Au existat Şapte Minuni ale Lumii, descrise în orice enciclopedie: Piramida cea Mare/Keops din Gizeh; Grădinile Suspendate ale Semiramidei din Babilon; Templul Artemisei din Efes; Mausoleul/Mormântul lui Mausol din Halicarnas; Statuia lui Zeus din Olimpia; Farul din Alexandria; Colosul din Rhodos. Fiecare, la vremea ei, a uimit omenirea, contribuind la descrierea cu preţioase majuscule a cuvântului Antichitate.
Dar nu la aceste monumente mă voi referi în articolul de faţă, ci la altul pe care îmi permit să îl consider drept a Opta Minune a Lumii: Biblioteca din Alexandria. Scrisesem aceste cugetări în cartea “Gânduri printre cuvinte” (2016), fără a şti că voi publica vreodată un articol despre subiectul respectiv: “Biblioteca din Alexandria – un măreţ monument antic, închinat Gândirii.”; “Alexandria a avut două faruri: unul dispărut în apă; celălalt dispărut în foc.”; “Biblioteca din Alexandria a reînviat în secolul XXI printr-o splendidă replică pe aceleaşi meleaguri de pe malul Mediteranei: «Bibliotheca Alexandrina», demonstrând astfel că Templele Cărţilor nu vor muri niciodată.”; “Oare fermecătoarea Cleopatra o fi avut timp – între atâtea aventuri de iubire şi planuri de mărire – să citească vreun papirus sau vreun pergament din Biblioteca din Alexandria?”; “De ce oare nici Templul lui Solomon, nici Biblioteca din Alexandria – măreţe Monumente ale Înţelepciunii – nu au intrat între cele Şapte Minuni ale Lumii?”; “Când Biblioteca din Alexandria a luat foc, Prometeu a lăsat să-i cadă câteva lacrimi amare pe un faimos papirus mistuit de flăcări.”; “Nu se ştie în detalii cum a ars Biblioteca din Alexandria; varianta unui scurt-circuit este, totuşi, exclusă de la bun început.”; “Când Biblioteca din Alexandria a fost mistuită de flăcări, au ars multe papirusuri şi pergamente despre Focul dăruit oamenilor de către Prometeu.”.
Ce era Biblioteca din Alexandria? Potrivit unor surse antice, aceasta fusese înfiinţată în perioada domniei Regelui Ptolemeu al II-lea Philadelphus (283-246 Î.Hr.), având ca locaţie un imens edificiu denumit Museion/Palatul Muzelor, alcătuit dintr-o universitate, o academie şi o bibliotecă. Întemeietorii doreau ca Biblioteca să devină un mare tezaur al cunoaşterii universale. Numeroşi mesageri regali au fost trimişi în multe locuri străine spre a achiziţiona lucrări valoroase; se participa la târgurile periodice de carte, organizate la Atena şi în Insula Rhodos. Cronicarii acelor timpuri au consemnat faptul că – în conformitate cu un decret dat de Ptolemeu al II-lea – toate cărţile care se aflau pe corăbiile sosite în portul Alexandria erau duse la Bibliotecă spre a fi copiate de scribii oficiali, originalele rămânând acolo, iar copiile fiind returnate proprietarilor; prioritate era acordată manuscriselor poemelor homerice. La un moment dat, acel vestit lăcaş ajunsese să posede peste 700 de mii de papirusuri şi pergamente din multe domenii ale culturii şi ştiinţei.
Primii bibliotecari de diferite etnii ale căror activităţi meticuloase au acoperit câteva secole au fost: Zenodotus din Efes; Appolonios din Rhodos; Aristofan din Bizanţ; Aristarch din Samothrace. În goana după dobândirea lucrărilor spre fi expuse în Biblioteca din Alexandria, au existat anumite episoade lipsite de orice înţelegere şi omenie ca, de pildă, cel în care un succesor tiranic al Regelui Ptolemeu, pe nume Phisicon a condiţionat importarea grâului egiptean de către Atena, care se confrunta cu o mare foamete, de primirea la schimb a versiunilor originale ale tragediilor lui Eschil, Sofocle şi Euripide.
