Proiectul depus de asociația din România se numără printre cele 23, din UE și din Regatul Unit, care au fost premiate pentru contribuția lor excepțională la combaterea pandemiei de COVID-19 și a consecințelor sale dezastruoase
Comitetul Economic și Social European (CESE) a decernat Premiul pentru solidaritate civilă Asociației Prematurilor pentru un proiect care a pus echipamente și aparate de protecție la dispoziția maternităților, ale căror nevoi au fost adesea trecute cu vederea în contextul luptei împotriva COVID-19, ceea ce le-a îngreunat capacitatea de a face față pandemiei.
CESE, un organism consultativ care reprezintă societatea civilă europeană la nivelul UE, a selectat Asociația Prematurilor ca fiind cel mai bun candidat român la premiu, declarând că acest proiect a fost un exemplu strălucit de admirabilă solidaritate în timpul crizei provocate de pandemia de COVID-19.
Campania de strângere de fonduri a asociației a făcut posibilă donarea unei cantități impresionante de echipamente, menite să reducă riscurile de infectare în rândul personalului, al sugarilor și al părinților.
Asociația Prematurilor din România a fost anunțată ca unul dintre cei 23 de laureați în cadrul unei ceremonii virtuale de decernare a premiilor, organizată de CESE la 15 februarie.
Fiecare câștigător a primit un premiu în valoare de 10.000 EUR.
La momentul decernării premiilor, vicepreședintele CESE pentru comunicare, Cillian Lohan, a declarat:
„CESE a subliniat în repetate rânduri că solidaritatea și acțiunile comune specifice sunt esențiale pentru a depăși o astfel de pandemie. Singurul răspuns eficace la o criză precum această pandemie este acela de a acționa rapid, decisiv și împreună. Astfel, s-au conturat învățăminte pentru a face față altor crize, indiferent dacă acestea sunt sociale, economice sau de mediu.
Societatea civilă s-a aflat în prima linie a tuturor acțiunilor solidare și, fără ajutorul lor pe teren, prețul plătit pentru această pandemie ar fi mult mai mare. Toate proiectele pe care le-am primit sunt dovada implicării altruiste a cetățenilor și a nivelului local, demonstrând contribuția enormă a societății civile la această luptă. Prin acest premiu, recunoaștem că, în aceste vremuri fără precedent, oamenii și organizațiile contează. Este o onoare să putem sărbători acest lucru împreună”.
Premiile au fost acordate câștigătorilor din 21 de țări ale Uniunii Europene. Un premiu a fost acordat unui proiect cu orientare transfrontalieră și altul unei organizații din Regatul Unit, ca gest menit să demonstreze că CESE dorește să mențină legături strânse cu societatea civilă din această țară, în ciuda faptului că ea a părăsit UE.
Deși și-a propus să identifice un câștigător în fiecare stat membru al UE și în Regatul Unit, CESE nu a primit, din partea a șase țări, candidaturi eligibile pentru proiecte.
Lista completă a câștigătorilor este disponibilă mai jos și pe pagina noastră de internet.
Câștigătorii au fost selectați dintr-un total de 250 de candidaturi depuse de organizații ale societății civile, persoane fizice și întreprinderi private. Toate proiectele au avut ca vector solidaritatea și au prezentat modalități creative și eficiente de a face față provocărilor, adesea majore, generate de criză.
Majoritatea proiectelor au vizat grupurile vulnerabile sau persoanele cele mai afectate de criză, cum ar fi persoanele în vârstă sau tinerii, copiii, femeile, minoritățile, migranții, persoanele fără adăpost, personalul medical sau angajații și angajatorii.
În ceea ce privește conținutul proiectelor, acestea s-au axat pe cinci teme principale: furnizarea de alimente și asistență pentru grupurile vulnerabile, echipamentele medicale, serviciile de consiliere, serviciile educaționale și informațiile privind pandemia, precum și cultura.
Câştigătorul din România
Asociația Prematurilor din România a primit premiul în cadrul categoriei de proiecte axate pe tema „Producție și distribuție de echipamente medicale”. Tema a grupat proiecte care au produs și distribuit măști și articole de igienă, au transformat clădiri în spitale, au construit noi structuri medicale sau au achiziționat și donat medicamente și dispozitive tehnice.
