Ionuț Țene
În copilăria mea din cartierul muncitoresc clujean Mănăștur îmi amintesc cu nostalgie că aveam în bibliotecă cunoscuta antologie, tipărită la 1987 din colecția BPT ”Fluxul memoriei”, a poetului AE Baconsky. Citeam cu interes versurile poetului, ca niște confidențe reflexive și cu tonalități melancolice. Versurile erau de un neo-modernism tonifiant și respirau solitudine. Poezia lui AE Baconsky, deși nu era spectaculară, mă fascina cu metaforele sale verbale și mesaje oniriste risipite într-o fantezie subiectivistă. Lirismul versurilor, deși nu erau scrise în ”dulcele stil clasic” aveau o muzicalitate interioară care agăța cititorul. Compunea în vers alb cu ritm interior. Atunci, mi se părea un poet decupat din peisajul obsedantului deceniu 80, ceaușist, tocmai prin evaziunea din realitatea concretă și înăbușitoare a timpului scelerat. Abia după 1989 am aflat că poetul care-l citeam cu pasiune și pentru descrierile poetice ale orașelor occidentale pe care le-a vizitat în epoca comunistă, când familia mea nu primea pașaportul verde nici până în Ungaria sau Cehoslovacia, a fost de fapt un vașnic poet proletctultist și stalinist în anii 50. ”Partid iubit! Şi-atuncea cuvântul tău arzând,/Mă va chema pe drumul victoriei depline,/Cuvântul tău în luptă e singurul cuvânt,/Al cărui fulger timpul l-a împlântat în mine.” (A.E. Baconsky, „Cuvântul Partidului”, „Gazeta Literară”, anul II, nr. 49, joi 8 decembrie 1955, p.1). Desigur după experiența întunecată a realismului socialist, AE Baconsky a trecut repede în rândul poeților lirici evazioniști și a devenit un critic a ceea ce a implementat prin poezia și cariera sa literară de început. Foarte mulți poeți bolșevici din anii 50, ca Dan Deșliu spre exemplu cu ”Lazăr de la Rusca”, când au pierdut frânele și deliciile puterii absolute, au devenit un fel de rezistenți/disidenți prin cultură, o formă de „vale a plângerii și a sâmbetei” pentru pozițiile pierdute.
”De mult îmi stăruie un gând:
Pe Lenin am să-l văd dormind
În Mausoleul lui, departe, pe care-l văd în câte-o carte
sau despre care-mi spun prietenii întorşi în ţară de curând.” (Pe Lenin am să-l pot vedea…)
La Congresul Scriitorilor din 1956 AE Baconsky atacă principiile dogmatice ale proletcultismului. Desigur și în epoca ceaușistă acești poeți au rămas, și au fost, niște stâlpi ai nomenclaturii literare, răsfățați de regimul comunist. Desigur asta nu înseamnă că poeziile de după 1956 ale lui AE Baconsky nu sunt niște repere lirice ale istoriei noastre literare contemporane. AE Baconsky nu a fost inclus în plutonul fruntaș al marilor poeți din perioada comunistă, ca Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Daniel Turcea sau Adrian Păunescu, dar a reprezentat garnitura de poeți liric autentici din spatele cortinei, care reconfirmă de fapt vârfurile. Poetul a tradus mult din lirica universală, din Salvatore Quasimodo, Carl Sandburg, Arthur Lundkvist și este autorul volumului ”Panorama poeziei universale contemporane”, un compendiu al poeziei moderniste europene. AE Baconsky, deși născut lângă Hotin, la 1925, dintr-o familie de preoți ortodocși, a fost un scriitor care s-a format în mediul universitar clujean. Poetul a frecventat între anii 1946 și 1949 cursurile Facultății de Drept a Universității din Cluj. A refuzat să participe la greva anticomunistă condusă de Valeriu Anania. AE Baconsky a debutat cu versuri în revista pentru copii „Mugurel” din Drepcăuți (1943), cu eseu în „Tribuna nouă” din Cluj (1945), iar debutul editorial s-a produs în 1950 cu volumul ”Poezii.” A fost redactor-șef al revistei „Almanah literar”, devenită ulterior „Steaua”, de la Cluj (1953-1959). În 1959, ca urmare a unui conflict cu redactorii revistei literare clujene, AE Baconsky a fost înlăturat de la direcția publicației și a plecat supărat la București. Despre acea perioadă, ca să aflați mai multe, puteți citi cărțile de memorii ale orașului scrise de Constantin Cubleșan. În locul lui AE Baconsky la ”Steaua” a venit un valoros manager literar Aurel Rău, care a făcut istorie literară și a impus revista în elita literaturii române necompromise de regim. Retras într-un sine liric istoric, AE Baconsky a scris poezie cu tentații oniriste și a călătorit mult. Moare din nefericire la cutremurul din 4 martie 1977. În 1987, regimul comunist îi publică în colecția BPT (colecție de consacrare în zeci de mii de exemplare), volumul de antologie lirică ”Fluxul memoriei”, care cuprinde selecții din plachetele sale: ”Fluxul memoriei”, 1957, ”Dincolo de iarnă”, 1957, ”Imn către zorii de zi”, 1962, ”Fiul risipitor”, 1964 ”Cadavre în vid”, 1969, ”Corabia lui Sebastian”, 1978, (volum postum). ”Corabia lui Sebastian” reprezintă o radiografie lirică a nebuniei lumii contemporane, de o profunzime a ideilor, frugiferă. AE Baconsky a fost un spirit sagace care s-a prins repede înspre ce merge comunismul. Lecturarea romanului său apărut după revoluție ”Biserica neagră” este o critică de subtilitate, dar și extrem de dură, în același timp, a fundamentelor întunecate, demonice, ale comunsimului inițial, o formă de ocultism magic construit împotriva lui Dumnezeu și a societății așa cum o știm. Desigur romanul a părut în 1990, fiind un roman de sertar (printre puținele din literatura noastră). Poeziile lui AE Baconsky introduc cititorul într-o vrajă semantică și o reveerie a fanteziei asumate, cu conotații nostalgice reberbative. Versurile sale sunt compuse sub semnul antic al ”fugit irreparabile tempus”. Mai puțin cunoscută este poezia patriotică a lui AE Baconsky scrisă cu conotații intimiste de o ancestralitate a căutărilor inițiatice ce uimește azi:
”Va fi tăcere-n preajmă – şi dincolo de geam/Ninsoarea de departe venind ca o pădure/Dusă de vânt – şi-al serii hotar ce-l atingem” (Tu care-ai fost…). Poetul reconstruiește subiectiv o lume trecută sau uitată. Renașterea din amintiri învie ethosul.
