Dr. Dan Mihai Bârliba
Citind primul volum (1916-1917) al “Jurnalului” Reginei Maria a României, am rămas impresionat de sinceritatea gândurilor strălucitei reprezentante a românilor într-o perioadă foarte agitată a domniei Regelui Ferdinand, pe fondul unui război care se anunţa a fi o amplă confruntare sângeroasă cu implicaţii dintre cele mai grave. Am reluat nu demult lectura anumitor pasaje ale lucrării memorialistice traduse din limba engleză, hotărând să le introduc în eseul de faţă; textele selectate se referă la prezenţa Reginei Maria în mediul sanitar, care a constituit o pildă de tenacitate, perseverenţă şi patriotism.
*Cotroceni, 14/27 august 1916: “Dintre toate spaimele cumplite, războiul era cea mai rea, dar ştiam că onoarea ţării atârna mai greu decât spaima. Împrejurările au făcut să fiu implicată în situaţie mai îndeaproape decât ar fi fost cele mai multe regine. Umerii mei sunt consideraţi destul de largi încât să poarte unele greutăţi, inima mea e considerată destul de mare încât să aibă în ea o măsură de curaj, aşa că nu mi s-a ascuns nimic, am fost chemată în ajutor când a fost nevoie.”
*Buftea, 7/20 septembrie 1916: “Vreme minunată de toamnă, cum e cu putinţă ca oamenii să se ucidă unii pe alţii sub chipul unui soare atât de splendid? Şi totuşi se omoară cu miiile în lumea întreagă, iar morţii s-au înmulţit de când am intrat în război – acum sunt ucişi şi ai noştri. Ciudată nebunie, într-adevăr – de ce a trebuit să se ajungă aici? Azi dimineaţă, în timp ce treceam prin Spitalul Colţea, mi-a venit din nou în minte gândul acesta, văzând atâţia suferinzi şi atâţia alţii care se străduiau să le aline durerea, să peticească ororile sfârtecate de gloanţe şi şrapnele în carnea omenească.”
*Buftea, 19 septembrie/2 octombrie 1916: “Ideea mea despre rolul femeii în vreme de război e că trebuie să ţină capul sus întotdeauna şi trebuie să arate cu atât mai mult calm şi hotărâre cu cât primejdia e mai mare. Bărbaţii luptă, îşi jertfesc sângele – femeile trebuie să le arate feţe zâmbitoare şi să le spună vorbe de încurajare. Spiritul e totul. O nenorocire întâmpinată cu curaj e pe jumătate învinsă, «viaţa se teme de cei curajoşi» – aşa să fie!”
*Buftea, 29 septembrie/12 octombrie 1916: “Am umblat prin spital, printre răniţi; mulţi din ei se simt mult mai bine şi, cu moartea în suflet, mă întrebam dacă va trebui să-i abandonez în voia sorţii – ce gând dureros, umilitor, ca şi cum aş fugi din calea primejdiei! Dar se vede că o regină nu poate rămâne locului ca să ţină piept duşmanului, o regină nu poate fi luată prizonieră – ar fi un triumf prea mare pentru duşman…; aşa că nu pot rămâne să-i ajut pe cei pe care i-am îngrijit până acum; vai, ce gând amar, atât de amar!… Am rămas cu răniţii mei până târziu, iar inima mă durea nespus – e cu putinţă să fiu nevoită să-i părăsesc? Şi cărei sorţi îi las?”
*Buftea, 1/14 octombrie 1916: “Cred că starea intensă de pace lăuntrică se datoreşte faptului că, înclinată din fire spre speranţă, nici măcar nu cred încă în dezastru. Cântecul nădejdii şi încrederii îmi răsună încă în suflet – nu se poate! nu se poate! îmi cântă toată fiinţa pe dinăuntru. Şi, totuşi, poate că va fi! Dar şi soarta aceasta voi şti cum s-o înfrunt.”
