În noaptea de sâmbătă spre duminică, Coreea de Nord a lansat o nouă rachetă balistică cu rază scurtă de acțiune, anunță din Seul corespondentul AFP citat de ”Le Figaro”. Ceea ce surprinde este faptul că această nouă testare de rachete nord-coreene are loc în momentul în care încep exercițiile militare comune ale Coreei de Sud cu Statele Unite. Port-avionul american cu propulsie nucleară Ronald Reagan și flotila sa de acompaniament se află deja în Coreea de Sud și peste câteva zile urmează să sosească în vizită la Seul vicepreședinta Statelor Unite, Kamala Harris.
Surse militare sud-coreene semnalează că, de mai multe luni, Coreea de Nord a procedat la testarea unei serii-record de astfel de arme, în timp ce negocierile cu comunitatea internațională asupra programului nuclear nord-coreean și a rachetelor pe care le tot testează se află într-un punct mort. Potrivit unui comunicat al Statului major sud-coreean, în noaptea de duminică spre luni a fost detectată o rachetă cu rază scurtă de acțiune lansată de la o bază situată la Taechon, în provincia Piongan de Nord, spre Marea Japoniei. Proiectilul a parcurs circa 600 km, cu o viteză de aproximativ 6.000 km la oră, au mai precizat sursele militare sud-coreene. Gărzile de coastă japoneze au lansat un avertisment navelor aflate în zona unde a căzut racheta nord-coreeană.Yasukazu Hamada, ministrul japonez al Apărării, a precizat că proiectilul nord-coreean și-a terminat zborul în afara zonei economice exclusive a Japoniei, dar a avertizat că Japonia ”va continua să acționeze pentru întărirea capacităților sale de apărare examinând mai multe opțiuni, inclusiv achiziționând capacități similare de ripostă”. Lansarea repetată de rachete balistice de către Pyongyang”este absolut impardonabilă și remarcabila ameliorare a tehnologiei nucleare nord-coreene este ceva ce nu putem ignora”, a mai spus ministrul japonez menționat.
Vizita dnei Kamala Harris, la cererea președintelui sud-coreean
Această vizită, au precizat oficiali de la Seul, răspunde voinței Seulului și a Washingtonului de a crește prezența americană în regiune. Președintele conservator sud-coreean Yoon Suk-yeol, care a preluat funcția în luna mai anul acesta, a promis întărirea cooperării militare cu Statele Unite, după eșecul înregistrat de precedentul președinte sud-coreean în tentativele de a stabili măcar o apropiere diplomatică cu Nordul.Yoon o primește pe Kamala Harris joia viitoare. Washingtonul este principalul aliat al Sudului în materie de securitate. Pe teritoriul Coreei de Sud se află circa 28.500 de militari americani. De mai multă vreme, cele două părți derulează manevre militare comune, ”repetiții generale” pentru cazul unei viitoare invazii din partea Nordului.
COREEA de NORD – Corurile lui Elia din nord (2004-prezent)
COREEA de SUD – Corurile lui Elia din sud (2004-prezent)