Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: „Acasă”, primul documentar românesc de debut selectat în cursa pentru premiile Academiei Europene de Film
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Cultură și Educație

„Acasă”, primul documentar românesc de debut selectat în cursa pentru premiile Academiei Europene de Film

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 11 noiembrie 2020
Distribuie
Acasă, foto: Alex Gâlmeanu

Regizat de Radu Ciorniciuc și multipremiat la cele mai importante festivaluri de film internaționale, „Acasă” devine primul documentar românesc de debut nominalizat la premiile Academiei Europene de Film (EFA). România este reprezentată la cea de-a 33a ediție EFA de două documentare: „Acasă”, de Radu Ciorniciuc și „Colectiv”, de Alexander Nanau – o premieră importantă pentru cinematografia autohtonă.

Cea de-a 33-a ediție a Galei Academiei de Film Europene va avea loc online în perioada 9-12 decembrie, câștigătorii categoriei de film documentar european, în care se regăsește și „Acasă”, urmând a fi anunțați în cadrul unei ceremonii online, care va fi transmisă pe 12 decembrie, ora 21.00.

„Acasă”, povestea familiei care a locuit 18 ani în Delta Văcărești, și care luptă pentru acceptare și propria definiție a libertății, a fost documentată, pe parcursul unei perioade de aproape patru ani, de regizorul Radu Ciorniciuc, directorul de imagine Mircea Topoleanu și scenarista Lina Vdovîi.

„Această nominalizare este una din cele mai importante și frumoase recunoașteri ale muncii noastre. Este o oportunitate enormă pentru a pune în lumină temele umane și sociale pe care filmul Acasă le atinge, într-un context mai larg, european. Iar cel mai mare merit îl are familia Enache, personajele principale ale filmului. Lor le mulțumim pentru încredere și pentru că au acceptat să fie parte dintr-o poveste care are puterea de a uni, de a ne reda încrederea în semeni. Pentru că doar împreună, prin toleranță, grijă și răbdare vom putea fi cu adevărat puternici – iar asta este cea mai însemnată lecție pe care povestea familiei Enache o spune.”, a declarat regizorul Radu Ciorniciuc.

Filmele „Acasă” și „Colectiv” se regăsesc și în selecția International Documentary Association (IDA) Awards 2020 dedicată lungmetrajelor documentare.

„Acasă” a fost prezentat în premieră internațională la începutul anului în cadrul Sundance Film Festival unde a fost recompensat cu Premiul Special al Juriului pentru Imagine în competiția World Cinema Documentary, în timp ce premiera națională a avut loc la TIFF 2020, unde a obținut Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj. Până în acest moment, filmul a făcut parte din selecția a peste 40 de festivaluri internaționale, adăugându-și în palmares 18 premii, printre cele mai recent obținute regăsindu-se cele trei premii de la ZagrebDox International Documentary Film Festival (Croația) – Big Stamp Award pentru Cel mai bun film în competiția regională, Small Stamp Award pentru Cel mai bun film realizat de un tânăr cineast sub 35 de ani și FIPRESCI Award -, Prix Ulysse la Festival Cinéma Montpellier Méditerranée (Franța), ECFA DOC Award 2020 la Filem’On – International Film Festival for Young Audiences (Belgia) și ERC Bellona Prize, oferit de Environmental Human Rights Center Bellona, la Message to Man International Film Festival (Rusia).

„Acasă” este unul dintre titlurile eligibile în cursa pentru o nominalizare la Premiile Oscar, în categoria „Cel mai bun film documentar”. Filmul lui Radu Ciorniciuc este reprezentat în Statele Unite de Zeitgeist Films, în parteneriat cu Kino Lorber. Premiera americană va avea loc în ianuarie 2021, după care va fi inclus în programul online Kino Now.

scoala
România în Europa educată
28 ianuarie 2019

Documentarul a fost proiectat la numeroase festivaluri internaționale și naționale, precum și în programul cinematografelor românești, fiind în prezent disponibil online pe HBO GO.

„Acasă” este un film regizat de Radu Ciorniciuc. Scenariul este semnat de Lina Vdovîi, montajul este realizat de Andrei Gorgan, iar Mircea Topoleanu este director de imagine, alături de Radu Ciorniciuc. Filmul este produs de Monica Lăzurean-Gorgan, prin casa de producție Manifest Film, în co-producție cu HBO Europe, Corso Film (Germania), Kino Company (Finlanda).

Partener principal: UiPath Foundation.


Filmul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Televiziunii Române, Creative Europe, Cinelabs (România), Beep Studio (Cehia) și este reprezentat în Europa de distribuitorul Autlook Filmsales, iar în Statele Unite de Zeitgeist Films, în parteneriat cu Kino Lorber.

”Bestiile”, un film în care Luis Zahera dă un recital actoricesc
4 octombrie 2023
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior #gatapentruVIATA, noua campanie UNSAR despre asigurările de viață și sănătate
Articolul următor La Película infinita, colaj cinematografic transformat în artă
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Ce spune Emmanuel Macron despre atitudinea lui Trump față de aliați
Extern
Atenție la apeluri telefonice frauduloase realizate de către persoane care se recomandă fals inspectori ANAF Antifraudă
Actualitate
Proiectul de lege pentru modernizarea pieței de capital, adoptat de Guvern 
Actualitate

RSS Știri Financiare

  • Lidl a depășit pragul de 400 magazine în România la zece ani de la intrarea pe piață
  • Fabrica de biciclete din Timișoara a exportat 800.000 de unități în rețeaua europeană Decathlon
  • Washzilla, prima spălătorie auto complet automată de tip touchless din România
  • Curățenia de întreținere în birouri: ce trebuie făcut zilnic, săptămânal și lunar
Cultură și Educație

Evocare Papa Ioan Paul al II-lea și eseu despre sensul vieții, în ”Constelații diamantine”

8 minute
Cultură și Educație

Gala Premiilor Gopo 2024 va avea loc în 29 aprilie. Peste 30 de lungmetraje intră în cursa pentru nominalizări

5 minute
Cultură și Educație

George Steiner şi Marin Sorescu

9 minute
Cultură și Educație

Sculptorul care face lemnul să vorbească în șoaptă

15 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?