Paralel cu activitatea de colectare a numeroaselor opere şi documente aparţinând trecutului, în Museion erau găzduiţi vestiţi poeţi, gânditori, profesori, cercetători străini din diverse domenii, care – potrivit geografului grec din primul secol Î.Hr., Strabon – primeau remuneraţii substanţiale, cazare şi mese gratuite, fiind scutiţi de orice taxe şi impozite; misiunea lor era una exclusiv educativă, pregătind pe studenţii sosiţi temporar la Alexandria. Se povesteşte, de pildă, că Arhimede din Siracuza a inventat o pompă de transportare a apei necesare irigaţiilor în timp ce se afla şi studia la Biblioteca din Alexandria, observând mărirea şi micşorarea periodică a nivelului apelor Nilului. Similar acestuia, alte minţi luminate ale Antichităţii au elaborat opere epocale în perioada prezenţei lor la Biblioteca alexandrină: *Euclid a scris “Elementele”, un tratat de geometrie care a influenţat întreaga evoluţie a matematicii europene; Hypparchus a compus primul “Atlas al Stelelor”; *Eratostene din Cirene a demonstrat forma sferică a Terrei şi a calculat circumferinţa acesteia, cu 17 secole înaintea călătoriilor lui Cristofor Columb; *Zenodotus din Efes a corectat – împărţind în cânturi şi strofe – poemele homerice “Iliada” şi “Odiseea”. De asemenea, Biblioteca din Alexandria a reprezentat primul loc unde câteva zeci de vestiţi filologi s-au reunit pentru a realiza traducerea “Vechiului Testament” din limba ebraică în limba greacă.
Cine citeşte cu atenţie poezia lui Marin Sorescu, “Aristotel”, va regăsi un cuvânt amplasat în întreaga civilizaţie greacă: Alexandria. Redau această poezie: “Fire şi noduri câte pân la el,/Din caierul gândirii eleate,/Le-au tors atâtea minţi străluminate,/Ghem le făcu, din nou, Aristotel./Lui Alexandru-i dă să zvârle ghemul/Prin Asia departe pân la Gange,/Dar Grecia învinsă e de goange,/Inoculând sub silogism blestemul./O clipă l-a-ncercat atunci deruta./A plâns ce-a plâns, răpus pe Organon,/Dar ca Socrate nu sorbi cucuta:/Mai ai de scris, bătrâne histrion!/De-atunci ne tot trimite cărţi pe ruta:/Alexandria, Sparta, Babilon.”. În acelaşi context, următoarele două aforisme scrise de jurnalistul şi poetul contemporan Nicolae Petrescu Redi m-au impresionat prin conotaţiile lor filosofice: “Fără Farul şi Biblioteca din Alexandria, mulţi oameni nu ar fi evitat naufragiul.”; “În lacrima Antichităţii văd cum se aprinde Biblioteca din Alexandria şi cum Farul minune se stinge.”.
Renumita citadelă culturală a găzduit, printre numeroasele cărţi, celebre tragedii literare ale Greciei Antice, dar a trăit ea însăşi anumite tragedii devastatoare. Cel dintâi dezastru s-a întâmplat în anul 48 Î.Hr., în perioada Războiului purtat împotriva Alexandriei de Împăratul Romei, Iulius Cezar. După cucerirea Pergamului, un alt împărat, Marc Antoniu i-ar fi oferit Reginei Cleopatra peste 200 de mii de pergamente aduse de la Biblioteca din Pergamon ca un gest de mărinimie în măsură să compenseze imensele pierderi anterioare. Între veacurile al II-lea şi al III-lea D.Hr. armatele romane au venit la Alexandria cu scopul oficial al “restabilirii ordinii”. Într-una din acele campanii (probabil, în timpul confruntărilor dintre armata Reginei Palmirei, Zenobia care cucerise Egiptul şi ostaşii Împăratului Aurelian în anul 267), întreaga zonă regală, inclusiv Muzeul şi Biblioteca au fost substanţial afectate. O aripă a Bibliotecii a fost distrusă mai târziu, în anul 391 în urma edictului dat de Împăratul Flavius Theodosius, prin care erau considerate ilegale toate “religiile păgâne”. La tragediile menţionate aveau să se adauge pierderile masive, generate de trupele Emirului Amrou Bin Al-As, Califul Bagdadului în decursul secolului al VII-lea.
Dar – asemenea Păsării Phoenix – Biblioteca a reînviat din propria cenuşă la propriu şi la figurat. În aprilie 2002 noua «Bibliotheca Alexandrina» şi-a deschis larg porţile, beneficiind de o infrastructură culturală şi informaţională impresionantă, racordată la tehnologiile de vârf ale acestui început de secol şi mileniu. Edificiul este alcătuit din: biblioteca propriu-zisă; şase biblioteci specializate (artă; multimedia; copii; tineret; cărţi rare şi de colecţie; formate micro); trei muzee (antichităţi; manuscrise; istoria ştiinţei); o arhivă conectată la Internet; un Planetarium; o Culturamă; nouă expoziţii permanente; patru galerii de artă; un centru de conferinţe; şapte centre de cercetare academică.
Din nefericire, nu am avut prilejul de a vizita grandioasa Bibliotecă de pe malul Mediteranei, deşi mi-aş fi dorit foarte mult.
