Autor: Al Florin Țene
De o viaţă aştept gara să vină
În trenul învârtind roţile pe loc,
Nervoase sunt zilele şi pierd din lumină,
Iar fochiştii aruncă pădurile pe foc.
Mă uit cu binoclu s-o văd reîntoarsă,
În zadar câmpia aruncă covor de maci,
Dar, Oltul tot sufletul şi-l varsă
Aşteptând cu răbdarea încărcată în saci.
Încă mai aştept gara cu tine să vină
În trenul meu cu puţin noroc,
Iubită să vii cu gara când e lună plină
Să nu mai pună fochiştii pădurile pe foc.
