Al. Florin Țene
Volumul nr. 92 din seria Istorii, Comentarii, Miscelanea, semnat de Ion N. Oprea, se prezintă – după cum reiese din sumarul redat – ca o continuare coerentă a proiectului publicistic inițiat de autor acum aproape două decenii: o topografie a actualității culturale, politice și sociale românești, privită prin lentila eseului civic și a memorialisticii reflexive.
Structura volumului este, în mod tipic „opreană”: discontinuitatea secvențială (peste 100 de texte scurte), aparent fragmentară, este doar o formă; în profunzime există o unitate tematică internă: obsesia istoriei ca formă de autoapărare identitară.
Din cuprins se disting câteva paliere: componenta istoriografică identitară: despre românii ca popor cu statalitate continuă, Cantemir, Ioan-Aurel Pop, tema „dacismului” și contracararea sa („Românii NU se trag din daci”, p. 31), zona literară: medalioane, exegeze, portrete critice,Ștefana Popescu-Pungeașanu, Doina Drăguț, Radu Vancu, persida Rugu etc.,actualitatea geopolitică dură:, războiul din Ucraina (pp. 77, 104, 118, 141), tema lui Trump în raport cu Ucraina (p. 77, 118), moral-social:, echitatea socială, rolul bibliotecilor, situații-limită cotidiene, un dosar amplu despre Călin Georgescu (pp. 143–191):
foarte rar întâlnit în publicistica românească contemporană un asemenea dossier monografic al unui personaj controversat, cu un amestec de portret, analiză juridică și contextualizare politică.
Pentru Ion N. Oprea, „miscelaneea” nu e disoluție, ci metodă.
E gazetăria de tip Ziarul Universul reînviată în proximitatea secolului XXI:
o arhivă de mentalități.
Textul-fulger (1–3 pagini), aparent notă marginală, devine aici o celulă a „istoriei lente”, a timpului-sursă – ceea ce francezii numesc „histoire immédiate”.
Este aceeași retorică a documentului de epocă la cald – ca la Geo Bogza, Crainic (în Calendarul perioadei interbelice), dar fără patos ideologic.
Secțiunea dedicată lui Călin Georgescu (p. 143–191) este pivotul cărții.
Nu pentru că autorul ține o parte sau alta – din texte se vede clar că Oprea refuză partizanatul – ci pentru că e pentru prima dată când un jurnalist-eseist român documentează: portretul public, acuzațiile, contextul juridic, impactul mediatic, frauda narativă ce însoțește „dosarul Georgescu”. Este un studium.
Și este filologic: Oprea citează, comentează, pune în relație surse.
Această secțiune singularizează volumul nr. 92 față de volumele anterioare.
Volumul 92 marchează nu doar o continuitate – ci o schimbare de ton.
Dacă volumele 60–80 erau predominant culturale, aici avem o accentuare a analiticului geopolitic, iar intervenția asupra cazului „Georgescu” transformă cartea într-un reper documentar.
Cu alte cuvinte: nu mai este doar gazetărie culturală – ci publicistică de front.
Istorii, Comentarii, Miscelanea, nr. 92 este un volum-cronică.
Istoria mare, geopolitică, și istoria mică – mentalitățile, anecdota publică, epifenomenele – sunt puse în același câmp semantic.
Ion N. Oprea construiește, cu instrumente de jurnalist, ceea ce savanții numesc archivage du présent.
Este probabil cel mai „activist” dintre volumele seriei.
Și – foarte important – este un text de epocă.
Un text care, peste 30–40 de ani, va avea valoarea unui document antropologic: ce gândea societatea românească în 2025, înaintea reasamblării ordinii mondiale.
