În urma anunțului ANCOM de demarare a celei de-a treia runde a procesului de acordare a licențelor pentru instalarea și exploatarea unor rețele publice de comunicații electronice cu acces pe suport radio, cu stații de bază funcționând în tehnologie DECT în banda 1880-1900 MHz, Autoritatea a validat opțiunile Enigma-System.NET S.R.L. și a publicat lista finală a localităților pe pagina sa de internet, aici. Operatorul obține astfel 41 de licențe pentru furnizarea de servicii de comunicații electronice în toate județele țării cu valabilitate până la 30 iunie 2026.
Operatorul Enigma-System.NET S.R.L. a transmis ANCOM în luna mai a acestui an solicitări privind acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio în banda 1880 – 1900 MHz pentru furnizarea de servicii de comunicații electronice, prin intermediul tehnologiei DECT, în 3.153 de localități în toate județele țării. În consecință, ANCOM a declanșat mecanismul de validare a opțiunilor, în conformitate cu prevederile relevante ale Documentului de poziție privind utilizarea spectrului radio la nivel național în banda de frecvențe 1880-1900 MHz. Astfel, prima etapă a mecanismului amintit s-a derulat în perioada 16-25 iunie.
Având în vedere că Enigma-System.NET S.R.L. este singurul furnizor care și-a exprimat interesul pentru această bandă la acest moment, nu mai este necesară organizarea celei de a doua etape a mecanismului de validare a opțiunilor operatorilor, neexistând mai multe cereri pentru aceeași localitate. De aceea, toate opțiunile preliminare ale furnizorului Enigma-System.NET S.R.L. au devenit opțiuni finale, fiind emise licențe în favoarea acestuia.
Informaţii utile despre banda DECT
În prezent, în banda DECT mai există două licențe deținute de Telekom România Communications S.A. pentru furnizarea de servicii de comunicații electronice prin intermediul unor rețele de acces pe suport radio în tehnologie DECT în 23 de localități din județul Galați și în 5 localități din județul Tulcea.
La acest moment, banda 1880-1900 MHz este alocată integral la nivel național celor doi furnizori.