Anca Dumitraşcu (gds.ro)
Anul acesta, de la 1 noiembrie, a crescut foarte mult atât prețul gazelor, cât și al energiei electrice. Oamenii stau cu frica în sân și se tem de valoarea facturilor.
Tot de la 1 noiembrie 2021 se aplică Legea nr. 259 din 29 octombrie 2021, gândită special pentru a veni în ajutorul oamenilor care se vor descurca destul de greu să plătească facturile în timpul iernii. GdS a scris, în edițiile trecute despre compensația pentru gaze, iar în ediția de astăzi vă arătăm cum se face calculul pentru compensația la energie electrică. Cât de mult sau de puțin ajută aceasta aflați în materialul de mai jos.
Din cauza creșterii exagerate a prețului la energie electrică, statul a dat o lege care ar trebui să ușureze efortul financiar al consumatorilor de energie electrică, până în luna martie. Însă, compensația de la stat are câteva condiții, astfel că nu toți consumatorii vor beneficia de ea.
Pentru luna noiembrie s-au emis deja facturile la energie electrică, însă chiar și oamenii care s-au încadrat în condițiile impuse de lege pentru oferirea compensației spun că ceea ce scade statul este mult prea puțin din valoarea facturii. Pentru luna noiembrie am avut un consum de 240 de kWh, iar factura fusese emisă pe suma de 185,69 de lei. Am văzut că s-a făcut o compensație de 10,31 de lei pentru toată factura. Sincer, mi se pare o nimica toată. Să mă ajute cu 10 lei? Ce ajutor e acesta? Nu mi se pare mare lucru”, a spus o craioveancă.
Ce spune legea
Pentru clienții casnici se acordă, potrivit legii, o compensație unitară în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice.
Prețul de referință al energiei electrice este de 0,68 lei/kWh și include tarifele reglementate pentru servicii de rețea, contribuția pentru cogenerare de înaltă eficiență, contravaloarea certificatelor verzi, acciză și TVA, aplicabile la data de 30 octombrie 2021.
De asemenea, prin aplicarea compensațiilor prevăzute de lege, prețul final achitat de clientul casnic pentru furnizarea de energie electrică/gaze naturale nu poate scădea sub prețul de referință, adică 0,68.
Pentru a da un exemplu concret, o factură a unui consumator de energie electrică arată că, anul trecut, la 1 noiembrie, prețul pe kWh era de 0,669 de lei. Așadar, prin comparație, statul a stabilit prețul de referință 0,68, adică chiar puțin mai mare decât plăteau oamenii anul trecut. Bineînțeles, trebuie să ținem cont că nu toate contractele cu furnizorii de energie electrică au același preț pe kWh. Acesta diferă în funcție de mai mulți factori. Ca o concluzie, în cel mai bun caz, chiar și cu compensația primită de la stat, un consumator care plătea 0,669 pe kWh anul trecut, anul acesta va plăti chiar puțin mai mult pe factură. Dacă nu se va încadra în condițiile legii compensației, va scoate și mai mulți bani din buzunar.
Ce cantitate de energie trebuie să consume pentru a te încadra la compensație
Legea compensației pentru energie electrică are o condiție clară legată de cantitatea de consum a fiecărui consumator. Cine nu se încadrează în această schemă nu primește niciun ban de la stat.
Limita maximă a consumului pentru perioada de aplicare a Legii nr. 259, este de 1.500 kWh energie electrică, alocat în tranșe lunare.
De asemenea, la limita de 1.500 de kWh se acceptă o abatere în favoarea beneficiarului compensației de maximum 10%.
Pentru a beneficia de compensație, consumul de energie electrică al clienților casnici din perioada de facturare nu poate fi mai mic de 1 kWh pe zi energie electrică în perioada de facturare și nu trebuie să depășească consumul de referință.
Cum ar trebui să arate consumul în fiecare lună pentru a primi compensația
Legea nr. 259 a stabilit și un consum de referință lunar, pentru fiecare dintre cele cinci luni (noiembrie – martie) în care statul va oferi compensația.
