Asociaţia Help Autism a lansat Help Kit, un set de materiale didactice, pentru învăţarea uşoară a noţiunilor de bază, adresat copiilor cu vârste mici şi celor cu dificultăţi de învăţare. Kit-ul cuprinde 11 programe diferite, formate din cartonaşe cu imagini care corespund fiecărei noţiuni predate. Astfel, copiii învaţă, prin exerciţii concepute de specialişti în psihopedagogie, cifrele, literele anotimpurile şi animalele, dar şi despre alimente, vestimentaţie, obiectele necesare într-o casă şi alte noţiuni întâlnite în viaţa de zi cu zi. De asemenea, pentru stimularea şi dezvoltarea gândirii, imaginaţiei şi motricităţii, kit-ul conţine şi 19 puzzle-uri formate din 2, 4, 6, 8 sau 12 piese, în funcţie de nivelul copilului. Programele cuprinse în acest set de materiale sunt adresate copiilor cu vârsta între 2 şi 7 ani şi pot fi utilizate atât în grădiniţe, pentru copii tipici, cât şi în terapia copiilor cu autism şi alte dificultăţi de învăţare.
Kit-ul de materiale didactice a fost dezvoltat de specialiştii asociaţiei Help Autism, profesionişti în psihologie şi psihopedagogie, cu o vastă experienţă în lucrul cu copiii cu tulburări de spectru autist. Fiecare program a fost conceput ţinând cont de principiile analizei aplicate a comportamentului şi de modul în care un copil cu dificultăţi de învăţare sau un copil de vârstă mică poate acumula, reţine şi generaliza mai uşor informaţiile. Astfel, utilizând materiale interactive, ilustraţii colorate care pot reprezenta suport pentru un număr mare de exerciţii, copiii reuşesc nu doar să reţină mai uşor noţiunile predate, dar şi să îşi exerseze memoria, limbajul şi capacitatea de a generaliza noţiunile în viaţa de zi cu zi.
Setul de materiale poate fi comandat online, integral sau în funcţie de necesităţi, pe programe individuale accesând: http://ahashop.helpautism.ro/materiale-terapie.
Sumele încasate din vânzarea materialelor didactice sunt direcţionate către susţinerea terapiei de recuperare pentru cei 500 de copii cu TSA beneficiari ai Asociaţiei Help Autism.
Help Kit complet cuprinde 11 programe şi 19 puzzle-uri(2×2 piese, 5×4 piese, 4×6 piese, 4×8 piese, 4×12 piese), după cum urmează:
1. ABC…tu ştii ce urmează? – 99 de jetoane – În acest program, copilul face cunoştinţă cu toate literele de tipar ale alfabetului şi învaţă să asocieze cuvinte cu literele potrivite.
2. Numărăm, ne jucăm şi învăţăm – 41 de jetoane, care reprezintă cifrele de la 0 până la 10 şi mulţimea de obiecte. În cadrul acestui program copilul învaţă să identifice cifrele, să le denumească, vecinii numerelor, să asocieze cantitatea la număr şi invers. Materialul este potrivit şi pentru a învăţa despre mulţimile de obiecte.
3. Cuvinte de legătură – 32 de jetoane – Prin acest program copilul învaţă să alcătuiască propoziţii coerente, cu sprijinul celor 32 de exemple diversificate.
4. Formăm pluralul – 118 jetoane – Acest program oferă un suport considerabil pentru învăţarea denumirii corecte a obiectelor folosind singularul şi pluralul şi cum se face acordul corect.
5. Mijloace de transport – 52 de imagini – Este un material ideal pentru a învăţa identificarea şi denumirea mijloacelor de transport precum şi locul pe unde merge fiecare vehicul. Materialul poate fi suport şi pentru a învaţă informaţii ce ţin de caracteristicile mijloacelor de transport, precum şi cine le conduce.
6. Obiecte din casă – 62 de imagini – Cu ajutorul acestor materiale copilul îşi îmbogăţeşte bagajul de cunoştinţe, învaţă să identifice obiectele, să le grupeze în categorii, să le denumească şi chiar să le descrie.
7. Locaţii şi obiecte din casă – 10 planşe şi 41 de jetoane – obiectele se potrivesc în camera corectă, copilul învaţă să grupeze, să identifice şi să descrie utilitatea diverselor obiecte.
8. Haine – 36 de jetoane, cu haine, încălţăminte şi accesorii. Copilul învaţă să le identifice, să le denumească şi să le potrivească corespunzător în funcţie de vreme.
9. Mâncare – 54 de cartonaşe – Copilul se familiarizează şi învaţă să identifice fiecare dintre cele mai frecvente tipuri de alimente.
10. Vietăţi – 56 de imagini – Ilustrează vieţuitoarele planetei: animale acvatice, animale domestice, animale sălbatice, păsări domestice, păsări sălbatice şi insecte. Prin fiecare imagine copilul învaţă să identifice, să denumească şi să caracterizeze vieţuitoarele.
11. În lumea anotimpurilor – set 135 de imagini. Fiecare anotimp este reprezentat de către o imagine caracteristică, completată de jetoane care îi ilustrează caracteristicile.