A influențat sacrificiul pascal politicile europene?

Paștele este cea mai veche și mai importantă sărbătoare a creștinătății, care a adus omenirii speranța păcii și mântuirii prin sacrificiul lui Iisus Hristos.

Deşi sacrificiul pascal pare a fi eminamente un apanaj al teologiei, actualitatea ne cere să-i acordăm valențe mult mai prozaice, înțelegând că viața ne obligă să facem sacrificii în termeni de plăți, compensări sau răscumpărări pentru a putea atinge unele obiective dificile sau pentru a putea rezolva unele situații limită.

Trăim ceea ce credeam și speram să nu se mai întâmple. O invazie armată împotriva unui stat suveran, un război cu bombardamente barbare, cu mii de morți și cu gropi comune ca pe timpul atrocităților gestapoviste.

Ideea sacrificiului necesar mântuirii omenirii de acest dezastru generat de Putin poate fi pusă în legătură cu inițiativa Uniunii Europene, luată chiar în perioada Paștelui ortodox, de a trece la al 6-lea pachet de sancțiuni economice împotriva Federației Ruse.

Desigur, este o alăturare forțată și mulți nu o vor accepta dar, într-o analiză mai profundă, putem vedea legătura, căci acest al 6-lea pachet de sancțiuni cere un sacrificiu, acela pe care cetățenii europeni trebuie să și-l asume .

Aplicarea acestui pachet cere sacrificarea, măcar pe o anumită perioadă, a modului de viață instaurat de modelul economic al Uniunii Europene, considerat a fi unic în istoria modernă a Europei prin faptul că a reușit într-o perioadă istorică scurtă să asigure cea mai rapidă și sustenabilă ridicare a nivelului de trai al întregii populații, o dezvoltare rapidă și echilibrată din punct de vedere macroeconomic, utilizarea optimă a forței de muncă disponibile, o ridicare rapidă a nivelului educațional și al stării de sănătate a populației.

De ce este cel de al 6-lea pachet de sancțiuni o formă de sacrificare a condițiilor de stabilitate și bunăstare pe care le asigură Uniunea Europeană ?

Pentru că acest pachet propune un embargou total asupra importului de petrol din Rusia și o diminuare importantă și imediată a importului de gaz, ceea ce va conduce la o cădere a PIB european și a condițiilor de viață a populației europene.

Este evident și imperios necesar ca acest război să fie oprit. Efectele sale catastrofale se răsfrâng nu numai asupra poporului ucrainean, ci și asupra întregii lumi, mai ales asupra Europei.

Cum poate fi însă oprit? Cum poate fi Putin obligat să înceteze agresiunea și să renunțe la amenințările proliferate și la adresa altor țări de la granița vestică a Federației Ruse ?

Uniunea Europeană și țările NATO dau dovadă de determinare și solidaritate în ajutorarea Ucrainei, care primește de la acestea fonduri, alimente, carburanți și armament. Este un ajutor remarcabil care a permis armatei ucrainene să reziste.

Principalul mijloc de intervenție este considerat a fi sistemul de sancțiuni economice impus Federației Ruse, dar sancțiunile economice impuse au rezultate mediocre. Sigur, suferă populația Rusiei, dar Vladimir Putin își finanțează acțiunea militară prin vânzarea gazului și petrolului chiar către Europa, adică pentru cei care i-a impus sancțiunile. Statisticile arată că Rusia primește în continuare cca 1 miliard de dolari zilnic din exportul pe care îl realizează chiar către țările Uniunii Europene.

Dacă acest al 6-lea pachet s-ar aplica din vară, așa după cum s-a anunțat la nivelul Comisiei Uniunii Europene, atunci PIB UE s-ar reduce la sfârșitul acestui an între 3-5% deoarece nu există nicio posibilitate imediată de a substitui importul de petrol din Federația Rusia care reprezintă între 25-30 % din consumul actual european.

Ce înseamnă această reducere, conform studiilor elaborate de publicația ”Contrepoints”: 1. Scăderea puterii de cumpărare ca medie europeană cu cca.8-9%; 2.Creșterea șomajului ca medie europeană cu 5-7%; 3. Reducerea ponderii UE în comerțul internațional cu 0.5-0.8%; 3. Întârzierea programelor Green Deal și de trecere la Digitalizarea etapei 4 a revoluției industriale cu cca. 10 ani.

Evident, o astfel de situație ar reprezenta o sacrificare a condițiilor de viață, a standardului de consum și a modului de existență a întregii populației a țărilor membre UE.

Cazul Germaniei, cea mai puternică economie europeană, este edificator. Germania ar pierde o sumă uriaşă din PIB dacă Europa ar institui embargo pe petrol și gazele naturale din Rusia.  Un embargo european imediat ar putea costa Germania anul acesta până la 5% din PIB-ul său. PIB-ul real al Germaniei ar putea fi cu până la 5% sub previziuni în cazul unei opriri, voluntare sau forţate, a importurilor, ceea ce ar echivala cu o scădere a producţiei naţionale germane cu 180 de miliarde de euro.
Într-un asemenea scenariu, economia germană ar putea intra în recesiune, în timp ce inflaţia ar creşte cu 1,5% în 2022 şi cu 2% în 2023 faţă de valorile prognozate.

