Petre CICKIRDAN
Apariție editorială de excepție a Editurii Napoca
Star, 2023, aproape așteptată cu sufletul la
gură, dată fiind ceața destul de densă care plutea
deasupra acestui personaj, filosof de renume din
cultura românească, intrat în folclor, cunoscut mai
ales din scrierile confraților, colegi de generație, un
„Socrate” al românilor pe care Emil Cioran îl definește
atît de frumos și generic în Mottoul de la începutul
cărții: „Țuțea este singurul geniu pe care l-am cunoscut
în viață”…frază cu care Al. Florin Țene își începe
volumul având acest titlu complex și care conține o
reflecție, aproape biblică, referitoare la geniu… Încă
o dată felicitări editurii, directorului ei, dl Dinu Virgil
Ureche pentru această ediție de lux a scriitorului
clujean prefațată de talentatul său fiu!…valoros critic
literar și istoric și poet: Ionuț Țene din care cităm:
„Recuperarea biografiei lui Petre Țuțea este un act al
excelenței culturale, care ne obligă la recunoașterea
elitelor românești.. Dacă l-am parafraza
pe Noica, vorbind despre Eminescu, putem
să-l adăugăm și pe Petre Țuțea în rândurile
oamenilor deplini ai culturii române,
dar și să-l cităm însuși pe gânditorul
socratic, înscriindu-l astfel în panteonul
românilor absoluți.” (În loc de prefață:
Petre Țuțea – elev, student și publicist la
Cluj în anii ‚20)
Să mai spunem că, în urmă cu trei ani,
ziarul Povestea vorbii 21, nr 1 – martie
2021 publica recenzia noastră asupra
cărții dlui Aureliu Goci, „Magistrul și discipolii”,
în care, iată, și cunoscutul critic
și istoric literar bucureștean îl aducea
la lumină pe Petre Țuțea, filosoful, ca
făcând parte din discipolii lui Nae Ionescu…
Cităm: „Da, desigur, toată lumea are
nevoie să știe, măcar la general, ce a însemnat
pentru România o personalitate
ca a lui Nae Ionescu, mentorul, și discipolii
săi: Emil Cioran, Mircea Eliade,
Constantin Noica, Nicolae Steinhardt,
Mircea Vulcănescu și Petre Țuțea – ultimul,
geniu, cum îi spune Aureliu Goci… Stimate
cititor, nu ți se face pielea de găină,
când citești aceste nume, aproape ultime
și magistrale pentru cultura română
a secolului XX?…pentru cât au avut de
pătimit ele?…Felicitări doamnă Gabriela Banu pentru
redactarea cărții, iar dumneavoastră domnule Aureliu
Goci trebuie să știți că punându-i laolaltă pe acești
semizei și publicând cartea a-ți făcut cel mai mare bine
acestui nenorocit popor român, despre care, foarte
mulți spun astăzi că își merită soarta! Da, a-ți făcut un
mare bine acestui popor, căci oricât de nenorocit ar fi,
creștinește este să-i alinți cât de cât sufletul…”
Mai adăugăm, din experiența noastră – personală,
a Râmnicului postbelic și ceaușist, că Petre Țuțea, cel
puțin la lucrătorii de la Întreprinderea de Echipament
Hidraulic Râmnicu Vâlcea, dacă nu la toți cetățenii
din clasa de mijloc tehnică și productivă a orașului,
și a țării, și în butadele asociate numelui său, era în
toate gurile și expresiile orale, chiar ale așa ziselor
bancuri!…De aceea am spus mai sus că Petre Țuțea,
numele său, a făcut parte din acest folclor specific
urbelor, târgurilor, întreprinderilor din țara noastră.
