Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: ANRE aprobă ajustarea minoră a tarifelor de distribuție a gazelor naturale de la 1 iulie 2025
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Energie

ANRE aprobă ajustarea minoră a tarifelor de distribuție a gazelor naturale de la 1 iulie 2025

Curierul Național
Autor Curierul Național
Publicat 26 iunie 2025
Distribuie
Foto: Unsplash

În urma unei analize în profunzime a solicitărilor formulate de către operatorii de distribuție  a gazelor naturale și după eliminarea substanțială a costurilor care nu se încadrau în metodologie, în ședința Comitetului de Reglementare din data de 25 iunie 2025, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a actualizat noile tarife reglementate de distribuție a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2025. Aceste tarife sunt, în medie, cu doar 0,005 lei/kWh mai mari decât cele practicate pentru perioada iulie 2024 – iulie 2025. Decizia a fost luată în unanimitate, având ca obiectiv menținerea echilibrului între nevoia de investiții în rețea și protejarea consumatorilor finali.

ANRE subliniază că modificarea tarifelor de distribuție este rezultatul contextului economic și investițional actual, nu al unei dorințe de a crește povara financiară asupra consumatorilor. Principalii factori care au determinat această ajustare sunt următorii:

  • Inflația prognozată pentru 2025, de circa 4,3%.
  • Introducerea impozitului pe construcții speciale, ca urmare a modificării Codului Fiscal, care generează costuri suplimentare pentru operatorii de distribuție a gazelor naturale. Tarifele de distribuție au fost ajustate astfel încât operatorii să poată acoperi și aceste noi obligații fiscale, menținând totodată sustenabilitatea financiară a serviciului.
  • Investițiile realizate în 2024 de către operatorii de distribuție, atât pentru racordarea noilor consumatori la rețeaua de gaze naturale, cât și pentru extinderea și modernizarea sistemelor de distribuție în zonele concesionate. Aceste investiții cresc costurile de capital, însă sunt necesare pentru îmbunătățirea serviciilor și extinderea accesului la rețeaua de gaze naturale.
  • Scăderea volumului de gaze naturale distribuite.

Ținând seama la stabilirea tarifelor de influența acestor factori, ANRE se asigură că operatorii de distribuție își pot continua activitatea în condiții normale, investind în infrastructură și calitatea serviciilor, fără a compromite stabilitatea pe termen lung a rețelelor de gaze naturale.

Impactul asupra consumatorilor

Pentru consumatorii casnici, impactul în facturi va fi unul redus datorită caracterului moderat al ajustării tarifare. De exemplu, pentru un client casnic care locuiește într-un apartament cu centrală de încălzire pe gaze, care are un consum anual total de aproximativ 5 MWh, valoarea facturii de gaze ar putea crește cu circa 2 lei pe lună, prețul facturat neputând depăși prețul plafonat aplicat în prezent consumatorilor finali de gaze naturale, conform legislației în vigoare.

Consumatorii finali sunt în continuare protejați de plafonarea prețului final la gaze naturale până la data de 31 martie 2026, aceasta însemnând că, în practică, în nicio factură prețul facturat nu va depăși prețul plafonat existent, chiar și după aplicarea noilor tarife de distribuție. Cu alte cuvinte, ajustarea tarifelor de distribuție nu va aduce costuri suplimentare generate de prețuri peste plafonul stabilit, astfel că populația va continua să beneficieze de protecție față de creșteri bruște ale prețurilor gazelor naturale.

Echilibrul între costuri și protecția consumatorilor

Prin aprobarea acestor tarife de distribuție, ANRE urmărește în mod direct asigurarea unui echilibru just între recunoașterea costurilor justificate ale operatorilor și protejarea intereselor consumatorilor. Pe de o parte, operatorii de distribuție trebuie să își acopere costurile operaționale (cum ar fi mentenanța rețelelor, cheltuielile cu personalul și achiziția de materiale) și costurile de capital (legate de investițiile în infrastructură și extinderea rețelei). Pe de altă parte, ANRE are misiunea de a se asigura că aceste costuri sunt justificate și eficiente, astfel încât consumatorii să nu plătească mai mult decât este necesar pentru un serviciu sigur.

Noua ajustare tarifară a fost concepută exact în acest spirit: costurile recunoscute au fost analizate cu atenție pentru a fi doar cele strict necesare și justificate. ANRE subliniază că astfel de ajustări periodice permit menținerea fiabilității pe termen lung a serviciului de distribuție a gazelor naturale.

