Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Anunțuri după ședința CSAT: România va cumpăra avioane F-35
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Actualitate

Anunțuri după ședința CSAT: România va cumpăra avioane F-35

Contributor
Autor Contributor
Publicat 11 aprilie 2023
Distribuie
Foto: Presidency.ro

Vladimir Ionescu (www.b1tv.ro)

Administrația Prezidențială a transmis primele precizări după ședința pe care a avut-o Consiliul Suprem de Apărare a Țării, marți, 11 aprilie, și a anunțat că procesul de modernizare a Forțelor Aeriene va continua prin achiziționarea de avioane de ultimă generație F-35. Totodată, în cadrul reuniunii de la Cotroceni, au fost analizate modalitățile optime de continuare a sprijinului pentru Republica Moldova.

Administrația Prezidențială, după ședința CSAT: „Sprijinirea Ucrainei și a Republicii Moldova contribuie direct la consolidarea securității României”

Subiectul central al reuniunii prezidate de Klaus Ioahnnis a fost reprezentat de „situația de securitate din regiunea Mării Negre și pe implicațiile pentru România, pe fondul celor mai recente evoluții, în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, al intervențiilor externe asupra procesului democratic din Republica Moldova, precum și în contextul perspectivelor de continuare a sprijinului NATO, al Uniunii Europene și al comunității internaționale pentru Ucraina”.

„România continuă să acționeze ferm, unitar și eficient, alături de aliații și partenerii săi, în promovarea securității și a stabilității în regiunea Mării Negre – o zonă de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică. Reperul fundamental de acțiune rămâne cel al asigurării securității naționale, iar sprijinirea Ucrainei și a Republicii Moldova contribuie direct la consolidarea securității României”, spune Administrația Prezidențială.

Membrii CSAT, susține Cotroceniul, s-au asigurat că procesele de implementare a măsurilor adoptate la Summitul NATO de la Madrid pentru consolidarea posturii pe Flancul Estic și la Marea Neagră „vor fi pe deplin definitivate” până la Summitul NATO de la Vilnius.

„În același timp, menținerea unui sprijin consistent și multidimensional pentru Ucraina, în cadrul NATO și al Uniunii Europene, este de importanță critică pentru asigurarea succesului eforturilor de apărare ale acestui stat, atât în prezent, cât și pe termen lung. Membrii Consiliului au stabilit, totodată, că efortul țării noastre trebuie să continue să fie unul cuprinzător, care să asigure sprijinul necesar și pentru ceilalți parteneri vulnerabili din regiune. Este vorba, în primul rând, despre Republica Moldova, care, după Ucraina, este cea mai expusă agresiunilor și presiunilor ruse”, se mai arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Administrația Prezidențială a explicat că Republica Moldova se confruntă cu presiuni pe mai multe planuri, „cu scopul de a diminua susținerea exprimată de cetățenii săi pentru un curs pro-european ferm, pentru reforme, pentru democrație și prosperitate”.

„În plus, Republica Moldova este ținta unor acțiuni hibride de destabilizare, de o intensitate și o complexitate fără precedent. Membrii Consiliului au accentuat, în reuniunea de astăzi, modul profesionist, democratic și responsabil în care aceste acțiuni au fost gestionate de autoritățile de la Chișinău”, se mai arată în același comunicat.

Membrii CSAT au analizat modalitățile optime pentru ca România să continue să susțină hotărât eforturile Republicii Moldova pentru consolidarea rezilienței.

„Membrii Consiliului au pus accent pe nevoia de adaptare la evoluțiile regionale și de întărire pe mai departe a demersurilor de sprijin în plan european și internațional, în beneficiul Republicii Moldova”, a precizat Administrația Prezidențială.

- Publicitate -

În ședința CSAT a fost analizată și dezvoltarea aviației militare române.

„Realizarea unor capabilităţi operaționale de apărare aeriană robuste, credibile, interoperabile, flexibile şi eficiente, destinate atât îndeplinirii angajamentelor asumate ca urmare a calității de stat membru NATO şi UE, cât și descurajării unei posibile agresiuni, reprezintă condiţia esenţială pentru îndeplinirea obiectivelor politicii de apărare a României”, spune Cotroceniul.

Administrația Preziențială a precizat că spectrul de capacități de apărare va cuprinde inclusiv „capabilități sporite de apărare aeriană și anti-rachetă pentru protecția forțelor proprii și capabilități avansate și diversificate de foc și de lovire cu precizie la mare distanță”.

„Procesul de modernizare a Forțelor Aeriene Militare va continua prin achiziționarea de avioane de ultimă generație F-35. Aceste avioane, dotate cu o gamă largă de senzori avansaţi, capacitate de schimb de informaţii criptate în timp real atât cu platforme aeriene, cât şi cu sisteme de apărare cu baza la sol, capacitate de gestionare reală a imaginii operaţionale a câmpului de luptă, precum şi cu muniţii inteligente de înaltă precizie, permit realizarea şi menţinerea superiorităţii aeriene, condiţie obligatorie pentru asigurarea suveranităţii în spaţiul aerian naţional şi, la nevoie, pentru apărarea acestuia”, a continuat Administrația Prezidențială.

Membrii CSAT au aprobat Concepția de realizare a capabilității operaționale de apărare aeriană cu avioane multirol de generația a V-a.

„În cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au fost analizate şi alte teme din domeniul securităţii naţionale”, conchide Administrația Prezidențială.

Urmăriți Curierul Național pe Google News G Adăugați Curierul Național ca sursă preferată în Google
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Sonde alimentate de la soare. Petrom construiește mini-parcuri fotovoltaice pentru consumul propriu
Articolul următor Gaura din buget nu este, de fapt, o gaură
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

- Publicitate -

Ultimele articole

Ce să urmărești pe Eurosport în noiembrie
Sport
CITR și Euro Insol: creditorii aprobă planul de vânzare prin negociere directă a Liberty Galați și secției Tubular, cu un preț de pornire de 200 de milioane de euro
Companii
AEP respinge acuzațiile politice și cere PNL să susțină reforma instituției, nu să o blocheze
Politic

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • București și Cluj conduc clasamentul profitabilității companiilor. Un sfert dintre firmele românești au încheiat 2025 pe pierdere
  • SOLO depășește 20.000 de clienți activi și estimează afaceri de 4 milioane euro în 2026
  • Economia facturilor neîncasate: 53% din vânzările B2B din România se fac pe credit comercial
Actualitate

Unde va merge Klaus Iohannis de Ziua Unirii Principatelor Române? Președinții PSD și PNL, așteptați la Iași și Focșani, acolo unde au loc cele mai mari ceremonii anuale dedicate evenimentului

1 minute
tariceanu
Actualitate

Tăriceanu: Am hotărât să eliminăm taxa de 2% pe cifra de afaceri a societăților din energie

2 minute
Actualitate

61% dintre românii care obișnuiesc să recicleze ignoră ambalajele produselor cosmetice

4 minute
Actualitate

Peste 4 milioane de căutări pentru pizza, burgeri, shaorma și sushi în 2020

12 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?