Gelu Dragoș, UZPR
Volumul Istoria limbii și literaturii române și a instituțiilor culturale, de la origini și până în prezent, semnat de Al. Florin Țene și publicat anul acesta la Editura Liga Scriitorilor, reprezintă un proiect literar îndrăzneț dar necesar prin care autorul Al. Florin Țene își propune să urmărească evoluția limbii române, constituirea tradiției literare naționale și dezvoltarea instituțiilor care au contribuit la afirmarea și transmiterea patrimoniului cultural românesc. Prin dimensiunile sale, prin diversitatea tematică, prin informațiile noi aduse, volumul de față se înscrie în categoria demersurilor de panoramare istorică, orientate spre articularea unor fenomene lingvistice, literare și instituționale într-o perspectivă de lungă durată, pornind de la formarea limbii române și de la moștenirea lumii antice, continuând cu primele scrieri în limba română, cu cronicarii,cu literatura secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea și cu scriitorii secolului al XIX-lea, pentru a ajunge la instituționalizarea vieții literare, la literatura interbelică, la experiența totalitară și la manifestările culturale de după 1990. Secțiunile consacrate poeziei, prozei, teatrului și criticii literare completează această perspectivă de autor, conferind cărții o vocație enciclopedică.
În concepția autorului Al. Florin Țene, limba nu este numai un sistem de comunicare, ci și un depozitar al memoriei colective, iar literatura reprezintă una dintre formele privilegiate prin care experiența istorică se transformă în expresie artistică. Această perspectivă oferă unitate conceptuală acestui volum vast și permite cititorului urmărirea legăturilor dintre evoluția limbii literare, dezvoltarea instituțiilor culturale (teatrele, în principal) și afirmarea conștiinței naționale.
Capitolul introductiv privind formarea limbii române are rolul de a stabili cadrul istoric și lingvistic al întregului demers literar. Sunt abordate romanizarea, moștenirea latină, influențele slave și contactele lingvistice ulterioare. Al. Florin Țene distinge unitatea politică a lumii geto-dacice și constituirea ulterioară a limbii române, evitând identificarea simplificatoare a celor două procese de lungă durată. Discutarea retragerii administrației romane și a continuității populației romanizate indică preocuparea pentru delimitarea problemelor istorice care trebuie analizate separat, cu dovezi concrete.
În continuare, tratarea primelor texte românești și a activității cărturarilor evidențiază rolul scrisului, al tiparului și al traducerilor religioase în dezvoltarea limbii literare. Cronicarii sunt prezentați nu doar ca martori ai evenimentelor, ci și ca participanți la formarea unei tradiții istoriografice și a unei proze capabile să exprime reflecția asupra trecutului.
Partea consacrată literaturii urmărește constituirea și diversificarea tradiției literare, de la scrierile vechi până la formulele estetice contemporane. Sunt evocate personalități și momente reprezentative pentru dezvoltarea poeziei, prozei, dramaturgiei și criticii literare, cu accent asupra raporturilor dintre creație, societate și contextul istoric.
Prezentarea literaturii secolului al XIX-lea și a perioadei interbelice oferă cadrul necesar pentru înțelegerea modernizării culturii române. În același timp, abordarea perioadei comuniste acordă atenție cenzurii, realismului socialist, autocenzurii și tensiunilor dintre exigențele ideologice și autonomia creației. Sunt avute în vedere atât compromisurile și presiunile ideologice, cât și recuperarea valorilor estetice și formele de rezistență intelectuală iar o asemenea abordare permite înțelegerea complexității raportului dintre autor, operă și regimul politic.
Secțiunile dedicate literaturii de după 1990 încearcă să surprindă pluralitatea direcțiilor poetice și narative, modificarea criteriilor canonice și relația dintre valoarea estetică, responsabilitatea morală și schimbările societății. Autorul Al. Florin Țene consideră că producția literară contemporană nu poate fi redusă la un singur curent dominant și că evaluarea operelor recente necesită comparație și receptare critică.