La începutul pandemiei de COVID-19, Asociația Prematurilor din România a intervenit pentru a furniza echipamente esențiale de protecție pentru patru secții de maternitate din țară, astfel încât să se asigure siguranța personalului medical, a mamelor și a nou-născuților, mulți dintre aceștia aflându-se în terapie intensivă.
„Proiectul nostru este vital și vine în ajutorul comunității într-o perioadă extrem de dificilă, în care poate face diferența dintre viață și moarte. Rolul nostru, în calitate de adulți, este de a-i proteja chiar și pe cei mai mici pacienți din sistemul de sănătate. Acum, mai mult ca oricând, obiectivul nostru ar trebui să fie solidaritatea și empatia și ar trebui să rămânem proactivi pentru cei care au nevoie de ajutor. Acest premiu ne va ajuta în misiunea noastră”, a declarat președinta Asociației Prematurilor, Diana Gămulescu.
Alți candidați români care au concurat pentru premiul CESE au prezentat, de asemenea, proiecte de înaltă calitate. Printre acestea se numără inițiativa Solidar Social a Asociației Adi Hădean. Restaurantul său fiind închis, un renumit bucătar român, personalul și voluntarii săi au pregătit și distribuit mese calde medicilor, personalului medical, familiilor aflate în carantină și persoanelor în vârstă.
Informații detaliate despre toți câștigătorii și ceilalți candidați pot fi găsite în broșura noastră, care este disponibilă la cerere.
CESE speră că Premiul pentru solidaritate civilă va spori vizibilitatea și va crește gradul de conștientizare nu numai cu privire la proiectele câștigătoare, ci și la multe alte inițiative creative ale cetățenilor care se desfășoară în UE.
„Astăzi, nu îi salutăm doar pe cei 23 de câștigători ai noștri. Ne înclinăm în fața întregii societăți civile din Europa și a nenumăratelor organizații, întreprinderi și persoane din UE care au dat și continuă să dea dovadă de o solidaritate, un curaj și o responsabilitate civică nemaiîntâlnite în aceste vremuri dificile și care ne pun la încercare”, a declarat dl Lohan.
CESE a afirmat că proiectele și inițiativele desfășurate de cetățeni și de societatea civilă au completat în multe privințe eforturile depuse de statele membre pentru a atenua efectele crizei și chiar le-au depășit în unele domenii, cum ar fi producția de măști faciale la nivel local și regional.
În comparație cu candidaturile primite în cazul Premiului pentru societatea civilă în anii precedenți, CESE a înregistrat un număr mai mare de candidaturi din partea unor organizații informale sau mai puțin consacrate, ceea ce arată în mod clar starea de spirit de pe teren. De asemenea, au existat mai puține candidaturi din unele țări care au fost mai puțin afectate în timpul primului val al pandemiei sau din partea celor cu sisteme de protecție socială mai puternice.
Criteriile de acordare a premiului
CESE a lansat premiul în iulie 2020, cu tema „Societatea civilă împotriva COVID-19”, anunțând că acesta va fi un premiu excepțional, punctual, care va înlocui premiul său tradițional pentru societatea civilă. Scopul a fost de a aduce un omagiu societății civile din Europa, care s-a implicat activ și altruist în acțiuni de solidaritate încă din primele zile ale pandemiei.
Concursul a fost deschis persoanelor fizice, organizațiilor societății civile și întreprinderilor ale căror proiecte trebuiau să fie absolut non-profit și să nu beneficieze de finanțare publică în procent de peste 50 %. Ele trebuiau să aibă o legătură directă cu pandemia de COVID-19, vizând în mod specific combaterea virusului sau abordarea consecințelor acestuia.
În fiecare an, Premiul emblematic al CESE pentru societatea civilă aduce un omagiu organizațiilor societății civile și/sau persoanelor ale căror proiecte celebrează identitatea europeană și valorile comune într-un anumit domeniu de activitate. Premiul a fost acordat începând din 2006.