Dan Pîrșan
Președinte APCE
România nu este, în acest moment, capabilă să reformeze sistemul energetic. Nu are voință politică, nu are interes real și, poate cel mai grav, nu are nici oameni dispuși să spargă structurile de interese construite în ultimii 20–30 de ani.
Sectorul energetic – producție, transport, distribuție și furnizare – a devenit în timp un ecosistem în care s-au conectat firme căpușă, contracte preferențiale și mecanisme de drenare constantă a banului public și a banului din facturile consumatorilor. Energia scumpă nu a fost un accident. A fost un model economic. Un model convenabil pentru un stat supraponderal, nereformat,
Europa a început să înțeleagă – în sfârșit – că energia scumpă produsă scump și vândută scump de speculatori înseamnă sinucidere economică. Înseamnă pierdere de competitivitate în fața Statelor Unite și Chinei, unde energia este tratată ca infrastructură strategică, nu ca mecanism de extracție financiară.
La nivel european se conturează deja o majoritate de state care susțin investiții masive într-o rețea energetică integrată, cu piață unică și, pe termen mediu, cu prețuri mult mai uniformizate la nivelul Uniunii.
Tradus brutal: se pregătește sfârșitul arbitrului național de preț și, implicit, sfârșitul paradisului pentru intermedieri, optimizări de piață și inginerii contractuale.
- Pentru România, asta înseamnă sfârșitul „La Dolce Vita” din energie.
Ani de zile, anumite grupuri au trăit extrem de bine din volatilitate, lipsă de transparență, reglementări incomplete și decizii politice ambigue. Energia a fost tratată ca teritoriu de vânătoare, nu ca serviciu public esențial pentru economie și societate.
Când piața se va uniformiza la nivel european, marjele artificiale se vor evapora. Diferențele de preț dintre state se vor comprima. Spațiul pentru speculă se va reduce dramatic.
Și atunci vom vedea reacția reală a sistemului.
Vom vedea discursuri despre „suveranitate energetică”, proteste pseudo-sociale, apeluri la anti-europenism și, probabil, încercări disperate de a conserva privilegii istorice.
Realitatea este simplă: integrarea energetică europeană este unul dintre puținele mecanisme capabile să rupă cangrena sistemică din sectoare cheie – energie, justiție, sănătate și administrație publică.
Pentru că scoate decizia din zona cartelată local și o mută într-un cadru mult mai greu de capturat.
Paradoxal, presiunea reală de reformă vine din exterior – din standardizare europeană, din integrare de piață și din disciplină economică impusă prin interconectare.
„La Dolce Vita” energetică românească nu se va sfârși pentru că cineva a vrut reformă.
Se va sfârși pentru că nu va mai fi compatibilă cu noul model energetic european.
Cred cu tărie că o federalizare a Europei poate distruge cangrenele sistemice pe care le avem în energie, justiție, sănătate și toate sectoarele bolnave din Romania, dacă o fi rămas vreunul… sănătos…