Așadar, pentru fiecare zi dintr-o lună s-a calculat un consum de referință de 9,93 kWh (10,92 cu abaterea maximă de 10%). Ținând cont că cele cinci luni au un număr diferit de zile, respectiv 30, 31, 31, 28 și 31 de zile, ele totalizează un număr de 151 de zile. Pe luna noiembrie, consumul trebuie să fie de 297,9 kWh (327,69 maxim), pe decembrie – 307,83 kWh (338,61 maxim), pe ianuarie – 307,83 kWh (338,61 maxim), pe februarie – 278,04 kWh (305,84 maxim), pe martie – 307,83 kWh (338,61 maxim). Deci consumul total trebuie să fie de 1.500 de kWh în perioada noiembrie – martie. Singura excepție pe care o face statul este de maxim 10% pentru acest consum (vezi consumul maxim în paranteze).
Cine consumă mult beneficiază doar de plafonare
Pentru consumatorii care nu se încadrează în schema impusă de stat, există un singur avantaj. Acela al plafonării prețului la energie electrică. Legea spune că prețul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, din care componenta de preț al energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh.
Însă, în această situație, consumatorul rămâne la mâna furnizorului, care îi poate factura la valoarea maximă de 1 leu/kWh. Acest lucru înseamnă că la un consum de 350 de kWh, adică o cantitate care depășește valoare impusă de stat, consumatorul poate plăti și 350 de lei.
Singura veste bună este că în cele cinci luni ale schemei de stat, în cazul în care cantitatea de energie consumată nu este identică cu cea calculată în consumul de referință lunar, dacă la final nu se depășesc 1.500 kWh consumați, se face recalculare și statul face compensația.
Exemple de calcul al compensației acordate
Emitere factură în data de 25.11.2021
Perioada de facturare 25.10-24.11.2021
Valoarea unitară a compensației 0,291 lei/kWh
Cazul 1
Consumul aferent perioadei de facturare 190 kWh
Perioada de aplicare a compensației este 1-24.11.2021 (24 de zile).
Consum de referință: 10,92 kWh/zi x 24 de zile = 262,08 kWh/ perioada de facturare
Consum minim: 1 kWh/zi
Consum minim în perioada de facturare: 1 kWh x 24 de zile = 24 kWh
Consumul aferent perioadei de aplicare a compensației 6,12 kWh/zi x 24 de zile = 146,88 kWh (unde 6,12 kWh/zi este consumul zilnic aferent perioadei de facturare = 190 kWh/ 31 de zile)
Se verifică condiția: Consum minim < Consumul aferent perioadei de aplicare a compensației ≤ Consumul de referință
Condiția este îndeplinită: 24 kWh < 146,88 kWh < 262,08 kWh
Valoarea maximă a compensației acordate 146,88 kWh x 0,291 lei/kWh = 42,74 lei
Valoarea finală a compensației nu poate reduce prețul final al clientului sub 0,68 lei/kWh cu toate taxele incluse.
Cazul 2
Consumul aferent perioadei de facturare = 350 kWh
Perioada de aplicare a compensației este 1-24.11.2021 (24 de zile).
Consum de referință: 10,92 kWh/zi x 24 de zile = 262,08 kWh/ perioada de facturare
Consum minim: 1 kWh/zi
Consum minim în perioada de facturare: 1 kWh x 24 de zile = 24 kWh
Consumul aferent perioadei de aplicare a compensației 11,29 kWh/zi x 24 de zile = 270,96 kWh (unde 11,29 kWh/zi este consumul zilnic aferent perioadei de facturare = 350 kWh/ 31 de zile)
Se verifică condiția: Consum minim < Consumul aferent perioadei de aplicare a compensației ≤ Consumul de referință
Condiția nu este îndeplinită: 24 kWh < 270,96 kWh > 262,08 kWh
Valoarea compensației acordate = 0 lei.