În cel mai recent număr (decembrie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelaţii diamantine”, Nicolae Mareş, sub titlul ”Titulescu, inedit”, propune o incursiune în viaţa şi opera marelui diplomat român, pornind de la studierea unor manuscrise de la Biblioteca Academiei Române, multe dintre ele inedite. Cititorul va afla, astfel, despre apariţia lui Titulescu în piese de teatru, printre care o reprezentaţie teatrală la Craiova, pe când era elev, şi piesa ”Cetatea Neamţului”, de Vasile Alecsandri, în care a interpretat rolul lui Sobieski. Dar va putea vedea şi facsimile după paşapoartele deţinute de Titulescu şi soţia sa în timpul Primului război mondial.
Sub genericul ”Jocul minţii”, Doina Drăguţ abordează acelaşi tip de poezie filosofică, esenţializată, în care cele mai tainice înţelesuri ale naturii umane şi ale existenţei sunt revelate prin versuri scurte, concentrate, de mare impact: ”Cresc fiori în profunzimi/înşelătoare/între semn şi semnificaţie/şi golul este o formă/iar un gând cuprins în fapte/modelează corpul/propriului destin” (”Profunzimi înşelătoare”), pentru a ajunge în final la concluzii universal-valabile, deşi nu accesibile oricui: ”Nu există nimic/din cele existente/nu există nici primul/nu există nici ultimul/unicul este cauza tuturor/Dumnezeu se află/în fiecare om”.
Mihai Caba evocă o amintire de demult pentru a ne aduce mai aproape de cuvintele şi învăţătura lui Miron Costin, pornind de la zicerea acestuia: ”…că nu e alta mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor”. Aceasta îi prilejuieşte o serie de rememorări ale primilor paşi în direcţia lecturii, dar şi ”o scurtă privire” asupra biografiei şi creaţiei cronicăreşti ale lui Miron Costin. Un amplu spaţiu este dedicat ridicării monumentului cronicarului Miron Costin, susţinută, la 18/30 septembrie 1888, de Primăria Iaşi în prezenţa a peste zece mii de participanţi din ţară şi de peste hotare.
Două aforisme ”înţepătoare” din creaţia lui Stanislaw Jerzy Lec, în tălmăcirea lui Nicolae Mareş: ”Nimeni, în artă, nu minte mai mult ca realiştii” şi ”Laşilor trebuie să le dai puterea, altfel se tem”.
Un foarte interesant material, intitulat ”Spectatorul filmelor tarkovskiene”, semnează Ala Găină. Pornind de la reacţii de la premiera din 1980 a celebrului film ”Călăuza”, autoarea ridică problema receptării operei tarkovskiene (şi, prin extensie, a oricărei opere de artă), arătând că analiza (prea) în profunzime poate dăuna percepţiei corecte asupra mesajului operei, în timp ce receptarea simplă, senzitivă (de obicei a omului simplu) se poate dovedi mai aproape de mesajul ce s-a dorit a fi transmis. Şi opinează: ”Spectatorul ideal al lui Tarkovski este cel care este capabil să vadă frumuseţea, o frumuseţe a armoniei, ascunsă, acea frumuseţe-simbol al adevărului”. Excepţional spus! Menţionez însă că, în periplurile pe care le-am făcut pe site-uri de filme autohtone am întâlnit şi ”reversul medaliei”, adică păreri ale unor spectatori incapabili să înţeleagă adevăratul sens al unor filme de artă şi, ca atare, să le interpreteze. Rămâne valabilă receptarea prin trăire directă a filmului, însă aceasta în mod normal are loc şi în cazul celor ce analizează mai în profunzime (sau pretind că o fac).
Ioan C. Popa face un succint, dar relevant portret al învăţatului român Dimitrie Gusti, fondator al Şcolii sociologice de la Bucureşti, în ”Dimitrie Gusti – savant şi ziarist”. În fapt, materialul este un extras din studiul introductiv cu acelaşi titlu la volumul ”Dimitrie Gusti, Ideile fundamentale ale dreptului presei”, în curs de apariţie la Editura Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Cititorul va găsi date biografice esenţiale ale cărturarului, printre care şi referiri la o frumoasă prietenie cu I.L. Caragiale, căruia i-a consacrat ample pagini memorialistice. Semnatarul materialului pune accent pe plurivalenţa personalităţii lui D. Gusti.
Ion Popescu-Brădiceni semnează o tabletă extrem de acidă, intitulată ”Totul pare pierdut!”, în care veţi recunoaşte imediat atât cadrul, cât şi actorii, iar pesimismul său ne apare întru totul justificat dacă ne raportăm la degringolada şi decăderea lumii contemporane.
Ediţia este ilustrată cu reproduceri după lucrări de Jean Metzinger, pictor, teoretician, scriitor, critic de artă şi poet francez, căruia Filip Tudora îi consacră o prezentare la final.
Mai semnează: Tudor Nedelcea, Anatol Eremia, Marin I. Arcuş, Dragoş Niculescu, Livia Ciupercă, Galina Martea, Al. Florin Ţene, Vavila Popovici, Constantin Miu, George Filip, Ioan Voicu, Florentin Smarandache, Mircea Daroşi, Corneliu Vasile, Octavian Mihalcea, George Petrovai, Mihai Merticaru, Laura Cosmina Vlad, Nicolae Mătcaş, Iulian Chivu, Nicolae Bălaşa, Gabriel Dragnea, Luca Cipolla, Edgar Lee Masters, Marin Mihalache, Ben Todică, Silviu Doinaş Popescu, Mariana Zavati Gardner.