

Volumul creditelor performante a crescut dinamic, cu 16% y-o-y, susținut de avansul cererii pentru credite imobiliare, nevoia de finanțare din partea IMM-urilor locale, la a căror finanțare a contribuit masiv programul IMM Invest și a segmentului corporate, care a crescut cu 10% de la an la an.

Activitatea de creditare a fost atipică în primele 9 luni ale anului ca efect al pandemiei Covid-19; după creșterea dinamică din primul trimestru a urmat încetinirea activității economice din aprilie-mai, iar apoi revenirea din luna iunie.

Volumul depozitelor, ajustat la cursul de schimb valutar, a crescut cu 19%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Dinamica a fost susținută de cele trei linii de afaceri: Retail +22%, IMM +4% și Corporate +34%.

Ȋn conformitate cu standardele locale de raportare, activele băncii au atins nivelul de 14,2 miliarde lei, în creștere cu 14% comparativ cu finalul lunii septembrie 2019, iar profitul după impozitare a fost de 9 milioane lei.

- Publicitate -

Rata de adecvare a capitalului băncii a urcat la 20,9%, față de 20,5% în primele nouă luni ale anului trecut. Creșterea se datorează efectelor pozitive aduse de modificarea cadrului de reglementare european, în contextul pandemiei.

OTP Group a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit ajustat de 232 miliarde HUF (3,214 milioane RON). Aceste rezultate sunt efectul creșterii costurilor de risc, ca urmare a consecințelor negative ale pandemiei de COVID-19. Profitul contabil a fost de 188 miliarde HUF (2,610 milioane RON).

Subsidiarele care au contribuit cel mai mult la acest volum sunt OTP Core din Ungaria (108 miliarde HUF/ 1497 milioane RON), DSK Bank din Bulgaria (34 miliarde HUF/ 475 milioane RON), Croația (15 miliarde HUF/ 207 milioane RON), Ucraina (22 miliarde HUF/ 300 milioane RON), Serbia (10 miliarde HUF/ 144 milioane RON) și Rusia (12 miliarde HUF/ 165 milioane RON).

Urmăriți Curierul Național pe Google News G Adăugați Curierul Național ca sursă preferată în Google
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior PIB-ul României va scădea cu 5,2% în 2020 și va crește cu aproximativ 3,3% în 2021
Articolul următor Profesori de la Gazeta Matematică predau la Centrul de excelență pentru gimnaziu Laude-Reut pentru elevii pasionați de matematică din toată țara
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

- Publicitate -

Ultimele articole

AEP respinge acuzațiile politice și cere PNL să susțină reforma instituției, nu să o blocheze
Politic
Ultima ediție de toamnă a programului FIDELIS aduce dobânzi de până la 7,75%
Economie
DSA: ANCOM invită părțile interesate să contribuie la inițiativa Comisiei Europene privind registrele de publicitate online
Actualitate

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • Orașele mici concentrează sub un sfert din spațiile moderne de retail din România
  • VIGGO Tailoring pregătește extinderea internațională alături de Alessandro Del Piero
  • Peste jumătate din profitul afacerilor din România este concentrat în București, Ilfov și Cluj
Companii

BCR, partener strategic în listarea Cris-Tim Family Holding

5 minute
Finanțe și Bănci

Industria fondurilor de investiții a crescut de peste patru ori, în ultimii 7 ani, iar viitorul depinde de investițiile recurente, digitalizare și educație financiară

8 minute
Actualitate

Mastercard, Edenred, Pluxee și Up România sprijină financiar centrul de zi pentru familiile vulnerabile din Ucraina și România, coordonat de Salvați Copiii România

4 minute
Finanțe și Bănci

Ministerul Finanţelor prelungeşte cu 9 luni amânarea ratelor bancare

4 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?