În curând în librării puteți procura cartea ”Pe urmele valahilor uitați. Despre etnogeneza românilor” de Ionuț Țene, carte ce a văzut lumina tiparului la prestigioasa editură clujeană Casa Cărții de Știință. Cartea se bucură de o prefață scrisă de medievistul Prof. Dr. Ioan Drăgan și o postfață de Conf. univ. dr. Avram Fițiu. Este o viziune nouă asupra paradigmei etnogenezei poporului român.
„Autorul face distincția dintre spațiul etnogenetic balcanic, nord-dunărean și panonic, locuit de popoarele traco-geto-dacice romanizate și expansiunea românească dincolo de această matrice, prin păstorit și colonizare, din Evul Mediu timpuriu. Deși apreciază corect faptul că spațiul carpato-danubian-pontic a fost epicentrul etnogenezei, generator al României actuale, autorul acordă deliberat mai multă atenție teritoriilor populate de români exterioare acestuia și care astăzi sunt în afara statului național. Cartea este scrisă asumat într-un stil jurnalistic și eseistic, atrăgător, în episoade sintetice, și se bazează pe o documentare bogată, de la lucrări științifice și izvoare istorice, la cronici și jurnale de călătorie, articole de presă, până la constatări directe, cu ocazia unor călătorii personale în zonele unor supraviețuiri românești. Autorul emite opinii personale pertinente, în spirit științific, în cele mai multe aspecte disputate ale vastei problematici a etnogenezei românești și a „românilor uitați” dimprejurul nostru, fără a ocoli și prezentarea unor puncte de vedere discutabile. Întreaga lucrare este marcată de o nedisimulată iubire de neam, reieșind din toate paginile acestei fascinante călătorii în vastul spațiu al creației istorice românești în timp de peste un mileniu.” (Prof. univ. dr. Ioan Drăgan).
”Ionuț Țene abordează procesul etnogenezei românești dintr-o perspectivă care depășește limitele tradiționale ale spațiului carpato-danubiano-pontic, explorând un cadru geografic extins ce cuprinde centrul Greciei, Munții Carpați și Alpii dinarici. Această abordare largă subliniază caracterul mobil al populației valahilor, a căror economie pastorală i-a plasat în contact direct cu diverse popoare migratoare, precum slavii, avarii și maghiarii. Mobilitatea lor nu doar că a contribuit la supraviețuirea identității culturale, dar a și facilitat o continuitate lingvistică și etnică esențială în contextul presiunilor istorice și migrațiilor succesive. (Conf. dr. Avram Fițiu).
”Poporul român s-a format pe un areal larg, mult mai larg decât cel carpato-danubiano-pontic, pornind din centrul Greciei continentale până în nord în Carpaţii Păduroși și, la est, de la Bug până la vest înspre Tisa, lacul Balaton și Alpii Dinarici, lucru consemnat de cronicile și mărturiile medievale. Documentele bizantine, germane, slave, maghiare numesc această populaţie traco-iliro-geto-dacă romanizată: valahi, vlahi, blachi, olahi, dar ei înșiși și-au spus mereu români, rumâni sau „rămâni”. Valahii fiind un popor preponderent pastoral și în plină mișcare, etnogeneza s-a întins fluctuant pe un areal geografic întins. Spaţiul carpato-danubiano-pontic a fost însă epicentrul etnogenezei, care a devenit arhetipul românismului ce a dus la formarea, în epoca modernă, a statului – România”. (Ionuț Țene – Argument).
