Antibioticele sunt o grupă de medicamente care ucid bacteriile sau le împiedică să se reproducă, iar folosirea lor irațională din ultimii ani a dus la apariția unor aspecte îngrijorătoare: numeroase afecțiuni nu mai răspund la schemele obișnuite de tratament, pentru că rezistența bacteriilor la acestea a crescut.
Acest lucru se întâmplă pentru că ne-am obișnuit să luăm antibiotice după ureche, fără prescripție medicală, de multe ori pentru boli care oricum nu răspund la astfel de medicamente (infecții virale, răceli, gripă). Mai sunt și cazurile când oprim tratamentul imediat ce ne simțim mai bine, ceea ce permite ca un anumit număr de bacterii să supraviețuiască, să-și crească rezistența la antibiotic și să provoace o infecție mai gravă în viitor.
Totuși, oamenii de știință de la Laboratorul de Biologie Europeană Moleculară au studiat efectul antibioticelor combinate cu alte antibiotice, medicamente și aditivi alimentari și au descoperit, pe lângă numeroase combinații care le-au diminuat eficacitatea, peste cinci sute de combinații care le-au îmbunătățit randamentul. Așa au descoperit, de exemplu, că substanța care dă vaniliei gustul specific, combinată cu un anumit tip de antibiotic (Spectinomicină), a ajutat medicamentul să străpungă rezistența bacteriilor și să împiedice creșterea acestora. Pe de altă parte, asocierea cu anumite substanțe care se găsesc în diverse alimente poate da naștere unor efecte adverse sau poate anula complet eficiența antibioticelor.
Alimente care ajută vindecarea în timpul tratamentului cu antibiotice
În organismul nostru se găsesc miliarde de bacterii bune care alcătuiesc flora intestinală, fiind esențiale pentru sănătate. Acestea ne ajută la digestie, la sintetizarea vitaminelor și la combaterea patogenilor. Însă antibioticele nu fac diferența între bacterii bune și bacterii rele, distrugând echilibrul natural al florei intestinale. De aceea, trebuie să avem grijă la ce mâncăm în timpul și după un tratament cu antibiotice, pentru a combate efectele adverse ale acestora.
- Alimente care conțin bacterii bune pentru flora intestinală
Probioticele sunt microorganisme prietenoase care ne ajută să reducem câteva dintre efectele negative ale antibioticelor. De obicei, doctorii recomandă suplimente cu probiotice atunci când prescriu un tratament cu antibiotic, însă există și o serie de alimente care conțin bacterii benefice vii: alimentele fermentate precum varza murată, murăturile făcute în casă, iaurtul simplu (nu cel cu fructe), chefirul, anumite tipuri de brânză fermentată (în care bacteriile benefice supraviețuiesc procesului de maturare, precum brânza de vacă, Gouda, cheddar, mozzarella).
- Alimente care hrănesc bacteriile bune din flora intestinală
Bacteriile bune din flora intestinală au nevoie de fibre insolubile pentru a se hrăni, de aceea e bine să mâncăm, atât în perioada tratamentului cu antibiotice, cât și după acesta, multe verdețuri, legume și fructe proaspete.
Alimente și băuturi interzise în timpul tratamentului cu antibiotice
- Grepfrut
Chiar dacă un grepfrut la micul dejun este, în mod normal, o alegere sănătoasă și inofensivă, în combinație cu antibioticele devine periculos. Substanțele din grepfrut sau din sucul acestuia blochează enzimele care descompun antibioticele, acestea fiind păstrate pentru mai mult timp în organism.
- Alcool
Alcoolul băut în timpul tratamentului cu antibiotice poate avea diferite efecte. De exemplu, alcoolul în combinație cu un antibiotic precum Metronidazol poate provoca valuri de căldură, înroșirea feței, vărsături și accelerarea ritmului cardiac, iar în combinație cu Augmentin poate declanșa amețeli și somnolență. Alcoolul poate reduce efectul altor antibiotice și intervine în activitatea ficatului, încetinind vindecarea.
În concluzie, este recomandat ca, în timpul unui tratament cu antibiotice, să avem o alimentație care să ne ajute să restabilim echilibrul florei intestinale și care să nu intervină în procesarea medicamentelor, bazată pe legume și verdețuri proaspete și alimente fermentate, evitând alcoolul și grepfrutul. De asemenea, este bine ca, atunci când ni se prescrie un tratament cu un anumit tip de antibiotice, să întrebăm medicul dacă există restricții alimentare.