Am avut și am trăit această realitate, libertate, de-a
avea de partea noastră permanent: fabrica, familia și
strada…arta în general și, în mod special, arta teatrală
și pe Petre Țuțea!…din 1940 și mai devreme, și până în
1991, până în zilele noastre…Iată domnule Al. Florin
Țene că datorită lui Aureliu Goci și dumneavoastră îl
avem și acum, în 2024 și în continuare, prezent printre
noi pe filosoful Petre Țuțea un geniu atașat geniului
poporului român…
Remarcăm faptul că Petre Țuțea a trecut prin cele
trei sisteme politice, sociale, antagoniste, ca uleiul
la suprafață (față de confrați) și cu enorme greutăți
în perioada democrației populare 1948-1964 (când
a fost eliberat din închisoarea din Aiud). A cunoscut
Regalitatea până în 1947, apoi democrația populară
și comunismul până în 1989, iar în cele din urmă,
până în decembrie 1991, așa zisul capitalism declarat
de toată lumea, însă, în fond, același socialism cu o
aceeași doctrină comunistă; de această dată, puternic
naționalist și fără sprijin din partea vreunei mari puteri;
și, care a lăsat loc pluripartitismului politic (puternic
controlat), după 1990; românii fiind lăsați să se
conducă singuri. În 1994, producându-se
primul fapt reprobabil și care constituie
începutul decăderii, distrugerii, economiei
românești: liberalizarea prețului la
materii prime, materiale, semifabrticate,
dar, nu și liberalizarea manoperei!! Totuși,
deceniul 1990 – 2000 este cea mai bună
perioadă a României post revoluționară!
datorită căștigării puterii de către Convenția
Democratică în 1996. Am spus
toate acestea ca să încerc o asemănare
între profilul intelectual al lui Petre Țuțeaputernic
reprezentant al intelectualului
român până în 1990 și profilul intelectual
al lui Al. Florin Țene-puternic reprezentant
al intelectualului român după
anul 1990 și până astăzi…După anul
2000 Al Florin Țene simte că România are
nevoie de reliefarea, reabilitarea, dacă
vreți, marilor evenimente și personalități
care au mers pe valul superior și pozitiv
al realității românești. Mai ales într-o
perioadă ca aceasta de acum este nevoie
de un astfel de demers. În noua și reala
revoluție a cunoașterii realităților românești
l-a atras (sau s-a introdus singur) și
pe fiul său, intelectual cu multiple calități,
scriitorul Ionuț Țene, care i-a și
scris prefețele la mai multe cărți, create
în acest context patriotic-al noii revoluții! Să mai
spunem, că, și tată și fiu, desigur, și mamă (Titina
Țene) cunosc foarte bine trecutul nostru interbelic
și postbelic …venind din aceeași clasă de intelectuali
români precum Petre Țuțea. Curiozitatea românilor
în fața unei astfel de cărți, ca aceasta, este maximă!
Și ce este mai frumos, faptul că Al Florin Țene, ca în
toate cărțile semnate până acum, aduce la cunoștința
românilor asemenea personalități, le repoziționează
în cultura națională, adresându-se cititorului prin stilul
său excepțional, narativ, beletristic, cu corespondențe
psiho sociale și filosofice, creând adevărate manuale
și personaje de care cititorul nu se mai poate dezlipi!
…Pe scurt, volumul lui Al Florin Țene este o carte
veselă și filosofică! Începe cu legătura indestructibilă
dintre divinitate și om. Chiar Petre Țuțea a spus
și s-a păstrat prin dialog cu colegii, adăugăm noi, și
prin parte din publicistica sa. Întrucâtva, așa cum
s-au păstrat și aforismele lui Brâncuși! Și, apropape
amândoi – puțin diferit – au spus că „Dumnezeu este
creator, iar omul imitator”… Este chiar titlul primului
capitol al volumului de față. Extrem de ingenios și
prețios privind legătura sa cu conținutul. Condițiile
și modul în care apare în lume geniul filosofiei
românești, cum îl numește Emil Cioran pe Petre Țuțea
în mottoul cărții! O creație sui-generis fenomenului
creației dumnezeiești și mai apoi una a multiplicării
umane. S-a născut în fapt, în acest capitol, un om care
a fost mut (Mutu’ popii). Petre Țuțea a fost mut până
la 4 ani și mai apoi filosof vorbăreț până la moarte
și, cum spuneam, martor al realității românești în trei
regimuri politice!
