Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Attila Bartis, viziune neagră, dar fascinantă asupra existenţei
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Cultură și Educație

Attila Bartis, viziune neagră, dar fascinantă asupra existenţei

Mihai Gîndu
Autor
Mihai Gîndu
Publicat 7 noiembrie 2018
Distribuie
foto: polirom.ro

Am început să-l citesc pe Attila Bartis în urma unei recomandări (dacă sunteţi în căutare de cărţi bune, puteţi face un popas la http://lecturile-emei.blogspot.com/ ) şi prima impresie pe care mi-am făcut-o (e drept, confirmată doar parţial deocamdată) a fost că are ceva din stilul scriitorilor sud-americani, deşi este maghiar născut la Târgu-Mureş.

Pentru debut, m-am oprit asupra romanului ”Tihna”. (Veţi vedea că nu este nicidecum vorba de o ”tihnă”, ci mai degrabă de un chin perpetuu).

Umorul caustic, dar de bună calitate, descrierile realiste, impresia că viaţa e profund tragicomică – toate acestea mi-au amintit de Julio Cortazar. Bartis jonglează cu situaţiile şi cu propriile divagaţii într-un mod care nu poate lăsa indiferent cititorul – poate unora nu le va plăcea, dar pe mine m-a cucerit.

Naratorul are, pe lângă umorul aproape negru, un soi de accent de superioritate, dar nu mi se pare aroganţă. Ci, mai curând, inevitabila superioritate a intelectualului conştient că este cu o lungime ”peste” ceea ce îl înconjoară.

Proza lui Attila Bartis este ca un duş rece – nu apuci să-ţi faci o imagine prea romanţată despre realitate, că vei lua contact imediat cu reversul.

- Publicitate -

Scriitorul maghiar este un bun povestitor (te captează chiar şi când subiectul e comun), dar, mai presus de asta, e un fin cunoscător al firii umane, un bun psiholog, cum se vede şi din dialogurile de la început ale naratorului cu preotul.

Relaţia eroului (romanul este scris la persoana întâi) cu mama sa este la fel ca şi cea cu lumea: tragicomică, ambiguă, alunecând frecvent de la sublim la ridicol şi invers.

Bartis descrie o realitate neagră, sordidă, absurdă, unele dintre personaje sunt depravate şi dezechilibrate şi, pe alocuri, mi-am amintit atât de neorealismul italian, cât şi de ”Lunile de fiere” ale lui Bruckner.

Unii cititori s-ar putea simţi ofensaţi sau dezgustaţi, dar, dacă nu faci parte dintre aceştia, aproape sigur vei fi cucerit de stilul abrupt şi ameţitor al scriitorului maghiar.

Într-o lume alienată, nu poţi rămâne perfect normal – pare a fi unul dintre principiile după care se ghidează Bartis, pentru că descrie un univers al frustrării şi al alienării – fie că e vorba de politică, de sisteme corupte, de micimi şi îngustimi – în general de tarele umane, de egoism sau de perversitate. Rezultatul e acelaşi: omul nu poate fi fericit, aleargă după o himeră, după o iluzie.

E drept, pe măsură ce înaintezi în lectură ai impresia că nu va apărea nimic foarte nou, iar Bartis insistă, zic eu, mai mult decât este cazul pe trivialităţi şi pasaje scabroase, dar per ansamblu romanul său îmi apare într-o mai mare măsură aproape de ce ar trebui să fie un roman contemporan decât cel puţin o duzină de titluri pe care le-am încercat în trecut.

- Publicitate -

”Atât de singură, de parcă Dumnezeu ar fi uitat să creeze lângă ea Universul”, scrie Bartis despre unul dintre personaje, şi această formulare originală (şi de efect) pare că se răsfrânge asupra întregii opere.

Partea secundă a romanului oferă cititorului o intrigă mai complexă, dar şi pasaje violente şi triviale în exces, astfel încât, personal, prefer prima parte.

Soarta eroului pare a fi pecetluită încă de la început: nu are ieşire, nu are unde fugi, e fie prins ca într-o pânză de păianjen, fie obligat să care mereu piatra lui Sisif.

Nu am suficiente repere, suficienţi termeni de comparaţie pentru a şti dacă este o lectură obligatorie pentru o mai bună înţelegere a literaturii contemporane, dar una necesară este cu siguranţă.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior ”Luna lui Jupiter”, film cu elemente fantastice şi implicaţii morale profunde
Articolul următor Unde mergem
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Zweite Bundesliga: St. Pauli câștigă pe final derby-ul cu Wolfsburg
Sport
NOVA, echipa de studenți români care proiectează drone și aeronave de performanță, în „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
Actualitate Cultură și Educație
Rețele Electrice România a lansat o licitație de peste 65 de milioane de lei pentru modernizarea stației Basarabi din județul Constanța
Energie

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • Companiile din România au depus peste 18.000 de cereri de mărci la nivelul UE
  • JETOUR se lansează în România cu patru modele, doar cu motorizări pe benzină
  • David Popovici și Ryan Reynolds, vedetele IMPACT SEE 2026
  • Aggreko a inaugurat un un hub de service și mentenanță regional la Ștefăneștii de Jos
Cultură și Educație

„Aida”, „Bărbierul din Sevilla”, „Samson și Dalila”, pe scena Operei Naționale București

6 minute
Cultură și Educație

O binevenită apariţie editorială din opera lui Tudor Teodorescu-Branişte

9 minute
Cultură și Educație

Sfânta Maria, mama tuturor

1 minute
Cultură și Educație

Patru premii pentru lotul României la ediția 2022 a Olimpiadei de Informatică a Europei Centrale (CEOI) și locul I în clasamentul pe echipe

1 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?