Studiu societatea de avocatură Pavel, Mărgărit şi Asociaţii
Executive summary: Având în vedere multiplele situații în care un creditor se lovește de refuzul debitorului în efectuarea unor plăți, legea oferă fiecărui creditor care dorește să recupereze o creanță, o datorie sau un debit de la debitorul său mai multe mijloace legale, fie că este vorba de o acțiune în instanță, fie de proceduri prealabile acesteia. Un avocat specializat în litigii, recuperare de creanțe și executare silită poate oferi asistență juridică în vederea identificării etapelor care trebuie parcurse în astfel de cazuri, precum și asistență și reprezentare juridică în fața instanței de judecată sau a oricărei persoane fizice sau juridice pentru recuperarea datoriilor, creanțelor sau debitelor dumneavoastră.
- Proceduri prealabile
Creditorul poate recupera o creanță, un debit sau o datorie de la debitorul său chiar fără a-l chema în judecată pe acesta, înainte de formularea unei acțiuni în instanță.
Din experiența noastră, în practică, în jurul a 40% din astfel de cazuri, creditorul reușește să recupereze creanța, datoria sau debitul datorat după parcurgerea procedurilor prealabile, debitorul preferând să achite creanța pentru a evita eventualele costuri suplimentare pe care le-ar implica procedurile în fața instanței de judecată.
În această etapă, creditorul poate transmite o notificare prin executor judecătoresc către debitor prin care îi va solicita acestuia plata datoriei, creanței sau debitului, imputându-i, acolo unde este cazul, inclusiv penalități pentru executarea obligației debitorului cu întârziere.
Un avocat specializat în litigii, recuperare de creanțe și executare silită poate asista creditorul în cadrul negocierilor purtate cu debitorul pentru a propune soluții alternative în vederea recuperării datoriei, oferirea de condiții favorabile debitorului în scopul achitării datoriei (de exemplu plata eșalonată a datoriei), precum și încheierea de orice alte angajamente de plată.
- Acțiune în pretenții
În măsura în care creanța nu este recuperată după parcurgerea procedurilor prealabile, creditorul se poate adresa instanței competente pentru a obține o hotărâre judecătorească prin care pârâtul să fie obligat la plata sumei de bani datorate.
Acțiunea în pretenții prin care se urmărește plata unei sume de bani se desfășoară conform procedurii de drept comun și este aplicabilă oricărui litigiu cu acest obiect care nu este supus dispozițiilor unei proceduri speciale, astfel cum sunt cele ce vor fi prezentate la punctele următoare.
În cadrul unei acțiuni în pretenții, părțile pot propune administrarea oricărei probe necesare, precum și prezentarea argumentelor atât în scris, cât și oral în fața instanței de judecată.
- Cerere cu valoare redusă
Spre deosebire de procedura comună a acțiunii în pretenții, procedurile simplificate, precum cererea cu valoarea redusă sau ordonanța de plată oferă posibilitatea creditorilor de a-și recupera creanțele/datoriile/debitele într-un timp mai scurt și cu costuri reduse.
Prin procedura cererii cu valoare redusă se pot valorifica creanțele a căror valoare nu depășește suma de 10.000 de RON. La stabilirea valorii cererii, se va lua în considerare doar debitul principal, fără a se adăuga accesoriile creanței, cum ar fi dobânzile sau cheltuielile de judecată. În procedura cererii cu valoare redusă nu pot fi încuviințate acele probe a căror administrare necesită cheltuieli disproporționate față de valoarea cererii introductive.
În situația în care creditorul alege să își recupereze creanța astfel, este obligatorie îndeplinirea unei proceduri prealabile. Pavel, Mărgărit și Asociații recomandă asistența de către un avocat specializat în litigii, recuperări creanțe și executare silită care va putea pregăti toate etapele necesare în vederea recuperării sumelor datorate.
După pronunțarea hotărârii și în cazul admiterii cererii, creditorul, pentru recuperarea creanței, se va putea adresa executorului judecătoresc pentru a începe procedura executării silite a sumelor datorate de debitor în unei baza hotărâri judecătorești care este executorie de drept.
- Ordonanță de plată
Obiectul ordonanței de plată nu poate fi reprezentat de o prestație în afara obligației debitorului de a plăti o sumă de bani. O altă condiție specială de admisibilitate vizează creanța creditorului care trebuie să fie certă (să fie constatată prin titlu executoriu), lichidă (obiectul acesteia să fie determinat sau determinabil) și exigibilă (obligația debitorului să fi ajuns la scadență sau debitorul să fi fost decăzut din beneficiul termenului). Creanța de recuperat va fi în mod obligatoriu constatată printr-un înscris sau determinată conform unui statut, regulament sau altui înscris, asumat de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
În ceea ce privește procedura prealabilă ordonanței de plată, creditorul va transmite o somație prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire prin care îi va solicita debitorului să plătească suma datorată în termen de maxim 15 zile de la primirea acesteia.
În cazul în care instanța dacă apreciază pretențiile creditorului ca fiind întemeiate, emite o ordonanță de plată executorie în care se va preciza suma și termenul de plată.
De asemenea, părțile pot încheia o tranzacție cu privire la suma de bani datorată de către debitor care va fi constată de către instanța de judecată printr-o hotărâre definitivă și executorie.
În concluzie, prin intermediul ordonanței de plată poate fi solicitată orice sumă de bani, care va putea fi executată de către creditor într-un termen de maxim 30 de zile (părțile pot deroga de la această regulă) după parcurgerea unei proceduri rapide și eficiente.
Cu toate acestea, în cazul recuperărilor de creanțe/datorii, un avocat specializat în litigii, recuperare de creanțe și executare silită va putea analiza cu atenție dacă condițiile de admisibilitate a procedurilor simplificate sunt îndeplinite și vă poate consilia în cazul apariției unor eventuale complicații pe parcursul procedurilor din cauza reticenței debitorului de a plăti datoria sau de a încheia o înțelegere de comun acord cu creditorul.
- Înscrierea la masa credală în situația în care este deschisă procedura insolvenței față de debitor
În cazul recuperării unei creanțe de la societate aflată în insolvență, se vor aplica dispozițiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
Odată cu data deschiderii procedurii insolvenței de către tribunalul specializat, orice proces aflat pe rol și orice executare silită pornite împotriva societății debitoare vor fi suspendate de drept.
Totodată, în procedura recuperării de creanțe sau debite, creditorii societății intrate în insolvență vor deveni părți în procedura insolvenței deschise împotriva debitoarei.
În cadrul procedurii de insolvență, administratorul judiciar va verifica fiecare cerere de înscriere la masa credală a debitorului și va trimite o notificare tuturor creditorilor prin care aceștia pot face opoziție la hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței.
După finalizarea procedurii insolvenței, activele debitorului vor fi valorificate, iar sumele rezultate vor fi distribuite creditorilor conform ordinii de distribuire a creanțelor în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2014.
Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații recomandă, pentru recuperarea datoriilor, creanțelor, debitelor, apelarea la un avocat specializat în litigii, recuperare de creanțe și executare silită, care să vă poată acorda consultanță juridică, asistență și reprezentare, atât în cadrul procedurilor prealabile, cât și în fața instanțelor de judecată în cadrul procedurii de drept comun, a procedurilor simplificate a cererii cu valoare redusă și a ordonanței de plată sau a procedurii insolvenței în cazul în care debitoarea este o societate în stare de insolvență sau faliment.
Astfel, pentru recuperarea creanțelor/datoriilor de la debitori, un avocat vă va putea reprezenta în fața instanței de judecată, în cadrul adunărilor creditorilor, procedurilor efectuate de către administratorul judiciar/lichidator, precum și reprezenta și consilia în cadrul negocierilor referitoare la angajamente și aranjamente de plată cu debitorul sau în orice raport juridic cu autoritățile statului sau cu orice persoană fizică sau juridică de la care aveți de recuperat creanțe sau datorii.