Încă de la început, Rolf Dobelli (scriitor, romancier şi om de afaceri elveţian) ia atitudine împotriva fluxului exagerat de ştiri, prezentând un episod de maxim interes, cred, pentru orice cititor: cum, în 2013, invitat de The Guardian să-şi prezinte cartea ”Arta de a gândi limpede”, a fost silit de intervenţia redactorului-şef să vorbească despre altceva, şi anume despre argumentele proprii împotriva consumului de ştiri. Deşi pledoaria sa a stârnit consternare, cei de la amintitul ziar au procedat într-adevăr profesionist: i-au publicat opinia sub titlul ”News is bad for you”, care a devenit unul dintre cele mai citite articole ale acelui an!
Paradoxal, autorul a început, după cum mărturiseşte, ca un consumator fervent de ştiri, care îi creaseră o dependenţă pe care o aseamănă cu adicţia faţă de alcool. De fapt, Dobelli nu ia atitudine contra ziaristicii în sine, ci a modului în care este practicată această disciplină, mărturisind cu mâhnire: ”Din nefericire, ei (ziariştii – n.n.) sunt astăzi prizonieri ai unei industrii care practic nu mai are vreo legătură cu jurnalismul autentic”.
Pas cu pas, Rolf Dobelli evidenţiază, argumentat, care sunt breşele în această industrie, începând cu primejdia de a pune noutatea (cu accent pe ştirea de senzaţie) mai presus de relevanţă.
Autorul volumelor ”Arta de a gândi limpede” şi ”Arta de a trăi bine” propune o soluţie radicală, eliminarea cvasitotală a ştirilor/presei din viaţa individului – ceea ce poate părea o exagerare – arătând însă că dependenţa de acestea este, de fapt, un fenomen bine studiat, care aduce câştiguri materiale editorilor şi foarte puţine (sau deloc) avantaje consumatorilor.
Desigur, Dobelli poate părea prea pătimaş în demonstraţiile sale, prea calat pe a atinge un scop unic (renunţarea la ştiri), dar demersul său merită maximum de atenţie pentru că ridică o problemă fundamentală: dependenţa de un astfel de fenomen (ca şi alte dependenţe, de altfel) îţi face realmente viaţa mai bună? Te ajută să iei decizii mai înţelepte? Te transformă într-o persoană superioară? Şi dacă nu, atunci de ce să nu renunţi la adicţie, chiar dacă este dificil?
Dobelli atacă problema relevanţei ştirilor (deseori ghidate doar după elementul ”senzaţional”), mai precis arată că acestea sunt ambalate astfel încât să pară relevante, dar în realitate nu sunt.
Pune accent pe problema supraestimării, în egală măsură cu a subestimării, în ştirile moderne. Şi conchide că ştirile de scandal, în care abundă presa contemporană, sunt ”ieftin de produs şi uşor de digerat”.
Autorul elveţian se opreşte, cu realism, asupra vedetelor ”fabricate” de media, care nu-şi datorează celebritatea competenţei, ci fenomenului ”fake fame”. Dacă termenul, poate, nu vă este cunoscut, procesul la care face referire a devenit parte din viaţa de zi cu zi.
De remarcat este şi că Rolf Dobelli expune păreri personale, dar nu se rezumă la acestea. Bine documentat, face referiri la studii ştiinţifice (ex. sociale, psihologice etc.) pe care, piatră cu piatră, le aşază la temelia ”construcţiei” sale. Astfel, rezultatul devine de netăgăduit.
Radiografiază felul superficial în care sunt produse ştirile, ”în goana după click-uri şi like-uri”, dar şi (mai grav!) ceea ce numeşte ”industria manipulării” în presă.
Desigur, după ce vei termina cartea lui Rolf Dobelli nu e obligatoriu să-ţi răstorni toate concepţiile sau să renunţi complet la ştiri, ca şi cum ai renunţa la tutun. Dar îţi vei pune câteva întrebări fundamentale: Ajută oare lecturarea de ştiri senzaţionale la ceva? Se încearcă să ni se modifice felul de a gândi? Se încearcă, de către alţii, să ni se impună teorii a căror valabilitate nu vrem sau nu putem să o verificăm? Este presa de azi în totalitate demnă de cuvântul ”presă”?
Doar dacă îţi pui astfel de întrebări te poţi considera avertizat asupra riscurilor la care te expui, aşa cum e când citeşti contraindicaţiile într-un prospect de medicamente.
Şi vei fi în câştig. Sunt convins că scriitorul elveţian nu a pornit un război împotriva noţiunii de ştire, ci a felului în care este aplicată în practică.
Un ultim citat: ”O singură carte bună este de o mie de ori mai valoroasă decât un munte de ştiri”.
Aţi căzut pe gânduri?
