Doina Drăguţ
Pe Al. Florin Ţene l-am cunoscut în 1997, prin cartea „Chipul din oglindă”, căreia i-am făcut o cronică literară ce a fost difuzată la Radio Oltenia Craiova, la emisiunea „Agora literară”. Romanul dezvăluie un spaţiu al reflexivităţii. Naratorul îşi vede mereu copilăria ca-ntr-o oglindă, prin întoarcerile sale repetate în satul natal şi la mormântul mamei, de-al cărei îndemn, de-a învăţa carte, îşi aduce aminte. Apoi ne-am întâlnit pe site-ul lui Artur Silvestri, intitulat „O carte pe zi” (cronici, recenzii, comentarii la cărţi). După aceea, în 2010, când, cu un grup de prieteni, am scos revista „Constelaţii diamantine”, l-am contactat pentru a ne ajuta în proiectul nostru, adică de a edita revista sub egida Ligii Scriitorilor Români, al cărei preşedinte era, şi de a fi, alături de noi, fondator al revistei. Dl Ţene ne-a îmbrăţişat cu toată căldura şi a fost mereu, cu sufletul, lângă noi.
După câţiva ani de apariţie lunară, cu o precizie de ceasornic elveţian, revista începuse să fie cunoscută şi apreciată pe tot mapamondul. Un grup de invidioşi de la USR, în frunte cu „Ifigenia” (scriitorii ştiu despre cine vorbesc), ne-a atacat fără milă într-o revistă importantă a USR (revistă „cu renume” şi „cu cultură” [cum scria pe frontispiciul ei – între timp au modificat], unde existau perle de genul „mai corect spus”, „feţele prostiei este, de fapt, subiectul” şi „foarte corect”, „prea corect”). Spunându-i d-lui Ţene aceste lucruri, mi-a răspuns cu glasu-i cald şi aproape părintesc: „Câinii latră, ursul merge! Mergeţi înainte că mergeţi pe un drum bun!”.
Prin organizaţia profesională „Liga Scriitorilor”, care peste timp va deveni o instituţie culturală importantă, Al. Florin Ţene a încercat să democratizeze mişcarea literară din ţara noastră. În acest sens, mărturiseşte: „Prin anul 2000 am beneficiat de o bursă în structurile Uniunii Europene de la Bruxelles. Atunci am aflat, cunoscând scriitori belgieni, că în această ţară sunt 5 asociaţii scriitoriceşti, toate egale în obligaţii şi drepturi. Numai la noi, din fostele ţări socialiste, a rămas partidul unic, pardon, Uniunea Scriitorilor. În toate celelalte ţări, Ungaria, Polonia, Bulgaria etc., Uniunile Scriitorilor s-au desfiinţat şi s-au organizat în mai multe astfel de asociaţi scriitoriceşti. Asta încerc să fac, să nu mai existe o centralizare excesivă a mişcării literare din România. De această Uniune a Scriitorilor beneficiază doar o parte din scriitori. Cei care sunt la conducere şi se autopremiază.”
Referitor la o organizaţie unică de cultură, Al. Florin Ţene aduce în prim plan citatul filozofului grec Constantin Tsatsos: „Fiecare artă în parte exprimă epoca ei. Dar vai şi amar dacă exprimă numai epoca respectivă. Adevărata artă exprimă toate epocile, pentru că îl exprimă pe om.” La care adaugă: „pe artist îl poate judeca numai Dumnezeu, iar opiniile criticilor sunt doar părerile lor şi nu ale cititorilor avizaţi. Niciodată oamenii nu au înţeles noutăţile. Uită însă câte noutăţi a îngropat timpul pentru totdeauna.”
Vorbind despre critica literară românească, Al. Florin Ţene afirmă: „Criticul literar provine dintr-un scriitor ratat. Mă întreb, cum poţi analiza un roman când tu nu ştii să construieşti o astfel de lucrare? De-a lungul timpului am constatat că în peisajul nostru literar critica se face pe prietenii şi găşti. Mai nou, chiar, pe bani. (…) Vă mai aduceţi aminte ce lăudaţi erau M. Beniuc, Zaharia Stancu în «Gazeta Literară» pe timpul când conduceau Uniunea Scriitorilor? Când romanul «Desculţ» umbla în «sandale de aur» prin lume pe banii statului român? Şi nu-l cumpăra nimeni? Acum nu se mai zice un cuvânt despre ei. Vă mai aduceţi aminte când Buzura era director la Centrul Cultural Român, romanele lui erau traduse în mai toate limbile de circulaţie internaţională pe banii statului, inclusiv romanul eşuat «Recviem pentru nebuni şi bestii», apărut în 1999? (…) Dacă nu eşti din gaşca criticului respectiv, fii sigur că vei fi pălmuit fără milă, chiar dacă cartea este bună, aceasta este caracteristica, în general a criticii noastre de azi, pentru care aşa-zisul postmodernism (cu care se lăudau optzeciştii, cei care au stâlcit limba română), înseamnă violenţă verbală accentuată, înjosire a celuilalt, umilirea scriitorului până la despuierea de propria personalitate, grobianism extrem, subculturnicie în continuă extindere şi tendinţă vădită spre analfabetizare globalizantă.”
Sănătatea omului – spune Al. Ţene, într-un interviu – este reflectată nu doar de ceea ce mănâncă şi bea, ci şi de hrana spirituală. Aşadar, Al. Florin Ţene este „un învăţat care se învaţă necontenit pe dânsul şi învaţă necontenit pe alţii” (N. Iorga, Cugetări).
Al. Florin Ţene s-a născut în Drăgăşani, jud. Vâlcea, la 13 iunie 1942. Este căsătorit cu poeta Titina Nica Ţene şi au împreună doi băieţi: Florin, specialist în imagine de televiziune, şi Ionuţ, doctor în istorie şi master în drept, istoric, scriitor, fondatorul ziarului „Napoca News”, redactor literar la revista „Constelaţii diamantine”.
Al. Florin Ţene este preşedinte al Ligii Scriitorilor Români, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România; membru corespondent al Academiei Româno-Americane (A.R.A ), membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada. A primit numeroase premii şi distincţii literare – româneşti şi internaţionale. A publicat peste 80 de cărţi (poezie, proză, roman, eseu, teatru, critică literară). El este cel care a semnalat apariţia noului curent literar „Globmodernul”, care vine după postmodernism, ca „o întoarcere pe jumătate la modernism”.
În încheiere, aş ilustra comentariul meu referitor la Al. Florin Ţene, cum altfel, decât cu un citat din domnia sa: „Tinerilor le-aş recomanda să se ghideze după apoftegma lui Titu Maiorescu: «Omul rău se pierde prin partea sa cea bună, omul bun, prin partea sa cea rea». La care mai adaug necesitatea studiului necontenit, să privească înainte, consecvent, fără să aplece urechea la cei care comentează de pe margine, fără să se abată din drum.”
LA MULŢI ANI, d-le Al. Florin Ţene!
