Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Asociația Brokerilor solicită A.S.F. să restabilească încrederea în piața de capital
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Finanțe și Bănci

Asociația Brokerilor solicită A.S.F. să restabilească încrederea în piața de capital

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 11 mai 2020
Distribuie
ASF
Sursa foto: Cotidianul

Asociația Brokerilor din piața de capital a solicitat, recent, Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) să investigheze situațiile cu care se confruntă în aceste zile piața de capital, situații neclare, confuze și anormale pentru o piață care ar trebui să asigure investitorilor protecție din partea A.S.F..

Adunarea Generală a Acționarilor S.I.F. Oltenia, desfășurată la Craiova în data de 28 aprilie a.c., dublată de o adunare Paralelă, a generat rapoarte curente semnate de persoane diferite, unele cu autorizarea A.S.F., care crează confuzie asupra aplicării legii și protecției investitorilor.

În trecut, astfel de situații, exemplificate prin celebrul caz Rompetrol sau SIF Banat – Crișana din anul 2014, au dus la acuzații de manipularea pieței de capital din partea Ministerului Public și, nu de neglijat, condamnări în Instanțe. Datorită acestor practici frauduloase au avut de suferit, în trecut, brokeri, investitori, membri ai consiliilor de administrație, iar în primul caz exemplificat, membri ai fostei Comisii Naționale a Valorilor Mobiliare.

Nu în ultimul rând, piața de capital românească în totalitate a avut imaginea pătată, fapt care a indus incertitudine și neîncredere pentru mult timp. Un efect imediat, dar pe termen lung, al acestor cazuri este numărul redus de investitori și un volum mic al tranzacțiilor zilnice.

Situația din prezent amintește izbitor de mult, până la identitate de fapte juridice, cu situația creată de investitori definiți de Instanța cauzei ca “vehicule investiționale” din Sentința Penală nr. 212 în ședința publică de la data de 08.02.2019 (cazul S.I.F. Banat-Crișana). Unul dintre autori, El Najib Lakis, a avut 3 (trei) capete de acuzare privind infracțiunea de manipularea pieței de capital.

Pentru că precedentul este periculos pentru piață, Asociația Brokerilor a solicitat A.S.F. să investigheze dacă entitățile “fonduri de investiții” acționari în prezent la S.I.F. Oltenia sunt prezumate că acționează în mod concertat, adică, dacă se aplică art. 2, pct. 2, lit. f) din Legea nr. 24/2017 și sunt definite ca persoane astfel descrise de lege:

  • persoane care în derularea unor operațiuni economice utilizează resurse financiare având aceeași sursă sau care provin de la entități care se află într-o relație de control;
  • persoane care în derularea unor operațiuni economice direcționează beneficiile astfel obținute către același destinatar sau către destinatari care sunt persoane aflate sub același control;
  • persoane care au adoptat o politică investițională similară.
  • persoane care s-au asociat în orice formă juridică recunoscută de lege, iar scopul sau obiectivul asocierii constă în operațiuni aflate în legatură cu unul sau mai mulți emitenți.

În sinteză, A.S.F. ar trebui să investigheze dacă aceste fonduri au fost însămânțate cu bani de aceleași entități, iar fondurile la rândul lor în contra-partidă au cumpărat acțiuni S.I.F. Oltenia (S.I.F. 5).

Raiffeisen Bank majorează, din nou, dobânzile la produsele de economisire în lei 
6 iunie 2022

Acest fenomen are o singură justificare: ascunderea beneficiarului real, iar consecința este încălcarea pragului de deținere maxim de 5% din totalul acțiunilor unui S.I.F. (prevedere legală actuală) și preluarea ostilă a S.I.F. Oltenia.

Fondurile de investiții constituite ca societăți civile nu au patrimoniu. Prin urmare, deținerile în acțiuni ale acestor fonduri aparțin în realitate investitorilor. Rezultă, fără echivoc, că investitorii în fonduri sunt beneficiarii reali ai acțiunilor S.I.F. 5.  Astfel, rezultă ascunderea deținătorului real de acțiuni S.I.F. 5 și identitatea de fapte cu primul caz S.I.F. Banat- Crișana, unde Instanța a consemnat in Sentința penală următoarele: “cu privire la această modalitate faptică de realizare a infracțiunii de manipularea pieței de capital, s-a arătat că în literatura de specialitate este cunoscută sub denumirea de warehousing sau parking, care se realizează printr-o serie de tranzacții destinate să ascundă identitatea deținătorului real a acțiunilor, în cazul de față fiind utilizat un procedeu fictiv de interpunere a unor persoane juridice rezidente (…) sau nerezidente (…) pentru a se crea aparența că acestea din urmă dețin acțiunile” (citat din sentința penală 212).

De asemenea, Asociația Brokerilor a solicitat A.S.F. să analizeze practica din ultima perioadă a Fondurilor Private de Pensii, care votează la adunările generale împotriva distribuirii de dividende. Există, astfel, suspiciunea unei posibile legaturi între politica acestora și politica SIF Banat- Crișana, fiind greu de explicat de ce Fondurile din Pilonul II nu doresc distribuirea de dividende la companiile în care au investit banii cetățenilor români.

Demersul Asociației Brokerilor nu este doar un demers legal, ci și unul etic și moral. Asociația crede cu tărie că orice formă de inacțiune a A.S.F. va avea consecințe grave, va afecta piața de capital în esența ei, va crea în continuare incertitudine și va îndepărta investitorii. Atunci când au fost înființate Comisiile de Supraveghere a Burselor, scopul a fost acela de a proteja investitorii de practicile de manipulare sau abuz de orice fel, pentru a avea reguli pe care ar trebui să le respecte toți investitorii în mod egal.

CMS alături de OTP Group în vânzarea OTP Bank România către Banca Transilvania
9 februarie 2024
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior anunt-scoala-gimnaziala-21-11052020 Comunicat de presă
Articolul următor masca medicinala Examene dincolo de pandemie
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Giro d’Italia, transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și HBO Max până în 2029
Sport
Minivacanța de 1 Mai declanșează un val de călătorii de început de vară în rândul românilor
Turism
Barometrul RetuRO: Peste 1 miliard de ambalaje colectate în primele trei luni ale anului
Actualitate

RSS Știri Financiare

  • De ce o agenție imobiliară bună îți poate economisi mai mult decât bani: timp, stres și decizii greșite
  • Litoralul românesc 2026: unde merită să mergi ca să te bucuri cu adevărat de vacanță
  • Cât de rapid se acordă un credit urgent online de la IFN-uri
  • Piața închirierilor în regim hotelier din România. București aduce cel mai bun randament
Finanțe și Bănci

Ministerul Finanțelor susține investițiile în sectoarele strategice din economie

3 minute
Featured

Românii își doresc pensii duble faţă de posibilitățile statului, dar nu își permit să economisească pe cont propriu

6 minute
declaratie anaf
Finanțe și Bănci

Declarația unică se depune până la 30 iunie, inclusiv

3 minute
Finanțe și Bănci

Ministrul Finanțelor participă la Reuniunile de Primăvară ale Grupului Băncii Mondiale și FMI, reafirmând angajamentul României pentru stabilitatea fiscal-bugetară 

3 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?