Desigur, exemplificările ar fi putut fi mai multe, fiecare dintre ele având semnificaţii deosebite în privinţa comportamentului şi mentalităţii Reginei Maria a României.
“Regina în alb” (sintagma îmi aparţine, reflectând deopotrivă culoarea halatului purtat în mod cvasi-permanent, numeroasele nopţi albe din spitale, puritatea simţămintelor sale) şi-a continuat misiunea umanitară ca o adevărată eroină după noiembrie 1916, când Regele Ferdinand şi membrii conducerii politice a ţării s-au retras la Iaşi, în Moldova. Evocări scrise ale unor martori oculari din acea perioadă au consemnat numeroasele acţiuni de binefacere ale Reginei Maria, care nu urmărea publicitatea ieftină ori gesturile de recunoştinţă formală, ci se afla în ipostaza de a împlini poruncile sufletului ei, parcă venind din Sfintele Ceruri. “Mama răniţilor” şi “Regina-soldat” cum i se spunea în popor, fiind însoţită de un grup de brancardieri, ajungea la gara din Iaşi de fiecare dată când sosea un tren cu răniţi spre a-i transporta urgent la spitalele oraşului sau la corturile de campanie; ca o mamă, Regina se străduia să uşureze suferinţa fiecărui militar rănit în luptele grele şi să îi dea speranţa că se va face sănătos, chiar în situaţia nefericită când orele vieţii lui erau numărate.
După încheierea Primul Război Mondial, Regina Maria a fost prezentă pe un alt front important pentru soarta ţării, şi anume acela al iniţiativelor politico-diplomatice apreciate în mediul european şi mondial. Astfel, la începutul lunii martie 1919 Regina Maria s-a deplasat în Capitala Franţei spre a discuta cu liderii acestei ţări problema recunoaşterii României Mari; a avut importante întrevederi cu Preşedintele Raymond Poincaré şi Primul Ministru Georges Clemenceau. Apoi a plecat la Londra, unde s-a întâlnit cu Regele George al V-lea care era vărul ei, Primul Ministru David Lloyd George, parlamentarii Austen Chamberlain şi Winston Churchill. Înaintea revenirii în ţară, Regina Maria a mai efectuat o scurtă vizită la Paris. Istoricii consideră că aceste demersuri au contribuit în mod substanţial la semnarea unor importante Tratate precum cel cu Austria (recunoaşterea unirii Bucovinei cu România) şi cel cu Ungaria (recunoaşterea unirii Transilvaniei, Banatului şi Maramureşului cu România). În perioada 18 octombrie – 24 noiembrie 1926 Regina Maria s-a aflat într-o îndelungată vizită în SUA, la New York şi Washington D.C., fiind primită cu mare simpatie de poporul american care descoperise cu acel prilej o personalitate modernă, inteligentă şi atractivă. Regina Maria îşi amintea următoarele în “Jurnalul” său: “Nu mă aşteptam ca New York-ul să îmi facă o primire atât de oficială. Am fost întâmpinată cu toate onorurile militare şi civile posibile, de parcă aş fi fost regină suverană.” La Washington a fost primită la Casa Albă de Preşedintele SUA, Calvin Coolidge, şi a avut convorbiri cu parlamentari, lideri politici, oameni de afaceri, scriitori, jurnalişti; programul foarte încărcat i-a permis, totuşi, să facă o serie de vizite protocolare la obiective precum: Lincoln Memorial; Washington Monument; Arlington National Cemetery, acţiuni care au contribuit la proiectarea publică a imaginii relaţiilor româno-americane în mentalul local.
În “Testamentul” datat 29 iunie 1933, Regina Maria exprima următoarele gânduri: “Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate, nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă ca să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece.”
Regina Maria se odihneşte, alături de Regele Ferdinand, în Biserica Episcopală de la Curtea de Argeş, dar lecţiile sale de sinceritate, curaj şi dăruire neobosită pentru ţară vor fi mereu vii în mintea şi sufletul românilor.
