Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Un furnizor de energie electrică, EDS, cere mai nou clienților plata în avans a facturii
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Energie

Un furnizor de energie electrică, EDS, cere mai nou clienților plata în avans a facturii

Contributor
Autor
Contributor
Publicat 17 martie 2022
Distribuie

Mihai Nicuţ (e-nergia.ro)

Energy Distribution Services (EDS), furnizor de energie electrică, a solicitat unor clienți să fie de acord cu plata în avans a energiei electrice, motivând creșterea prețurilor din piață, dar mai ales  întârzierea cu care statul rambursează furnizorilor sumele cu care aceștia au redus facturile, potrivit legii de plafonare și compensare.

EDS a trimis cel puțin unui client o notificare prin care îi solicită să fie de acord să plătească în avans factura, potrivit hârtiei intrate în posesia noastră. Clientului i se solicită să fie de acord cu un act adițional în acest sens, iar plata să se facă în data de 20 a lunii curente pentru luna care urmează. EDS mai arată că, dacă clientul refuză, este posibil să fie reziliat contractul de furnizare începând cu 1 aprilie și chiar îl sfătuiește să caute alte oferte de la alți furnizori. EDS spune că a acționat potrivit legii și a invocat atât legea energiei de la noi, cât și directiva europeană 2019/914.

Iată cum arată notificarea:

“În aceste condiții, observând impactul extrem de însemnat pe care măsurile legislative amintite îl produc asupra fluxului de numerar de la nivelul societății noastre, precum și faptul că acestea nu puteau fi anticipate la momentul semnării contractului, suntem nevoiți să invocăm instituția „modificării de circumstanțe” din contractul de furnizare încheiat și să vă solicităm să fiți de acord cu semnarea unui act adițional prin care se modifică condițiile de plată din plata la termen la plata în avans.

Plata în avans implică plata contravalorii consumului de energie electrică până la data de 20 a lunii anterioare lunii de consum, având în vedere cantitățile estimate prevăzute în convenția de consum parte componentă a contractului”.

Răzvan Nicolescu, fost ministru și membru în Consiliul de Supraveghere (CS) al Petrom, cere plecarea șefului OMV, Alfred Stern, din fruntea CS al Petrom. Ce acuzații aduce
12 iulie 2025

“Vă rugăm să ne comunicați răspunsul dumneavoastră până la 20.03.2022 ora 08:00 , lipsa unui răspuns urmând a fi interpretată drept refuz raportat la solicitarea noastră. Facem precizarea, extrem de importantă, că în cazul în care nu veți da curs solicitării noastre sau nu veți răspunde în termenul indicat mai sus, există posibilitatea ca începând cu 01.04.2022 contractul de furnizare să fie reziliat , urmând să fiți informați în acest sens.

În acest sens, pentru a evita sistarea alimentării, vă rugăm să solicitați oferte de la ceilalți participanți la piața de energie, pentru a putea avea asigurată furnizarea și după această data”.

Notificarea a fost trimisă clientului în data de 14 martie.

Cum justifică EDS solicitarea

Furnizorul spune că în primul rând de vină este statul, care nu a rambursat în termenele legale, oricum prelungite, sumele pe care le datorează, pe lege, furnizorilor care au redus facturile în baza mecanismului de compensare/plafonare a prețului. Din acest motiv, compania spune că are o povară financiară suplimentară, pentru că trebuie să asigure ea cash-flow-ul suplimentar pentru a putea funcționa, în condițiile în care nu primește banii de la stat la timp. În al doilea rând, compania spune că au crescut foarte mult prețurile la energie și gaze în piață.

Rețele Electrice scoate la licitație lucrări de 45,8 mil. lei pentru modernizarea rețelelor din zona Geoagiu, județul Hunedoara
16 august 2024

Iată partea cu argumentele EDS din notificare:

- Publicitate -

„Stimate partener,

Având în vedere faptul că, după cum probabil bine știți, la data de 1 Octombrie 2021 a intrat în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021, care ulterior a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 259/2021, act normativ care a introdus mai multe tipuri de măsuri de sprijin în favoarea clienților finali casnici, IMM -urilor, profesiilor liberale, cabinetelor medicale, școlilor, spitalelor și ONG-urilor,

Luând în considerare că respectivele măsuri de sprijin, care au fost în vigoare până la 31 Ianuarie 2022, au constat în compensarea parțială a facturilor consumatorilor casnici, precum și în exceptarea consumatorilor noncasnici menționați mai sus de la plata anumitor tarife reglementate și plafonarea prețurilor de furnizare pentru unele categorii de consumatori dintre cei indicați anterior,

