Află totul despre investițiile în imobiliare: cât de sigure sunt și ce riscuri implică

Diversificarea portofoliului de investiții este un aspect esențial în zilele noastre. Dacă vei miza pe o singură zonă sau un singur tip de investiții, ai putea pierde totul într-o fracțiune de secundă. În acest articol vom vorbi despre imobiliare și îți vom prezenta argumentele, dar și riscurile la care te expui în momentul în care vei decide să intri pe această piață.

De ce sunt investițiile în piața imobiliară bune

Dacă te gândești să investești în piața imobiliară, ești pe punctul de a începe una dintre cele mai palpitante aventuri ale vieții. Spre deosebire de bursă, unde cu 10.000 de euro poți cumpăra acțiuni de 10.000 de euro, în cazul proprietăților, această sumă ar putea reprezenta doar avansul. Exemplu concret: găsești un teren de vanzare in Bucuresti în valoare de 100.000 de euro, iar restul banilor îi finanțezi cu un împrumut sau un credit. Acest lucru înseamnă că vei investi doar 10% din valoarea sa. De-a lungul anilor, pe măsură ce plătești împrumutul, vei deține tot mai mult din investiție și vei putea crește rata de rentabilitate, nu doar prin achitarea ratelor, ci și prin posibila creștere a prețurilor în zona în care ai investit.

De asemenea, e bine de știut că spre deosebire de bursă, piața imobiliară se apreciază în mod natural cu 3%-5% pe an, fără ca tu să faci nimic în afară de faptul că îți păstrezi imobilul sau terenul achiziționat. În plus, poți forța aprecierea investiției, dacă începi să construiești sau, în cazul imobilelor, dacă le renovezi.

În plus, în cazul caselor sau apartamentelor, poți obține un venit regulat din închirierea acestora, care te va ajuta să îți recuperezi mai repede investiția și apoi să faci profit. Trebuie să ții însă cont de faptul că investiția în piața imobiliară este una pe termen lung și că nu te va îmbogăți peste noapte. 

Modalități de a investi în piața imobiliară și care sunt aspectele esențiale

Cei mai de succes investitori în zona imobiliară sunt cei care își fac bine planurile. Iată modurile în care ai putea face investițiile și aspectele cărora trebuie să le acorzi cea mai mare atenție:

  • Cumpără proprietăți subevaluate, repară-le și începe să obții profit din închiriere sau revânzarea lor;
  • Folosește mici trucuri, cum ar fi să cumperi proprietăți cu 1-4 unități, una în care să locuiești și restul să le închiriezi pentru a-ți acoperi investiția;
  • Identifică cele mai atractive zone pentru chiriași și proprietăți cu potențial rapid de creștere;
  • Asigură-te că zona în care investești dispune de facilitățile pe care cei mai mulți dintre proprietari le caută;
  • Fii atent la rata de criminalitate, calitatea vieții, impozitarea din zonele în care investești;
  • Compară prețurile zonei și caută cele mai bune oferte.

Află care sunt riscurile din investițiile în imobiliare

La fel ca la oricare altă investiție, piața imobiliară prezintă puncte forte, dar și riscuri. Dacă le vei înțelege cât mai bine, vei lua cele mai bune decizii.

În primul rând, nu există garanții că proprietatea pe care o achiziționezi îți va aduce profit. Există o mulțime de factori care determină valoarea pieței, inclusiv crizele economice, cererea și oferta sau evenimentele locale ce se pot produce de-a lungul timpului. La fel ca și în cazul altor investiții, piața imobiliară poate crește sau se poate deprecia.

De asemenea, în cazul în care nu dispui de fondurile necesare, ai putea întâmpina dificultăți în obținerea creditelor sau împrumuturilor și achitarea lor. Nu există garanții că vei găsi tot timpul chiriași pentru proprietățile pe care le achiziționezi, iar dacă ai un credit va trebui să deții și resursele pentru a plăti ratele, în cazul în care apartamentul sau casa sunt nelocuite.

Piața imobiliară reprezintă o oportunitate de a-ți diversifica portofoliul de investiții. Evită pe cât posibil să plătești sume de care ai nevoie imediat și ține cont de faptul că acei bani i-ai putea recupera în timp, iar pentru a face profit este nevoie de multă răbdare.

- PUBLICITATE -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW