În ultimele zile, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a ales o rețetă veche, dar eficientă mediatic: atunci când nu înțelegi cum funcționează o industrie, ridici tonul și cauți un vinovat.
Declarațiile sale, prin care acuză Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) și pe președintele Alin Burcea că ar fi responsabili pentru „țepele” din turism, sunt nefondate, populiste și, dincolo de aceste trivialități, greșite juridic.
Ministrul confundă responsabilitatea propriului minister cu rolul unei asociații patronale și transformă incompetența administrativă într-un spectacol mediatic.
- Ministerul are toate datele – dar nu le folosește
Responsabilitatea legală pentru funcționarea și supravegherea agențiilor de turism aparține exclusiv Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Acest minister, în cadrul Direcției Generale Turism, are două structuri specializate:
- Direcția Control, care verifică respectarea legislației și gestionează sesizările turiștilor;
- Direcția Autorizare și Monitorizare, care acordă și reînnoiește licențele și clasifică unitățile turistice.
Cu alte cuvinte, ministerul are toate instrumentele legale și administrative necesare pentru a preveni situațiile în care turiștii sunt afectați de intrarea în insolvență a unei agenții.
Mai mult, instituția a implementat un sistem digital de raportare, care ar trebui să permită funcționarilor să analizeze datele transmise lunar de agențiile de turism – declarațiile obligatorii de activitate, care includ volumul vânzărilor (numărul de pachete), sumele încasate în avans de la turiști, sumele achitate furnizorilor și valorile polițelor de asigurare de insolvență.
Un astfel de sistem ar trebui să semnaleze automat discrepanțele evidente, cum ar fi cazul unei agenții care rulează milioane de euro, dar deține o poliță de asigurare minimală, de câteva mii sau zeci de mii de euro. Cândva, informațiile despre valabilitatea și valoarea polițelor de insolvență erau publice pe site-ul ministerului, însă acum informațiile sunt excluse din rapoartele disponibile cu privire la agențiile licențiate, astfel că doar funcționarii ministerului pot avea acces la ele.
Dacă aceste informații ar fi analizate responsabil, ministerul ar putea interveni preventiv, înainte ca problemele să afecteze turiștii. Dar ministerul nu verifică, nu monitorizează și nu folosește datele pe care le are la dispoziție.
În schimb, ministrul preferă să iasă la televizor și să acuze pe alții de ceea ce ține exclusiv de propria neglijență instituțională.
După adoptarea Directivei (UE) 2015/2302 privind pachetele de servicii de călătorie, toate statele membre au fost obligate să asigure existența unui mecanism eficient de garantare a sumelor plătite de turiști, astfel încât aceștia să fie integral protejați în caz de insolvență a unui organizator.
Implementarea în România a acestei directive a fost, însă, una formală. Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, instituția desemnată să transpună legislația europeană, nu a adaptat textul la realitățile pieței locale. În loc să creeze instrumente concrete prin care agențiile să poată respecta cerințele de garantare, ministerul a făcut un simplu „copy-paste” din directiva europeană și a lăsat industria să se descurce singură cu efectele.
Rezultatul este o „lege a junglei” în care fiecare operator încearcă să se conformeze cum poate, în absența unui cadru coerent și a unei autorități care să-și asume responsabilitatea pentru buna funcționare a sistemului. Cu alte cuvinte, statul a impus o obligație, dar nu a oferit mijloacele de a o respecta.
- O piață captivă, lăsată de izbeliște
Din păcate, statul român nu a creat mecanisme funcționale de garantare, nu a diversificat opțiunile de asigurare și nu a asigurat un cadru concurențial echitabil.
Rezultatul este o piață captivă, în care agențiile de turism și, implicit, turiștii, depind de doar trei asiguratori, dintre care unul deține peste 90% din piața polițelor de insolvență. Aceasta nu este economie de piață, ci un monopol tolerat de stat, o anomalie care persistă sub privirea pasivă a ministerului.
Or, obligația unei autorități publice nu este doar să controleze, ci și să asigure condițiile pentru ca operatorii să poată respecta legea. Când ministerul nu oferă alternative, nu asigură concurență și nu utilizează propriile instrumente de analiză, vina este a autorității, nu a industriei.
În aceste condiții, statul român devine direct răspunzător pentru neîndeplinirea obligațiilor care decurg din legislația europeană. Dacă un turist pagubit nu poate fi despăgubit din cauza lipsei mecanismelor adecvate de garantare, el se poate îndrepta în instanță împotriva statului, pentru recuperarea prejudiciilor suferite. Astfel de cazuri au avut deja loc în alte state membre ale Uniunii Europene — inclusiv în Germania, după falimentul Neckermann.
- ANAT nu controlează piața, o reprezintă!
ANAT este o asociație patronală, nu o instituție de stat. Asociația nu are și nici nu poate avea atribuții de control economic sau financiar asupra membrilor săi. Legea Concurenței interzice explicit colectarea și utilizarea datelor comerciale ale operatorilor privați, pentru a proteja concurența liberă.
Rolul ANAT este de a reprezenta, de a consilia și de a colabora cu autoritățile publice si nu de a le înlocui!
Cu toate acestea, atunci când au existat probleme, agențiile de turism – membre și nemembre ANAT – au fost cele care au intervenit efectiv, sprijinind turiștii afectați și găsind soluții concrete, în timp ce ministerul a rămas absent și a început să caute vinovați în Excel.
- Atacuri în loc de asumare
Atacul public lansat de ministrul Miruță depășește limitele dialogului instituțional și poate fi considerat o tentativă de intimidare a unei organizații care își exercită un drept legitim de opinie și critică față de o politică guvernamentală. Prin tonul și conținutul acestor declarații, ministrul afectează reputația ANAT, încrederea publicului și credibilitatea partenerilor internaționali ai industriei românești de turism.
Mai grav, există riscul ca acest tip de discurs populist să fie amplificat mediatic și interpretat ca o generalizare asupra întregului sector, ceea ce aduce prejudicii directe unei industrii care funcționează transparent și legal, sub reglementări europene stricte.
Un ministru care își înțelege atribuțiile nu caută vinovați în afara instituției pe care o conduce, ci soluții în interiorul ei. Un lider adevărat nu strigă, ci acționează. Turismul românesc nu are nevoie de populism și de spectacol, ci de competență, seriozitate și dialog real.
Dacă Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și-ar folosi propriile instrumente – datele lunare, polițele de asigurare și sistemul digital de monitorizare – multe dintre situațiile de criză de astăzi nu ar exista.
Aceasta este realitatea. Restul e zgomot.