Un element distinctiv al proiectului autorului clujean îl reprezintă atenția acordată instituțiilor culturale și organizațiilor scriitoricești. Tratarea Academiei Române, a societăților literare și a structurilor asociative extinde perspectiva dincolo de istoria exclusivă a operelor și a personalităților consacrate (Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Tudor Arghezi, George Bacovia, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Ștefan Octavian Iosif, Dimitrie Anghel, Elena Negri, Gib Mihăiescu, ș.a.) iar literatura este privită ca rezultat al unor procese de organizare, promovare, consacrare și transmitere culturală maselor de cititori. Această opțiune este pertinentă, întrucât istoria unei literaturi nu se desfășoară numai prin succesiunea autorilor și a curentelor, ci și prin intermediul instituțiilor de învățământ, al editurilor, al revistelor, al societăților culturale și al mecanismelor de receptare publică. Din această perspectivă, volumul Istoria limbii și literaturii române și a instituțiilor culturale, de la origini și până în prezent, poate stimula interesul pentru relația dintre creația individuală și infrastructura culturală care îi condiționează circulația. Pentru a evita confundarea importanței administrative ori asociative cu valoarea literară propriu-zisă, este necesară distincția dintre rolul cultural al unei instituții, impactul său istoric și valoarea estetică a operelor promovate.
Din perspectiva exigențelor academice, principala provocare a volumului este originalitatea și amploarea sa fiindcă reunește într-o singură lucrare istoria limbii române, evoluția literaturii și a instituțiilor culturale, fapt ce presupune o muncă sisifică, o documentare solidă, nopți nedormite și o bibliografie sistematică, o delimitare transparentă a contribuțiilor de sinteză față de interpretările subiective, vrând-nevrând, ale autorului. Scriitorul Al. Florin Țene se bazează pe o bibliografie solidă, în materialul consultat de mine apare inclusiv „Bibliografie preliminară”, însoțită de precizarea că aceasta urmează să fie extinsă, ceea ce s-a și întâmplat. Prin întinderea tematică și prin succesiunea cronologică, volumul poate fi util cititorilor interesați de cultura română, profesorilor de limba și literatura română, studenților și membrilor comunităților literare. El oferă un cadru general de orientare în istoria limbii și literaturii și poate constitui un punct de plecare pentru aprofundarea unor perioade, autori sau fenomene culturale.
Volumul Istoria limbii și literaturii române și a instituțiilor culturale, de la origini și până în prezent reprezintă un proiect de suflet pentru Al. Florin Țene, un demers literar de recuperare și organizare a patrimoniului lingvistic și literar românesc. Meritele sale constau în perspectiva de lungă durată, în asocierea istoriei limbii cu evoluția literaturii, în atenția acordată instituțiilor culturale și în încercarea de a include în aceeași construcție fenomene istorice, literare și sociale diverse.
Lucrarea Istoria limbii și literaturii române și a instituțiilor culturale, de la origini și până în prezent, autor Al. Florin Țene se remarcă prin ambiția de a oferi o perspectivă cuprinzătoare asupra devenirii culturii române prin preocuparea pentru continuitatea memoriei lingvistice și literare. Ea poate fi considerată o contribuție de sinteză și un punct de plecare pentru explorarea unor teme esențiale ale istoriei culturale. Prin urmare, interesul volumului rezidă atât în ambiția sa de cuprindere, cât și în deschiderea pe care o oferă către o dezbatere mai amplă despre modul în care limba, literatura și instituțiile culturale participă la construirea și transmiterea identității culturale românești.
Despre critica actuală, în ”Concluzii” Al Florin Țene afirmă: „Privită în ansamblu, critica literară românească se construiește prin dialogul dintre mai multe tradiții: sinteza istorică și judecata de valoare, cercetarea universitară și cronica de întâmpinare, interpretarea estetică și analiza contextelor culturale. Bucureștiul a avut un rol important în elaborarea sintezelor și în dezbaterea canonului. Clujul a dezvoltat o tradiție universitară și eseistică diversă. Iașiul a contribuit la continuitatea cercetării filologice și a istoriei ideilor. Timișoara a extins perspectiva prin comparatism și geografie literară. Celelalte centre, inclusiv Alba Iulia, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea și Bacău, contribuie la viața critică prin reviste, studii, monografii și activitatea comunităților culturale. Aceste diferențe sunt fertile atunci când se întâlnesc în dezbatere și se verifică prin argumente. O critică națională vie nu presupune uniformitate, ci existența mai multor metode capabile să examineze aceeași operă din perspective diferite.”
Bibliografie
Al. Florin Țene, Istoria limbii și literaturii române și a instituțiilor culturale, de la origini și până în prezent, Editura Liga Scriitorilor, 2026, 762 p.