Ținând seama că la 1 Februarie 2022 a intrat în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2022, care, pe lângă faptul că menține măsura compensării, extinde plafonarea prețurilor de furnizare la toți consumatorii, indiferent dacă aceștia sunt casnici sau noncasnici și indiferent de mărimea acestora (întreprinderi mici, mijlocii sau mari),

Având în vedere faptul că prin actele normative amintite a fost instituită o procedură de decontare a costurilor care au făcut obiectul compensării/exceptării/plafonării de la buget, procedură care prevedea un termen de plată către furnizori a sumelor datorate de 30 de zile de la data depunerii de către furnizori a cererilor corespunzătoare,

Luând în considerare faptul că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2022, termenele de plată au fost prelungite la 30 de zile lucrătoare, respectiv la 45 de zile în ultima formă adoptată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2022,

REPowerEU: măsuri energetice incluse în planurile naționale de redresare
14 februarie 2023

Ținând seama de faptul că societatea noastră a depus la 15.12.2021 primele cereri de decontare de la buget pentru sumele acordate consumatorilor din portofoliul propriu în aplicarea actelor normative amintite și până la data redactării prezentei notificări (08.03.2022) nu a încasat sumele solicitate,

Având în vedere că termenul de plată prevăzut în contractul de furnizare încheiat cu societatea dumneavoastră este mai scurt decât termenele de decontare prevăzute prin reglementările amintite mai sus, iar decontarea de la buget a sumelor aferente schemelor de sprijin se va realiza, cel mai probabil, în perioade cuprins între 90 și 120 de zile de la data solicitării sumelor,

Rezultă să societatea noastră trebuie să susțină financiar activitatea de furnizare pentru o perioadă suplimentară de peste 60 de zile în lumina noilor reglementări, aspect pe care nu puteam să îl avem în vedere la momentul încheierii contractului de furnizare/ultimului act adițional cu societatea dumneavoastră.

Peste toate aceste elemente se suprapune o nouă creștere susținută a prețurilor energiei, care în prezent au ajuns la următoarele valori:

Tranzacții energie electrică încheiate pe OPCOM:

-pentru data de 7.03.2022 – 2159.30 lei/MWh

-pentru data de 8.03.2022 – 2673.96 lei/MWh

-pentru trimestrul 2 – 2022 – 2700 lei/MWh

Tranzacții gaze naturale încheiate pe BRM:

-PZU a atins valori de peste 1200 Lei/MWh.

-Prețurile contractele forward pe termen lung, warm season, aprilie-septembrie, au depășit 900 Lei/MWh”.

EDS este un furnizor autohton de energie electrică și gaze, înființat acum 13 ani de către familia Mirea. Din datele publice, compania este activă în zona angro mai ales prin achizițiile de succes ale energiei scoase la vânzare de către Hidroelectrica cu livrare în viitor – în foarte multe situații EDS a oferit prețuri peste marii furnizori sau consumatori care au răspuns la ofertele de vânzare ale Hidroelectrica și și-a adjudecat energia.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Curtea Internațională de Justiție (CIJ) a ordonat Rusiei să oprească imediat ofensiva militară din Ucraina
Articolul următor Joe Biden a autorizat trimiterea de noi materiale militare Ucrainei. L-a calificat pe Vladimir Putin ”criminal de război”
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Nicușor Dan, primit în Polonia de Karol Nawrocki
Politic
Gorj: Angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia au protestat în faţa sediului companiei
HR
Atenor finalizează vânzarea @Expo Bucharest către un investitor internațional nou intrat pe piața locală, în urma unui proces coordonat de Colliers și CBRE
Imobiliare

RSS Știri Financiare

  • Livrările de locuințe noi, la cel mai redus nivel din ultimii opt ani. Cerere în scădere
  • Lime introduce un abonament lunar. Cât costă și unde este disponibil
  • City Grill, afaceri de 90 milioane euro în 2025. Investiții în locații iconice
  • Fabi Total Grup a închiriat 4.700 metri pătrați în CTPark Bucharest South
Energie

Ministrul Energiei a anunţat unde va fi amplasamentul primului reactor modular mic (SMR) în România

11 minute
Actualitate

ANRE aplică amenzi de 54,5 milioane de lei pentru 3 producători de gaze offshore care nu au vândut gazul la prețul reglementat

2 minute
Energie

PPC a câștigat procesul cu ANPC, în primă instanță, pentru o amendă de 52 de milioane de lei. Amenda a fost anulată de instanță

4 minute
Energie

Petrolul rusesc, interzis în UE. Ce urmează după intrarea în vigoare a embargoului

2 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?