„Binele și răul sunt conceptele pedagogiei lui
Dumnezeu față de oameni” este titlul capitolului doi,
sintagmă din nou biblică, încă din fragedă pruncie
copilul Petre uimindu-și prietenii de joacă cu teorii
la acea vârstă inexplicabile: „lumea trăiește într-o
natură organizată dezorganizat…” și „Noi ne mișcăm
între Dumnezeu și necunoaștere.” Dar, unele auzite
la tatăl său, preotul Petre Bădescu, om cu pricepere
la istorie și la carte. Pe noi ne-a impresionat acest
capitol doi pentru că, aici, Al Florin Țene ne transmite
o realitate românească evidentă încă din evul mediu,
sec. XIII, când se vorbește de instituția catolică în
Țara Românească (Valahia) care ființează de atunci
(ctitorită de sași) la Câmpulung Muscel și la Râmnic…
Spre rușinea noastră (și nimeni nu își cere scuze, nici
acum!) râmnicenii trag focuri de artificii și sărbătoresc
în fiecare an pe locul unde a fost această Bărăție
pe care au demolat-o prin actul semnat de Petre
Dinică – prim secretar PCR – în 1969! …și mai vor
unii râmniceni să fie și Râmnicul, cândva, capitală
culturală europeană…Le-am spus noi de câte ori am
avut ocazia că un oraș care în loc de centrul vechi, pe
care l-a demolat, acum are o groapă (ironia soartei –
fost maidan), nu o să fie capitală culturală europeană
decât, poate, doar la Sfântul Așteaptă!
„Nimic nu se naște din nu”, titlul capitolului 3, în
care citim un dialog între tată și fiu în care primul îi
spune: – „Să știi de la mine, în viață negația pune punct
evoluției unui om. – Îmi dau seama tată. Nimic nu se
naște din nu” …Încă din școala medie elevul Țuțea
folosea adesea parafraza în răspunsurile pe care le
dădea superiorilor, prietenilor, colegilor, motiv, care
l-a făcut să se obișnuiască, să se automulțumească
cu aceste răspunsuri rezultate din dialoguri. Cazul
lui Petre Țuțea este aproape unul singular, punând
mai mult preț pe informația primită decât pe o idee
proprie… Modestie etalată la maxim și multă, multă
prosternare în fața divinității. De aici și lipsa de
interes a unui asemenea caracter, tip de om, față de
orice gândește și spune despre el însuși. Așa a fost
și Constantin Brâncuși!…și el și Petre Țuțea oameni
de mare credință și care nu au vrut să se remarce
prin scris. În schimb au dorit să se remarce prin
fapte, toate puse în slujba și credința în divinitate!
Marelui Creator! În acest capitol există un fragment
tipic pentru acest gen de oameni la care contează
doar informația venită din afara lor, dar au plăcerea
parafrazei care nu există decît când are loc dialogul.
Aceștia sunt oameni superiori căci ei nu există decît
ca să-și arate credința în Creator, Ziditor…în divinitate!
Iată o divagație personală la lecturarea acestui capitol,
la un dialog dintre fiu și tată…„După ce au mâncat, au
strâns firimiturile pe câteva pagini din publicația Ecoul
artistic din Râmnicu Vâlcea și ghemotocind ziarul l-a
aruncat în cutia de carton de sub masă. – Ziarul nu-l
arunca tată! Scutură ce-a rămas în cutie și publicația
dă-mi-o să o citesc În gând, băiatul și-a zis: Câtă inteligență, sudoare și muncă au depus oamenii
să scoată această publicație. Și noi să o aruncăm. Nu e drept! ” Și divagația:
prietenul nostru C. Poenaru, elev de geniu în publicistică – publicistică samizdat – în
perioada 1965 – 1970, la Liceul Mircea cel Bătrân, Poe îi spuneam noi, a pus de-o
parte, le-a adunat, mii de ziare pe care ulterior le-au mâncat șoarecii! Soarta hârtiei
a fost pecetluită, inclusiv hârtia de calculator, listingul! care nu ne mai trebuia
și pe care noi, în 1977… 1980, la Craiova, îl dădeam părinților, rudelor, prietenilor
și care ajungea hartie de împachetat brânza pe tarabele ciobanilor… Observăm
oralitatea stilului narativ al acestui volum, care folosește în mod excesiv
dialogul, fraze, propoziții scrise în formă de dialog și exprimare specifică lui Petre
Țuțea.