Cadrul legal și transparența deciziei

Decizia de aprobare a tarifelor reglementate de distribuție a gazelor naturale s-a făcut în conformitate cu prevederile legale și metodologiile în vigoare, asigurând transparența și corectitudinea procesului. Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, împreună cu Ordinul ANRE nr. 89/2024 (privind aprobarea Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciul de distribuție din sectorul gazelor naturale), stau la baza stabilirii acestor tarife.

Conform acestor reglementări, ANRE stabilește tarife de distribuție diferențiate pentru fiecare operator de distribuție a gazelor naturale și pentru fiecare categorie de clienți din portofoliul acestuia, în funcție de consumul anual, ținând seama de costurile justificate ale fiecărui operator. Tarifele aprobate includ, fără a se limita la, costuri legate de:

- Publicitate -
  • Modernizarea și dezvoltarea rețelelor de distribuție, prin lucrări de înlocuire a conductelor vechi, prin extinderea sistemelor în localități sau zone noi, ori prin înființarea unor sisteme de distribuție complet noi acolo unde este necesar.
  • Racordarea de noi consumatori la sistemul de distribuție, fie că este vorba de clienți casnici, persoane fizice autorizate, întreprinderi mici sau instituții publice. Aceste costuri de racordare sunt avute în vedere doar dacă sunt considerate justificate și rezonabile.
  • Operarea în condiții de siguranță a sistemelor de distribuție– menținerea rețelelor în condiții optime de funcționare și siguranță, astfel încât alimentarea cu gaze naturale să fie continuă și în parametri normali.

De asemenea, tarifele de distribuție se stabilesc pentru un an tarifar, care în sectorul gazelor naturale începe la 1 iulie și se încheie la 30 iunie anul următor. Astfel, tarifele aprobate la acest moment, vor fi valabile de la 1 iulie 2025 până la 30 iunie 2026, după care ANRE va reevalua nivelul tarifelor în funcție de noile condiții economice, de costurile realizate și de investițiile realizate de operatori.

ANRE dorește să reasigure consumatorii din România că această ajustare de tarif este una moderată și justificată, care nu are scopul de a împovăra populația, ci de a permite continuarea investițiilor în rețeaua de gaze naturale și menținerea unui serviciu sigur și fiabil. Protecția consumatorului rămâne o prioritate: chiar și cu aceste tarife ușor mai ridicate, prețul din facturile cetățenilor nu va crește peste nivelul plafonat deja cunoscut, iar calitatea serviciului de distribuție va putea fi susținută prin resursele obținute.

Consumatorii sunt încurajați să se informeze în continuare despre componentele facturii lor la gaze naturale și să urmărească comunicările ANRE pentru a înțelege modul în care evoluțiile din sectorul energetic îi pot afecta. Transparența și echilibrul dintre costuri și accesibilitate rămân principiile-cheie după care ANRE își ghidează acțiunile, în beneficiul întregii societăți.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Federația Solidaritatea Sanitară: Echivalarea competențelor asistentelor medicale are caracter urgent, aducând și o economie foarte mare la bugetul de stat
Articolul următor Sondaj: Românii devin mai siguri pe cunoștințele lor financiare, iar 4 din 10 iau în calcul un credit pentru nevoi personale în perioada următoare
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Ilie Bolojan cere verificări urgente în sistemul de justiție după dezvăluirile Recorder: „Lucrurile par grave”
Politic
Antifrauda ANAF, măsuri dure în transportul alternativ ilegal: Amenzi de 3,1 milioane lei și  peste 12.000 de autoturisme suspendate
Featured Fiscalitate
Raportul despre utilizarea Copilot Microsoft, în 2025 – o cale către interacțiunea om-AI
IT

RSS Știri Financiare

  • MedLife a devenit cea mai valoroasă companie a sectorului de sănătate din România
  • Hercesa depășește borna de 600 de apartamente în construcție pe plan local
  • Luca, Petru și Matei domină piața patiseriilor și simigeriilor
  • Campioni la neîncasarea taxelor în UE: România pierde o treime din TVA și din impozitul pe profit

Citește și

Energie

Cel mai provocator proiect de construire a unei linii electrice aeriene de 400 kV – Porțile de Fier – (Anina) – Reșița, din ultimii 30 de ani, a fost încheiat cu succes

2 minute
Energie

Giganții petrolieri pleacă pe rând din Rusia. Ultimul care a făcut anunțul este Exxon Mobil, după Total, Shell, BP și Equinor

8 minute
Energie

APCE: Drepturile europene ale prosumatorilor nu pot fi declarate neconstituționale

6 minute
Energie

ANRE, atinsă la bani de Ordonanța austerității bugetare. Ce se schimbă

4 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?