Alertă la aeroportul din Kabul: pericolul unui atac terorist

Statele Unite, Australia și Marea Britanie au cerut miercuri noaptea spre joi resortisanților lor să se îndepărteze cât mai repede posibil de aeroportul din Kabul din cauza amenințărilor teroriste. Cele trei țări au emis concomitent aceste avertismente, direcționate în special către intrările Abbey, Est și Nord ale aeroportului, prin care se cerea plecarea imediată către zone mai sigure, unde să fie așteptate noi instrucțiuni. Și diplomația australiană a evocat riscul unui atentat terorist la aeroportul din Kabul, unde mii de persoane așteaptă o posibilitate de a părăsi Afganistanul.

Blinken: și după 31 august se va putea pleca din Afganistan, cu acordul talibanilor

Pentru Secretarul de stat american Antony Blinken, 31 august, data-limită pentru plecarea militarilor americani din Afganistan, nu înseamnă și încetarea evacuărilor. Administrația americană, a declarat Blinken, dă asigurări că cei care vor să plece din țară o vor putea face, cu acordul talibanilor. «Nu vor fi uitați», a declarat el. «Vom face uz de toate mijloacele diplomatice, economice de care dispunem pentru a ne asigura că cei care doresc să părăsească Afganistanul după 31 august pot face acest lucru. Noi dispunem, cu certitudine, de mijloace de presiune asupra viitorului guvern afgan pentru ca totul să se desfășoare în bune condițiuni», a declarat Antony Blinken. Potrivit lui, administrația americană este în continuare în contact permanent cu talibanii. Sunt în curs discuții în cadrul comunității internaționale pentru a se decide soarta aeroportului din Kabul după plecarea americanilor. Potrivit lui Blinken, și talibanii doresc ca aeroportul să rămână operațional și au interesul să coopereze.

Schimbare de poziție la talibani

Reamintim că, marți, talibanii anunţaseră că nu vor permite prelungirea datei-limită, 31 august, a evacuărilor, în ciuda cererii formulate de către occidentali.Mai mult, au avertizat că nu mai permit plecarea afganilor cu calificări profesionale.

Brusc, miercuri, ei au acceptat ca afgani să poată părăsi țara și după retragerea definitivă a trupelor americane. Decizia a fost anunțată după o întâlnire, în Qatar, cu reprezentanții celor ce au preluat controlul Afganistanului. Reprezentantul biroului politic al talibanilor a acceptat ca afganii cu documente valide să continue a călători cu zborurile comerciale. S-a discutat inclusiv despre «necesitatea urgentă» de a exista la Kabul un aeroport funcțional, necesar activității diplomaților străini, a ONG-urilor.

- PUBLICITATE -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW