Ionuț Țene
Poetul bistrițean Alexandru Petria ne-a oferit o nouă surpriză editorială. Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, ca ceva firesc într-o lume dezinteresată de poezie. Volumul ”Triaj prin sânge și valuri” apărut la Editura Tribuna (2024) este un adevărat manifest al neo-expresionismului poetic românesc. Versurile lui Alexandru Petria sunt năvalnice, ca un râu de munte ce adună tot grohotișul înălțimilor, ca apoi să se reverse în marea câmpie a lirismului. Poezia lui Alexandru Petria mustește de metafore șocante și, mai ales, provocatoare, deranjând preajma comodă. Asta și urmărește. Poezia lui Alexandru Petria nu se citește ușor ca un loisir liric, ci reprezintă o provocare care ține în alertă maximă cititorul. Din titlul volumului suntem avertizați de poet că asistăm la un triaj poetic crud, între sângele și valurile unei vieți asumate ca într-un roman de Truman Capote. Paradoxal, poemele lirice ale lui Petria sunt și mini-povestiri cu substrat epic, care ne întoarce privirea de la futilitatea vieții. Poezia este la vârsta biologică a maturității și marilor întrebări despre esențe și lucruri mărunte sau inexistente. Poeziile lui Alexandru Petria sunt instigatoare și revoluționare, atât ca mesaj, cât și ca tramă lirică, Poetul are ceva din proiecția insidioasă a revoltelor liricii americane, fără trecut, dar cu bogat viitor. Nevoia de a fi altceva decât ceea ce pare a fi. L-aș introduce pe Alexandru Petria în generația de top a poeticii post-decembriste reprezentate de Ion Mureșan, Adrian Suciu sau Marta Petreu. Poetul cu fiecare poem împărtășit publicului exonerează o intima experiență de viață: ”când încep să fugă câinii din oraș/să nu te miri că vecinul va lătra câinele/iar apoi o să-l muște…” (când încep să fugă câinii din oraș). E o hiperbolă a unei lumi în care de fapt poezia este alungată din cetate. O situație comună post-modernului. Autorul își asumă o experiență lirică suprarealistă în care apocalipsa stă să vină, doar din vina oamenilor, nu a patrupedelor nevinovate. Petria scrie poezia ca și cum ar scuipa semințe se floarea soarelui sau ar fuma o țigară cu tutun acru din vremea istorică a pachetului Carpați. Îi ies versurile într-un mod natural, fără să fie manierist. Inter-textualismul său este brutal și bolovănos, dar, paradoxal, asta place cititorului avizat. Pentru că poezia lui Petria nu este pentru domnișoare de pension sau fătălăi sociali, ci pentru cititori încercați de luptele simbolice cu versul alb. Poetul este un lider recunoscut al grupării lirice de la Hotel Seven, unde se desfășoară frecvent Zilele revistei Tribuna.
Poezia lui Petria prezintă o parodie magică de tip latino-american, transplantată și transfigurată în spațiul pur și carpatin al Mioriței: ”apa uscată e noutatea din robinete,/în țevi, prin caractere,/apa uscată este progresul/vândut pe rețele de socializare… (apă uscată). Contradicțiile expuse de poet fac parte dintr-o contrafactualitate a generației milenariste de poeți români, în care coincidentia oppositorum este o regulă în neregula vieții. Poezia este o summa incendiară a unei fluidității atemporale care rănește inima poetului și cititorului, nu pentru a ucide arta, ci pentru a se realiza trezvia. ”Oamenii curg prin oraș/cum ar întinde mâna prin tine și tu prin el…” (suflete). Despre aceste gogoliene ”suflete moarte” ale timpului nostru scrie Alexandru Petria conștient că ”azi din tine se urcă în cârca zilei de ieri,/mâine se va sui pe azi,/poimâine pe mâine….” (eu loc de amintire). Poetul șarjează în metafore puternice, ca un străvechi trubadur ajuns cavaler victorios în turnirul poeziei contemporane. El știe bine să ne transmită cu fermitate încercarea: nu te afunda în noapte să cauți viața/pe situri și-n filme…” (rugăminte). Neo-modernismul suprarealist al generației poetice ardelene de după 2000 și-a pus amprenta asupra poetului, care reinventează ca Adrian Mihai Bumb o gramatică proprie, atât lingvistică, cât și socială. ”gheața e un fel de umăr în ușă,/descurajare a mușuroaielor zbârlite și transpirate/care visează la unison evadarea…. (o experiență strict personală). Autenticitatea poeziei lui Alexandru Petria nu poate fi pusă la îndoială. Asistăm siderați și flatați, în același timp, la existența unui poet viguros care renaște lirismul românesc prin frământările unui onirism care dă noi forme expresiei din poezia de azi. Sunt forme și valuri de sânge, la propriu, din cuvinte cu puternic impact emoțional și imagistic. ”Triaj prin sânge și valuri” este un alter ego, al unui poet dezabuzat de indiferența unei lumi dezinteresate de trăirile poeziei, o lume pe care Petria o împarte cu pumni de metafore alcaline, numai bune de însușit în plex pentru a renaște înnoiți de lirismul originarității și originalității. Petria este spărgătorul de nuci al timpurilor noastre.
