Autor: Al Florin Tene
Această pagină de timp o scriu cu maci
Elimin minciuna cu un verb curajos,
Lumea se ascunde în păduri fără copaci,
E vremea să iau poteca în spate şi să pornesc pe jos
S-au să mă refugiez în fraze fără cuvinte,
Atunci când tai unghiile substantivului picior,
O bucurie stârnesc în ciorap
Durere întoarsă pe dos în mănuşa pierdută-n pridvor,
Negaţie ce nu neagă nimic pe lume,
Acceptare botezată astăzi fără nume.
E vremea să privim oglinda oglindită-n alta
După ce ieşim din cuvinte minicinoase,
Atunci toţi zeii se întorc din Malta,
Tăcerea trece în imne şi-n clipe păguboase,
Iubiri ne ştiute cum nu ne cunoaştem viitorul,
Totul s-a măcinat până la vene, până la oase,
Inodore şi incolore precum dorul,
Cuvânt strecurat în inimile rămase.
Acum putem să ne citim viaţa pe dos,
Raport între trăire şi sfârşitul poeziei,
O lume ne aşteaptă într-un spaţiu lăptos,
Fumurie precum toamna arămind aracii viei,
Atunci când fur un vis de pe buzele femeii
Tăcută cu poala plină cu struguri dulci.
E vremea fluturilor hălăduind prin lunci
Mai rodnică în sfârşit când se nasc şi prunci.