Adevărul este realitate înțeleasă. „Se spune că intelectul e dat omului ca să
cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască
adevărul, ci să primească adevărul.” Capitolul 4. Iată un alt citat de două versuri
din George Coșbuc: „O luptă este viața; deci te luptă/ Cu dragoste de ea, cu dor.”
Ne-am amintit de inscripția făcută la 15 ani, de noi, pe crucifixul din lemn de tei
cu două Marii îngenunchiate: Te naști, te lupți și mori...și tot timpul acesta crești și
descrești, îmbătrânești! Am mai notat, avansând în capitol: Teologia este deasupra
filosofiei. Spiritul teologic ține știința și tehnologia în frâu. „Să te autodisprețuiești
zilnic, pentru ca, în golul lăsat în tine, să poată încăpea Dumnezeu”. Capitolul
5: …Oare câți filosofi au gândit și au vorbit ca Petre Țuțea? „Trebuie să cer bani
lui mama să plătesc gazda. Mai mare rușinea. La ce-mi folosește doctoratul?
Trebuie să plec. Soarele pentru români răsare la București.” Oare câți intelectuali,
diplomați, politicieni au gândit și gândesc ca Petre Țuțea!?…„A fi creștin înseamnă
a coborî Absolutul la nivel cotidian.” Capitolul 6: …„Legionarismul este mistic –
creștin. Fascismul este, ca și național-socialismul, nereligios”; noi am notat: Așa și
comunismul românesc, care nu a fost ateu decât la suprafață-marii șefi din armată
și țiganii; se crede că în mileniul III vom vorbi de un comunism (socialism) religios.
Oricum dubla măsură, mai ales în politică aplicată se transmite și în capitolul 7:
„Eu cât aș fi de aristocrat în gândire, politic trebuie să fiu democrat.” Și câteva
rânduri în continuare, citim: „Stalin e mai criminal decât Hitler fiindcă și-a omorât
tovarășii…” Un capitol de forță în care ludicul și religiosul se împletesc în atmosfera
polițienească și de mare securitate a închisorii de la Tg Jiu, adevărată academie
pretimpurie a conducerii de stat și politice a României postbelice…De forță pentru
că reușește să adâncească contradicția de-a dreptul ilogică între tratarea istorică
contemporană (post decembristă – 1989) a celor două perioade: interbelică și
postbelică…tratare critică și batjocoritoare pentru amândouă…dar mai ales pentru
cea postbelică! Și „Ghiță” și „Nicolae” vor ajunge conducătorii României; țară, care,
după 1947 va pune în mâna țăranului român și șublerul, și micrometrul!
Am subliniat în timpul lecturii volumului semnat de Al Florin Țene titlul cap. 8:
„Libertatea omului e partea divină din el” pentru această alăturare senzațională
a numelelor Petre Țuțea și Haig Acterian cu cel al lui Constantin Brâncuși. Un
capitol care se citește de mai multe ori și din care deducem că, totuși, teologicul
devansează filosoficul și că Petre Țuțea nu și-a plecat capul, gândul, decât în fața
lui Dumnezeu! Că Dumnezeu sau numai ideea de Dumnezeu va dispărea când va
dispărea omul…că în tot acest timp cât a trecut de cînd a fost creat pe pământ,
omul a reușit să ia, să învețe de la Creatorul său, cum să remodeleze natura care-l
înconjoară…
