Mihai Nicuţ (e-nergia.ro)
Petrom, cea mai mare companie energetică din România, nu mai cumpără țiței din Rusia, pentru consumul rafinăriei din România, ne-au declarat oficialii companiei.
“Din perspectiva țițeiului, noi am ales să nu procesăm țiței din Rusia. Aducem țițeiuri non-rusești, pot să fie și din spațiul ex-sovietic, dar nu rusesc, ne uităm inclusiv spre Africa de Nord sau de Vest. Avem și oferta de țiței din Kazahstan pe masă, dar toate achizițiile se fac prin biroul nostru de la Londra (OMV Trading – n.red.), care se uită la toate opțiunile pentru achiziții”, ne-a declarat Radu Căprău, membru al directoratului Petrom responsabil pentru activitatea de rafinare și marketing, ca răspuns la o întrebare adresată de noi.
Petrolul din Rusia ar fi fost la discount dar nu cumpărăm. Este un self-sanctioning. A fost decizia noastră și a grupului OMV, și ei merg în aceeași direcție”, ne-a explicat oficialul.
Petrom este singurul producător de țiței din România, dar cantitățile extrase din țară nu sunt suficiente nici pentru consumul integral al singurei rafinării pe care grupul o operează în România, Petrobrazi. În 2021, compania a extras din România 23 de milioane de barili de țiței și condensat, echivalentul a nici 3,2 milioane de tone. Rafinăria de la Petrobrazi, care a funcționat la o rată de utilizare de 97% anul trecut, are o capacitate de rafinare de circa 4,5 milioane de tone pe an, deci compania importă peste un milion de tone de țiței pe an.
“Culoare verzi”
Radu Căprău a mai spus că, din cauza războiului din Ucraina, costurile companiei cu asigurarea materiei prime au crescut și ele, pentru că transportul în zona Mării Negre a ajuns mai riscant și mai scump.
„Din perspectiva costurilor, s-a simți în tot ceea ce înseamnă transport pe Marea Neagră un impact din partea asiguratorilor, costurile de asigurare au crescut și disponibilitatea navelor a scăzut puțin față de ce era în trecut. Pe acest subiect suntem în discuții cu autoritățile să vedem dacă există posibilitatea unor culoare verzi, care să asigure transportul naval în siguranță. Am cerut acest lucru”, ne-a declarat Căprău.
Tot referitor la costuri, Căprău a explicat că a crescut foarte mult cererea de motorină, dar oficialul companiei petroliere nu vede o criză a motorinei la nivelul Europei, așa cum și-au exprimat luna trecută reprezentații marilor traderi.
“Au crecut cotațiile la diesel, mult peste benzină, în contextul presiunilor regionale, oricum cele două erau decuplate, dar motorina s-a decuplat și mai mult, cererea este mai mare pentru motorină”, a mai spus Căprău, care a spus că nu vede o criză de aprovizionare în România. Anul trecut, potrivit estimărilor sale, s-au importat circa două milioane de tone de motorină.
Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 47 milioane bep în 2021. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a peste 780 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.
Petrom este controlată de grupul austriac OMV, care deține 50% din titluri, iar al doilea cel mai important acționar este statul român, cu circa 20%.