”Nici gândurile voastre, nici florile nu-mi spun,
Nici negurile toamnei, că sunt ieșit din minte –
Ci numai mie-mi pare mereu că sunt nebun,
De vreme ce-mi prind viața și moartea în cuvinte” (Transfigurare).
Poetul în ”Corabia lui Sebastian”, compusă în urma vizitelor sale dese în țările occidentale ”decadente” din punct de vedere al regimului comunist, critică în metafore sugestive și substantivale filonul unei lumi ajunse la „decrepitudine”, care și-a pierdut vitalitatea inițială sau inițiatică:
”Doamne, dă-mi iarăși dorul de moarte al strămoșilor mei, nu mă lăsa să accept
lâncezeala, rugina și lanțul – deschide-mi porți mari de stejar, și așterne-mi douăsprezece
poduri, și dă cailor să-mi poarte coama.
Ochilor mei dă-le iar cristalinul de gheață pe care
demult l-au pierdut, otrăvește-mi săgețile și adu-mi aminte ca ultima
s-o păstrez pentru mine.” (Rugăciunea unui dac).
La AE Baconsky căutarea febrilă a originii devine un totem literar și o formă de reinviere/reinventare a arhetipului. Poetul e de un simbolism literar ce fascinează și vrăjește preajma. Ruptura de perioada proletcultistă, în care s-a compromis literar, AE Baconky a căutat cu ardoare să se despartă de un trecut ce nu-l mai reprezenta semantic și ideatic. Poetul chiar scrie o anti-poetică, într-o manieră baladistă:
”A scrie cu tărâțe de lemn, a scrie cu fiare vechi, cu bucăți de plexiglas, cu obiecte concrete, a
scrie pe cutiile goale în care se ambalează aparate electrice, pe benzi de magnetofon
uzate, a scrie în relief cu sunetele modulatorului fixate pe ecrane metalice – alb, a scrie alb
poeme sortite consumului purtând seria, anul și marca, poeme perfect funcționale care nu
se citesc, ci se consumă cotidian, poeme abcdefghijklmnopq și așa mai departe, poeme și-
așa-mai-departe, poeme în U…” (Ars antipoetica)
Acest succint crochiu literar despre poet mi-a venit în minte ca să-l scriu, recent, când după aproape 40 de ani de la apariția antologiei din 1987, mi-a căzut în mână volumul ”Fluxul memoriei”. Poetul mi s-a redescoperit și relevat ca un neo-modern reflexiv, cu un stil de o intimitate semantică rodnică, în care m-am regăsit în căutarea similară a originarului. Poezia de pe coperta a IV-a din BPT am învățat-o în 1987 pe dinafară și tare mult m-a bucurat și inspirat să o recitesc și să observ că, după o succintă lecturare am reușit din nou să o recit pe dinafară:
”Am dormit noaptea în dealuri
și m-am trezit dimineața de tot.
De ce am plâns atît de mult încît
stau lacrimile revărsate-n ierburi?
Poate-am visat că alergam în crânguri
pe malul unui rîu atât de drag-
poate că m-am visat alergând după vite
pe șesurile mie atât de dragi… (Roua).
Cred cu tărie că AE Baconsky este un poet, care trebuie să fie reevaluat de critica și istoria noastră literară. Poeziile lui AE Baconsky sunt de o limpezime lirică ce tulbură emoția cititorului. Neo-modernitatea versurilor decantează zbuciumul sufletelor și hrănesc iarba proaspătă a poeziei după seceta de metafore lirice din ultimii ani. Se poate identifica o influență subtilă din opera poetică, pe care a tradus-o, a lui Salvatore Quasimodo, un ermetism intimist și o sensibilitate evocatoare. Redescoperirea lui AE Baconsky este un îndemn pentru tinerele generații dezabuzate de prozaicul și proza lumii delabrate ca să se reîntoarcă la poezia autentică, care este lirică și singulară.
Si eu cred la fel !Din ce imi amintesc acum ,eram incantat in anii’90 cand descoperisem cartea, mai ales de poeziile ce evocau Corea…