Stabilirea prin lege a unui program de şcoală mai scurt decât în prezent provoacă nemulţumiri legate de consecinţele sociale ce decurg dintr-o asemenea diminuare: vor fi ore mai puţine de lucru la clasă pentru profesori şi cum normele de încadrare trebuie respectate, previzibile sunt reducerile de personal. Estimările duc spre concedierea a 15.000-20.000, chiar 25.000 de cadre didactice. Mai puţin sunt luate în calcul consecinţele tăierilor din orele de şcoală asupra volumului şi calităţii pregătirii elevilor şi, mai departe, asupra competenţelor profesionale şi aportului absolvenţilor cu aceste competenţe în economia viitorului.
Legea prin care „se taie din orele de şcoală” este, de fapt, o lege de modificare a unui articol din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Modificarea constă în stabililirea prin lege a numărului de ore pe săptămână şi pe zi la fiecare ciclu de învăţământ, de unde în prezent legea nu impune nimic în acest sens. Ar urma să fie în medie pe săptămână câte 20 de ore (4 ore pe zi) la ciclul primar, 25 de ore (5 ore pe zi)la gimnaziu, 30 de ore (6 ore pe zi) la liceu. În forma actuală, Legea educaţiei naţionale spune că „numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire este stabilit prin planurile-cadru de învăţământ şi se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei naţionale”.
Pe această bază, se ajunge la 7 ore pe zi la liceu şi la 6 ore pe zi la gimnaziu. Modificarea ar aduce o reducere. Prevederea actuală reprezintă la rândul ei o modificare a Legii nr. 1/2011, în care iniţial cele 20, 25 şi 30 de ore săptămânale fuseseră prevăzute. Aparent, acum ne găsim în situaţia unei reveniri la forma legii din 2011. De fapt, nu este aşa, pentru că în prima formă, ce prevedea legea era „maximum”, iar acum ce prevede este „în medie”, după ce un timp nu a prevăzut nimic. Fiind vorba de o medie, cu toată intenţia de diminuare, teoretic există posibilitatea să apară şi majorări ale numărului de ore, ceea ce legea prin formularea iniţială nu permitea.
Atâtea formulări, reformulări, reveniri legislative referitoare la numărul orelor de şcoală (chiar e nevoie de lege pentru aşa ceva?!) se înscriu într-o mai largă frământare pentru descongestionarea a ceea ce generic se poate numi munca elevilor: lecţii, teme, examene etc. Aşa s-au subţiat manuale, s-au „esenţializat” capitole din ele, s-au desfiinţat examene de admitere, s-a dat „lege” (ordin ministerial) cât să dureze făcutul temelor acasă. Necesar în mod evident, un volum de muncă rezonabil a fost văzut mereu ca realizabil numai prin tăieri şi eliminări din ceea ce ţine de învăţare şi evaluare. Asta se întâmplă de nişte zeci de ani, în condiţiile unei lumi care evoluează prin acumulare de cunoaştere. Ce nivel de cultură generală, ce bază pentru calificare superioară vor avea absolvenţii unei şcoli care se tot restrânge sau din care se taie?! În aceste condiţii, mulţi profesori din învăţământul universitar constată lipsa pregătirii de bază a studenţilor, ceea ce face imposibil dialogul pentru o pregătire de substanţă, ba necesită „alfabetizări” la nivel de liceu, dacă nu cumva de gimnaziu. Mai departe, angajatorii se plâng frecvent de pregătirea insuficientă a absolvenţilor pentru cerinţele la zi ale economiei şi mai ales pentru adaptare la economia viitorului. Acum, impunerea prin lege a numărului de ore de la şcoală când planurile-cadru de învăţământ, programele şcolare şi manualele se află în plin proces de refacere (la ciclul primar şi la gimnaziu au şi fost refăcute, vor urma la liceu), nu se va putea recurge decât la amputări sau la aglomerări de materie. Pregătirea pe sărite sau printr-un volum la fel de mare de informaţii ca până acum vârât într-un timp de şcoală mai scurt va genera lacune şi harababură în formare, va duce la suprasolicitare, la îndepărtare şi mai mult de carte. Măsuri cum ar fi menţinerea numai a materiei necesare la examenele naţionale, mutarea disciplinelor opţionale la programul „Şcoala după şcoală”, lipirea unor fragmente din câteva discipline pe durata uneia singure dintre ele în chip de predare transdisciplinară pot avea urmări grave pentru construcţia atât de grea, care la rândul ei provoacă atâtea frământări, a unor generaţii cu interes pentru a şti şi pentru a valorifica ceea ce ştiu.
Dacă e ceva de redus din programul actual de şcoală, este numărul de ore şi de zile de stat în clasă, în bănci. Deocamdată, noi considerăm că a sta în bănci, în clasă e singurul fel de a face şcoală şi reducem numărul de ore ca elevii să stea cât mai puţin la şcoală, în schimb ne lamentăm că „avem cel mai scurt an şcolar” (faţă de cine?) şi în realitate lungim timpul de şcoală, mutând tot mai în vară începerea cursurilor.
