Zenovia Zamfir
Poezia este murmurul apei ce cade în cascade, poezia este muzica vântului de toamnă printre frunzele căzute la pământ, poezia este durere și bucurie, poezia este trăire și împlinire. Poezia suntem noi iar noi suntem poezie. Oare cum ar trebui să-l definim pe poetul – medicul Dragoș Serafim? Ca un împătimit al științei și al cercetării, ca un medic profesionist , cunoscut și apreciat pentru dăruirea sa pe Altarul Medicinei ? Personal l-am cunoscut cu câteva luni înainte de a pleca ” în țara fără sfârșit”. Una dintre nepoate avea probleme de sănătate și nici un medic pediatru nu se hotăra asupra unui diagnostic și mai ales asupra unui tratament care să alunge boala. L-am întâlnit pe holul spitalului, eram cu fata, s-a uitat la copilă și mi-a zis să stau liniștită că după ce va veni din concediu, era pe punctul de a pleca în vacanță, ne vedem și va cerceta mai în detaliu problema bolii. Avea un chip frumos, o privire cercetătoare dar care exprima siguranță, întreaga lui ființță emana o anume prestanță, avea o personalitate puternică. În oraș era considerat cel mai bun medic pediatru. Și atunci de unde dragostea de poezie? Știm că la naștere toți primim talanți (daruri). Unii primesc mai mult, alții mai puțin. Dar nimeni nu este lipsit de dar. Ni se încredințează atât cât putem înmulți.” Dumnezeu nu dăruiește cu zgârcenie, dă fiecăruia după puterea lui ” (I Petru 4, 10). Domnul Dragoș Serafim a primit și a înmulțít darurile primite. Ca urmaș a lui Dragoș Vrânceanu, ca iubitor de cultură, în orașul unde muzica și poezia sunt preocupări constante, unde Biblioteca și Filarmonica sunt frecventate atât de tineri dar mai ales de intelectuali urbei, de poeți și muzicieni consacrați, Dragoș Serafim s-a remarcat foarte ușor. Prietenia cu Felix Sima, poet – membru al Uniunii Scriitorilor din România i-a dat curaj să publice primele sale creați. Versurile sunt rodul unor nopți de veghe fie la camera de gardă a spitalului , fie în nopțile cu lună plină când inspirația nu-i dădea pace, ele sunt trăiri, ele sunt metafore și …dor de infinit. Însă cele mai multe dintre scrierile sale sunt dedicate cercetării în domeniul medicinei, a fost invitat la numeroase congrese și întâlniri dedicate studiului pentru copii și problematica lor. După plecarea sa, ca urmare a dârei de lumină ce rămas în urmă, prietenul și regizorul Silviu Purcărete a făcut un film care ulterior a stârnit numeroase controverse. În cartea ” Din țara lui Anton Pann” ,1996, publicată împreună cu Felix Sima, am remarcat multe versuri frumoase…
De tristețe
De ce ai lăsat, mai zilele trecute,
Din neiubirea clipei grele
Pe gândurile tale, ale mele
Să cadă tina vorbelor urâte?
…Întinde-mi mâna, dar, a împăcare
Socoate anul zile câte are
Și-aruncă-n vânt pe toate cele rele…
Din cartea”Cartea de la Saint Macaire”, publicată în anul 1998, cităm :
Dor de zăpadă
Deși pădurea Capelei s-a împodobit cu chiciură, fiind de argint ca în file de poveste, mi-e dor de albul zăpezilor trecute…cine alerga atunci în zori neguroase printre troiene: Ion și Floarea, frumoși și tineri îi vor fi auzit de pe prispă, e el. Bună dimineața, o, tot atât de bătrân ca și voi și copleșit de uitarea lumii, doar dorul acesta rămâne viu în sufletele noastre…, 11 decembrie 1987. Scrierile domnului Dragoș Serafim au ajuns repede la inima iubitorilor de cuv\nt, de vers, de poezie. Despre pasiunea pentru scris, dar și despre faima ca medic dedicat profesiei sale, scriitorul, Doru Moțoc în textul ”’Dragoș Serafim sau despre un frumos nebun dintr-un mic oraș”, publicat în anul 1996, spunea..”.Ce a ieșit din această zbatere a lui Dragoș ? O carieră profesională de -a dreptul fabuloasă. O teză de doctorat consacrată cauzelor sociale ale mortalității infantile- temă extrem de dificil de abordat la ora elaborării tezei și despre care pe atunci nu se vorbea nici măcar în șoaptă, el a făcut-o” în gura mare”. A ieșit o Societate de apărare a drepturilor copiilor. Un centru de recuperare a minorilor cu handicap, amenajat la Măldărești și rămas deocamdată fără egal în întreaga Europă Centrală și de Est. O secție de Pediatrie la Râmnicu Vâlcea, cu ambient și dotări unice în țară și multe altele. Între timp, Dragoș a continuat să scrie. A publicat articole, opinii , tablete. Dar și beletristică…” Sfânta Scriptură ne spune – aducerea aminte de înaintași este o datorie omenească, dar și o poruncă dumnezeiască, felicit pe colegul Bogdan Dobre Serafim pentru aceasă frumoasă carte.