O atare situație ridică o problemă și o întrebare esențială relativ la conceperea și aplicarea sancțiunilor: este dispusă populația să accepte un astfel de sacrificiu sau nu este dispusă, caz în care vor fi generate importante mișcări sociale de protest care pot favoriza activarea unor forțe de sorginte suveranistă periculoase chiar pentru existența Uniunii Europene?

O altă problemă și întrebare importantă este aceea a utilității reale și scontate a sancțiunilor economice: au sancțiunile economice forța și condițiile necesare de aplicare într-o economie și piață globalizate pentru a stopa agresiunea?

În ceea ce privește al 6-lea pachet de sancțiuni, este necesară o abordare circumspectă deoarece pare mai mult o declarație politică de intenție decât o decizie bine fundamentată și unanim acceptată.

Joseph Borell – înalt reprezentant al UE pe probleme de politică externă și securitate – a declarat recent că ”renunțarea la gazul și petrolul rusesc pare să rămână doar o aspirație, neexistând la nivelul UE un acord privind embargoul energetic asupra Rusiei. Nu există un sprijin suficient din partea țărilor UE pentru un embargou complet sau un tarif punitiv ”.

Din contră, exporturile de petrol din porturile rusești către statele UE au crescut la o medie de 1,6 milioane de barili pe zi, dovedind lipsa de realism a impunerii embargoului, așa după cum propune cel de al 6-lea pachet de sancțiuni.Vânzările de petrol și gaz ale Rusiei au crescut anul acesta, în ciuda sancțiunilor țărilor vestice, menite să forțeze regimul de la Kremlin să oprească invazia din Ucraina.

Astfel, se preconizează că Rusia va obține 321 de miliarde de dolari din exporturile de energie în 2022, mai mult de o treime peste câștigurile din 2021, conform Bloomberg, citat de Business Insider.

Guvernul rus se așteaptă să obțină în jur de 9,6 miliarde de dolari din vânzările de energie doar în luna aprilie, o sumă care depășește estimările inițiale ale Rusiei.

Deși țările vestice se așteptau ca măsurile să determine Rusia să oprească conflictul din Ucraina prin colapsul economiei, Rusia vinde acum mai mult petrol și gaz decât vindea înainte de război.

Vânzările au fost întărite de cererea nouă din partea Indiei, comerțul cu China și prețurile în creștere. Conform Reuters, India a cumpărat cel puțin 13 milioane de barili de petrol rusesc de la începutul invaziei Ucrainei pe 24 februarie 2022. Cantitatea este într-un contrast puternic cu cele 16 milioane de barili cumpărate de India pe toată durata anului 2021.

Între timp, China continuă să cumpere de la Rusia, respectând contractele semnate înaintea invaziei.

Și UE continuă să plătească sume importante Rusiei, deoarece depinde de exporturile rusești pentru 40 la sută din gazul natural și 27 la sută din petrolul nerafinat.

Astfel, Ucraina a anunțat că Rusia obține un miliard de dolari pe zi doar din comerțul cu petrol, iar Rusia a declarat că este gata să vândă energie țărilor „prietenoase“ la prețuri flexibile.

Problema cea mai gravă este aceea a faptului că enorma dependență pe termen scurt a majorității țărilor UE de gazul și petrolul Rusiei permite acesteia să impună o politică de ”șantaj energetic” , manifestat prin sistarea intempestivă a livrărilor de gaz către țările care refuză plata în ruble. Este cazul recent al Poloniei și Bulgariei.

Concluzia momentului actual nu poate nega rezultatele mediocre ale sancțiunilor economice, sub nivelul ”punitiv” care ar fi determinat reducerea substanțială a posibilităților finanțării operațiunilor militare. Evident, sancțiunile afectează situația economică a Federației Ruse, prioritar prin presiuni asupra populației, dar nu afectează cheltuielile necesare continuării invaziei.

Incapacitatea tehnică și comercială a UE de a rezolva pe parcursul acestui an dependența de energia importată din Rusia face ca rolul sancțiunii economice față de cel al ”sancțiunii militare” să nu mai fie determinant.

”Sancțiunea militară”, adică implicarea tot mai activă și extinsă a UE și NATO în sprijinul militar acordat armatei ucrainene, pare a deveni din ce în ce mai importantă, ceea ce va duce la amplificarea transferului de armament și tehnică militară către Ucraina.

Dacă Putin nu poate fi deocamdată învins în plan economic, nu trebuie exclusă ideea învingerii lui în plan militar, oricât de riscant și costisitor ar fi.